Fire spontană, nu îmi place să fac planuri, nici măcar atunci când vine vorba de meniul zilnic. Văd liste cu meniul pentru o întreagă săptămână, însă la mine nu funcționează așa ceva.
Foarte rar mâncăm mâncarea de pe o zi pe alta, și niciodată mai mult de 2 zile decât dacă e vorba de supe/ciorbe/prăjituri. Căutând ieri ingrediente pentru masă de cină, am zărit niște căpșuni foarte frumoși, iar parfumul lor îmi șoptea că e momentul să fac o prăjitură.
Dar eu aveam în cap o altă rețetă de prăjitură cu căpșuni, așa că într-un final, le-am combinat. Iată ce a ieșit!
Avem nevoie de:
- 175 grame ciocolată neagră
- 6 ouă
- 100 grame pulbere ștevie
- 2 linguri cacao
- 200 ml frișcă
- 100 grame cremă de brânză, căpșuni.
Punem ciocolata la topit pe baie de aburi amestecând pentru uniformizare. Lăsăm să se răcească și ne ocupăm de ouă.
Spălăm bine ouăle și punem albușurile într-un vas cu un praf de sare și le mixăm bine până obținem o spumă tare. În alt vas, mixăm gălbenușurile cu îndulcitorul.
Turnăm ciocolata răcită peste compoziția de gălbenușuri și amestecăm bine, apoi adăugăm cacaua și cu lingura, albușurile spumă.
Turnăm compoziția într-o tavă de cuptor, pe foaie de copt unsă cu puțin ulei. Coacem blatul la 180ºC, 20 de minute. Deși inițial trebuia să fie o ruladă, nu știu de ce blatul a fost prea uscat, prea gros și când am încercat să-l rulez, a început să se rupă și atunci am decis să fac 2 foi.
Scoatem tava din cuptor, îndepărtăm hârtia de copt și tăiem blatul în două. Până se răcește, mixăm frișca, apoi adăugăm crema de brânză și vanilie. Spălăm căpșunii bine, îi ștergem de apă și tăiem felii subțiri. Punem o foaie de blat în tavă, punem 3/4 din crema de frișcă, punem căpșuni, a doua foaie, crema rămasă și decorăm cu căpșuni. Dăm tava la frigider pentru 2-3 ore, se înmoaie puțin foile și se poate tăia frumos.
Poftă bună!
Arata absolut delicios aceasta prajitura! O sa o incerc si eu cu prima ocazie.
Ce pot sa zic?! Arata criminal de bine. Imi place cum arata si sunt convinsa ca este delicioasa
Vai de mine! M-ai omorât cu prăjitura asta!! 😍 Arată demențial de bună. Din fericire, în weekend preparăm și noi ceva dulce prin casă așa că nu o să râmân cu poftă prea mult timp. Până data viitoare!
Tu esti responsabila pentru poftele mele, poate trimiti un colt la pachet.
Arata tare bine prajitura si pare ca e usor de facut.
Arata delicios. In seara asta numai pofta mi-ai facut cu bunatatile tale. Inca una de incercat. 😀