Recomandări filme de weekend: The Door și Now You See Me

0

The_Door

Când plouă se spune că e vremea ideală pentru numărat bani și făcut copii, eu zic că atunci când plouă e ideal să citești și să te uiți la filme bune.

The door – 2012 – dramă, mister

Povestea unei legături speciale dintre două femei, o scriitoare și menajera ei. Recunosc că îți trebuie răbdare să urmărești până la final filmul, dar te asigur că merită. Magda este o scriitoare care se mută într-un oraș nou, într-o casă mare împreună cu soțul ei. Vis-a-vis de casa ei, locuiesc o mână de oameni, fiecare cu povestea lui de viață. Emerenc este o bătrână destul de retrasă și anti-socială care acceptă cu greu să o ajută pe Magda la curățenie și gătit. Zi de zi își face treaba fără să deranjeze pe nimeni, cu timpul prinde drag de Magda și se construiește o relație foarte solidă. Emerenc are referințe bune, este de încredere . O săptămână mai târziu începe lucru la scriitoare și la soțul ei. Nu există nicio înțelegere strictă între ri, ea poate veni și pleca la orice oră, atâta timp cât în casă este curat și există mâncare făcută.

Emerenc este o femeie simplă cu o poveste de viață foarte tristă. De mic copil a lucrat ca menajeră pentru o familie de evrei. Când ei au fost deportați, ea a fost de acord să o ia pe fetița lor și să o ducă în satul natal și să spună că e fetița ei. Este de acord și să îndure rușinea de a lăsa lumea să creadă că are un copil din flori.

În cămăruța în care trăiește Emerenc, nimeni nu are voie să intre, nu lasă pe nimeni să pătrundă în intimitatea ei.

Doar când se îmbolnăvește foarte grav, vecinii împreună cu Magda și medicul decid să spargă ușa pentru a o duce la spital. Atunci întregul ei univers este invadat de străini, pisicile pe care le îngrijea fug speriate. Magda o vizitează zilnic la spital, dar Emerenc este foarte supărată pe ea pentru că îi explicase de ce nu vrea să meargă la spital, că ea preferă să moară în casa ei, nu într-un spital banal.

Filmul este deosebit și vă recomand cu drag să-l vizionați!

Now You See Me – 2013 – fantezie, mister, acțiune

Now-you-see-me-4

4 magicieni primesc o invitație misterioasă la o adresă bizară, ce ascunde în interior câteva secrete. Un an mai târziu, sunt cei mai buni iluzioniști cu cele mai multe bilete vândute la spectacole. În timpul unui spectacol în Las Vegas, ei reușesc să jefuiască o bancă din Franța. Agenți de la FBI și Interpol dechid o anchetă pentru a găsi responsabilii de jaf. Investigația se dovedește a fi una bizară, nimic nu este ceea ce pare, secrete întunecate ies la iveală, cu cât ești mai aproape, cu atât vezi și înțelegi mai puțin.

Finalul filmului este puțin prea fantezist, dar merită să-l vedeți până la final.

 Ce filme aţi văzut recent care merită vizionate?

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
cosmetice naturale Noah
Răsfață-ți părul cu cosmetice naturale Noah BioCart

Îngrijirea părului cu cosmetice naturale Noah BioCart oferă cosmetice naturale pentru îngrijirea părului, tenului, pielii. Sunt atrasă de brandurile noi...

Close