Nu ocupă o poziţie fruntaşă în ierarhia bolilor cu grad maxim de risc pentru viaţa noastră. Dar slabă consolare: osteoporoza este, totuşi, o afecţiuhne de temut.
Durerea de oase: primul vestitor al osteoporozei.
Numele ei provine din latină şi se traduce prin „os poros”. Pentru că aşa arată un os atins de osteoporoză: ca un burete cu găuri mari în interior.
Cum se ajunge în situaţia aceasta? În copilărie şi adolescenţă, masa osoasă creşte progresiv, pentru a atinge un maximum în decada a treia de viaţă. După 35 de ani, însă, începe declinul. Deşi la exterior par solide, oasele devin tot mai fragile. Boala poate lucra ani de zile fără să fie detectată. De aici şi „porecla” dată acestei afecţiuni parşive: „hoţul” tăcut. Când îţi dai seama că te-a „furat”, este cam târziu: dureri tot mai insistente de coloană sau la nivelul unei articulaţii nu-ţi mai dau pace; ai pierdut câţiva centimetri în înălţime, pentru că spatele a căpătat o linie uşor curbă sau, Doamne fereşte!, te-ai ales cu o fractură. Pentru că radiografia clasică identifică osteoporoza destul de târziu: când masa osoasă a scăzut cu peste 30%!
Soluţii? Să cunoşti factorii de risc, să verifici dacă ai vreunul, să consulţi medicul, pentru a detecta boala cât mai timpuriu şi a o trata corect.
Factorii de risc
- Sexul feminin: de patru ori mai multe femei decât bărbaţi suferă de osteoporoză, după 50 de ani; riscul maxim de boală se înregistrează la femeile albe şi asiatice, mignone, slabe (ceea ce nu exclude obezitatea de pe lista factorilor de risc!); pentru bărbaţi riscul sporeşte la vârste mai înaintate.
- Ereditatea.
- Constituţia subţire – oasele au din start o densitate mai mică. Întreruperi ale ciclului menstrual produse de menopauză, de anumite boli sau de exerciţii fizice foarte intense (de lungă durată).
- Fumatul, consumul excesiv de alcool şi cafea – cel dintâi afectează capacitatea estrogenilor de a proteja oasele, cel de al doilea blochează absorbţia calciului şi reduce creşterea osoasă. Alte pericole: afecţiuni endocrine, ginecologice, digestive, respiratorii.
Vestea bună: se previne, se tratează
Prevenirea osteoporozei are o importanţă covârşitoare, atâta timp cât nu există nicio metodă de restabilire a calităţii osului după ce boala s-a instalat. Din acel moment, se poate conta doar pe reducerea – în cele mai fericite cazuri, pe stoparea – evoluţia ei.
Sănătatea – un stil de viaţă
Alimentaţia corectă. Regula de bază a unui sistem osos sănătos este aportul corespunzător de calciu. Or, se ştie, baza se construieşte în copilărie şi în adolescenţă. Este răspunderea statului – prin programele naţionale de prevenire a rahitismului şi cariei dentare -, dar şi a ta, ca părinte responsabil de programul de viaţă de zi cu zi, an de an al copilului tău. Dar aportul de calciu rămâne o regulă pentru toată viaţa. Pentru un adult, doza corectă este de 800 mg calciu/zi, iar pentru femeile în postmenopauză şi bărbaţii între 51 şi 70 de ani, doza pentru prevenţie înseamnă minimum 1.200 mg/zi. În general, dacă te hrăneşti corect, nu ar trebui să îţi faci probleme: lactatele, produsele vegetale ca cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare verde închis livrează calciul necesar. În perioada de sarcină şi alăptare, ori din momentul în care ştii sigur că faci parte dintr-o categorie de risc, sau dacă ţii o dietă săracă în calciu, ca să nu mai vorbim despre menopauză, ai nevoie de suplimente. Anume? Medicul hotărăşte!
Expunerea la soare favorizează formarea, la nivelul pielii, a vitaminei D – care creşte absorbţia calciului din intestin. Între martie şi octombrie, problema se rezolvă, practic de la sine: o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mâinilor la soare, de 3-4 ori pe săptămână, încarcă rezervorul de sănătate al oaselor. Din noiembrie până prin februarie, însă, lumina solară este prea slabă în ţara noastră. Deci, mizăm şi pe suplimentele vitaminice.
Exerciţiul fizic. Oricât de puţin, dar făcut cu regularitate, nu după algoritmul „azi n-am chef, recuperez mâine”, exerciţiul fizic, mişcarea în aer liber aduc un câştig net: se menţine densitatea osoasă şi îţi fortifică sistemul muscular. Dacă suferi deja de osteoporoză, evită mişcările ce sporescul riscul de fractură, care suprasolicită sau arcuiesc coloana (gimnastica aerobică intensă, săritul cu coarda, joggingul).
Riscul vârstei, vârstele riscului
Între 10 şi 20 de ani se realizează capitalul osos (masa şi densitatea osoasă maximă) la nivelul vertebrelor, şoldului.
Între 20 şi 30 de ani se dă bătălia pentru câştigarea unei mase osoase suplimentare. Cu cât victoria este mai clară, cu atât mai târziu va fi atins pragul osos de fractură, asociat, la femei cu postmenopauza.
Între 30 şi 45 de ani trebuie să ştii clar ce ai de făcut: sănătatea sistemului tău osos depinde de un întreg mod de viaţă – alimentaţie corectă, mişcare.
Între 45 şi 75 de ani este timpul să afli dacă intri într-o categorie de risc. Dacă da, se impun investigaţii medicale suplimentare.
Femeile au frecvent probleme cu osteoporoza la un interval de 15-20 de ani după ce au intrat în menopauză: potrivit statisticilor, între 60-70 de ani, doar o femeie din 9 are o densitate osoasă în limite normale; una din 3 are osteoporoză, iar procentele urcă, în jurul vârstei de 80 de ani, până la 70.
Nu îţi prescrie singură tratament! Medicul de familie te va îndruma la medicul specialist. Cei doi decid cum decurge campania împotriva bolii: investigaţiile care stabilesc dacă ai un factor de risc, programul de prevenţie a osteoporozei, în care vei intra, sau tratamentul adecvat, dacă, boala s-a declanşat deja. Ei îţi stabilesc „stilul de viaţă”, de la alimentaţie şi medicamentaţie, în funcţie de celelalte afecţiuni de care suferi, la exerciţiile strict specializate pentru osteoporoză. Orice pas pe cont propriu, fără aviz medical, este un risc asumat.
