Parfumul

Mirosul este unul din simţurile omului, care şi-a diminuat puterea în raport cu cel al animalelor, dar care, în viaţa noastră cotidiană, are mare importanţă.

El este acela care provoacă apetitul, pentru a savura hrana necesară existenţei noastre, pentru viaţă.

Florile, pomii, iarba şi toate plantele au mirosul lor, acel parfum care atrage fluturii, albinele şi chiar oamenii.

Animalele, păsările, insectele, au fiecare mirosul lor specific.

Mirosul urât al unui corp uman este datorat descompunerii transpiraţiei, amestecate cu praf şi celulele moarte ale trupului şi unei insuficiente igiene corporale.

Apa şi săpunul sunt primele mijloace de înlăturate a mirosului urât, apoi deodorantul, lenjeria şi veşmintele sunt curate şi aerisite.

Parfumul, prin fineţea şi subtilul său miros, ne deconectează de toate micile neplăceri ale vieţii şi ne dă elanul de a evada, de a ne bucura şi visa. El poate să ne amintească un anumit episod plăcut sau trist din viaţa noastră, amintirea unei prezenţe iubite sau a unui eveniment cu totul uitat, pe care ni-l apropiem sau îl îndepărtăm. De obicei, însă, parfumul ne face o mare plăcere, fiindcă dă o notă poetică vieţii, aşa cum muzica ne transpune într-un climat al bucuriei şi „vagabondării” spiritului în infinit. Dar cu o singură condiţie: să fie fin şi bun şi să aibă o anumită emisie şi subtilitate.

Un parfum care „trăzneşte” reprezintă agresivitate, o tortură pentru cel ce îl simte şi are un nas mai sensibil.

Sunt unele persoane care au idiosincrasie pentru parfum, provocându-le dureri de cap, greţuri şi vome. Nu trebuie să fie chinuite de gustul nostru neevoluat, atunci când ne parfumăm din abundenţă. De aceea, se recomandă înţelegere şi discreţie în dozare. Pentru cele ce nu se pricep, este bine să consulte, în prealabil, pe cunoscători sau chiar pe vânzătoarele de la magazinele de produse cosmetice.

Parfumul nu se va da direct pe piele, înafară de unele ape de colonie, mai ales când ne expunem la soare, deoarece are în compoziţie unele uleiuri fotosensibilizante, care produc pete maronii.

Ne vom mulţumi să atingem discret interiorul reverelor, acolo unde nu se poate vedea pata sau tivurile la hainele de blană.

Vom atinge punctele calde ale pielii, porţiunile de după urechi, podul palmei, încheietura mâinii, pliul cotului sau va fi uşor pulverizat pe păr.

Apele de toaletă, dublu sau triplu parfumate, sunt acum mult mai des întrebuinţate decât parfumul, care este scump şi se foloseşte mai mult seara şi la ocazii.

După un duş călduţ, este o mare plăcere să simţi pielea corpului curată, îngrijită, unsă şi mastă cu uleiuri sau creme speciale şi apoi uşor parfumată. Este un rafinament, care a devenit o necesitate în viaţa civilizată.

Chiar în satele cele mai îndepărtate, încă din cele mai vechi timpuri, femeile s-au parfumat cu flori şi plante plăcut mirositoare ca: busuioc, lavandă, iar bunicile noastre îşi ţineau, printre rufe, punguţe cu aceste flori uscate, pentru a le impregna de parfumul lor.

Parfumul trebuie să sublinieze personalitatea şi să se armonizeze cu mirosul specific al fiecărui individ.

Blondele gingaşe, cu ochi albaştri şi cu pielea foarte albă îşi acordă mai bine personalitatea lor eterică, parfumându-se cu esenţe florale.

Celor cu ochi căprui şi cu pielea mai aurie, ca şi roşcatelor, li se recomandă parfumuri mai „picante”, din lemn de santal sau alte amestecuri sofisticate ale parfumurilor din comerţ.

Pentru şatene şi brune, parfumuri cu baza naturală de: mosc ambră, bineînţeles amestecate cu artă, cu alte esenţe.

Bărbaţii se bucură azi de o întreagă gamă de ape de toaletă şi parfumuri speciale, din lemn parfumat ca: santal, scorţişoară, tabac.

Este inutil să adaug că nu ne vom parfuma decât după ce am eliminat orice urmă de transpiraţie de pe corpul nostru.