Rețetă tort cu cremă de ciocolată

Tort cu cremă de ciocolată pentru ziua tatălui meu

Îmi plac foarte mult torturile pentru că te lasă să te joci cu forme, culori, arome. Poți combina blat și cremă după propriile gusturi. Zilele trecute  a fost ziua de naștere a tatălui meu și eu am fost responsabilă cu tortul.

Mi-am dorit un tort gustos, cu ciocolată, dar nu prea multă, cu o cremă gustoasă, dar nu foarte dulce, așa că am combinat blatul clasic de tort – preferatul meu – cu crema de ciocolată de la  Amandină și căpșuni de decor că tot e sezonul.

Ingrediente necesare pentru tort cu cremă de ciocolată:

Pentru blat avem nevoie de:

  • 6 ouă mari,
  • 6 linguri de zahăr pudră,
  • 3 linguri de ulei,
  • 6 linguri de făină,
  • esență de vanilie,
  • praf de copt.

Pentru cremă  avem nevoie de:

  • 3 gălbenușuri,
  • 150 grame zahăr pudră,
  • 250 grame unt,
  • 3 linguri  cacao,
  • esență de vanilie,
  • un plic zahăr vanilat.

Pentru decor:

  • glazură de ciocolată și căpșuni.
  • decorațiuni colorate.

 

Mod de preparare:

Etapa 1

Blatul – Batem spumă albușurile cu un praf de sare, iar când spuma e tare, adăugăm zahărul,  separat mixăm gălbenușurile cu uleiul și le adăugăm încet la compoziția de albușuri. Adăugăm praful de copt și făina pe rând și omogenizăm cu ajutorul unei palete, nu cu mixerul.

Turnăm aluatul într-o tavă rotundă și dăm tava la cuptor pentru 20-30 de minute la 180ºC, pe opțiunea aer cald. Când trece testul cu scobitoarea, scoatem blatul din tavă și când s-a răcit, îl tăiem în două pe la jumătate.

etape tort etape tort 1 blat tort

Etapa 2

Crema – Mixăm untul la temperatura camerei cu zahărul pudră, adăugăm treptat gălbenușurile, aromele.

Etapa 3

Punem prima jumătate de blat pe suportul de tort. Întindem crema uniform, punem a doua jumătate de blat și turnăm glazura de ciocolată, caldă. Decorăm cu căpșuni și mici decorațiuni colorate pentru tort! Se dă la rece pentru câteva ore, de preferat, peste noapte.

Vă recomand să-i tăiați cu un cuțit mare, cu vârf ascuțit și umezit. Este un tort aromat, pufos și ușor de făcut!

Poftă bună!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.