Provocarea Gerlinea – jurnal de dietă și rezultate și Concurs!

ziua 1

Vă spuneam acum două săptămâni că am acceptat provocarea Gerlinea pentru a reuși să scap de câteva kilograme în plus care nu vor să plece. În ultimul timp, sunt mereu pe fugă, sunt implicată în mai multe proiecte, cu greu reușesc să respect cu strictețe orele de masă. Așa că am încercat timp de 5 zile să urmez dieta Gerlinea.

Aș vrea să menționez că eu încerc pe cât posibil să mănânc și să gătesc sănătos, ies la alergat cam 2 sau  3 ori pe săptămână, și merg la  masaj anticelulitic manual de 3 luni de zile, de 2, 3 ori pe săptămână. Cântarul meu dimineață a arătat 61,3 kg. Cum aș vrea să arate măcar 55 kg, dar mai e mult de lucru până acolo.

61,3

Am încercat să respect cât de cât indicațiile lor, din păcate în loc de 5 mese pe zi, am reușit să am doar 4. Lipsa de timp și pofta de mâncare m-au ”ajutat” mult.

Pentru micul dejun, în jur de ora 8.30 sau 9 am, am optat în cele 5 zile de dietă pentru 2 batoane. Cele cu aromă de caramel sunt preferatele mele, dar puteti alege între caramel, ciocolată, ciocolată extra dark, cocos, aromă de pralină.

preferatul meu

Gustarea a însemnat pentru mine un iaurt, de preferat cu fructe și 3 biscuiți cu aromă de vanilie și lămâie. Deși după batoanele de dimineață, nu mi se făcea foame cam 3,4 ore, am decis ca gustarea să o iau la ora 11.30 am, 12 pm.

gustare

Masa de prânz  – am optat pentru salatele sănătoase de la GreenBox , fie salată Caprese, fie salată Cezar, sau legume mexicane și piept de pui la grill. Prânzul îl iau, în general, la ora 3.00 pm.

salata

Gustarea a doua ar fi trebuit și ar fi fost ideal să conțină un fruct, dar recunosc că nu am reușit de fiecare dată. Un măr, un mango, câteva căpșune, o portocală. Încercați să nu săriți peste această gustare în jur de ora 5.30 pm.

Cina pentru mine înseamnă undeva la ora 7.30 pm, atunci când ajung acasă de la job și masaj, sau de la jogging, dacă am noroc și nu plouă în acea zi. Cina a însemnat pentru mine un milk-shake cu aromă de ciocolată. Delicios, consistent, ușor și rapid de preparat.

La finalul celor 5 zile cântarul meu arăta 60,1 kg.

60,1

Concluziile mele:

  • este o dietă ce poate fi ținută chiar și de cei care sunt veșnic pe drum și nu au timp să mănânce la ore fixe. E foarte simplu să porți în poșetă sau în mașină un pachet de biscuiți și 2 batoane.
  • este o dietă ideală pentru iubitorii de dulce, de ciocolată, cei care vor să țină o dietă, și nu pot renunța la ciocolată.
  • am reușit în 5 zile cu minim de efort să slăbesc 1,2 kg, e mult, e puțin, nu știu, pot doar să vă spun că pe blugi se observă cel mai bine, iar după aceste 5 zile, aș fi putut să cred că am slăbit cam 3 kg.
  • avantajul acestor batoane este că țin de foame până la 3, chiar 4 ore, țin și de foame, și de pofta de dulce.

Dacă nu ați încercat până acum aceste produse de la Gerlinea, vă invit la concurs! Avem 10 premii de dat cu mostre Gerlinea !

Ce trebuie să faceți pentru a putea câștiga premiile?

1. Like la pagina de Facebook Gerlinea si la pagina de Facebook Deweekend

2. Like si Share acestui post pe Facebook, important: share-ul trebuie să fie public (vezi poza)

poză(2)

3. Lăsați un comentariu la acest post cu numele cu care ați dat like celor două pagini și cu share-ul de pe FB: puteți face asta prin click pe timpul la care ați dat share pe FB (10 minutes ago, 1 minute ago etc) și spune-ne dacă ai încercat până acum produsele Gerlinea!

Atenție! Voi verifica toate înscrierile, vă rog să nu încercați să trișați și să vă înscrieți cu mai multe nume de pe același IP.

Concursul este deschis până în 23 aprilie, ora 18.00, extragerea o voi face cu ajutorul random.org, iar câștigătorii îi voi anunța,  joi, 24 aprilie.

Baftă tuturor!

3 comentarii la „Provocarea Gerlinea – jurnal de dietă și rezultate și Concurs!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.