Despre cât de mult îmi place să am mereu o manichiură impecabilă, am tot zis și am și scris. Copil fiind admiram cu mult drag unghiile lungi, frumos colorate, și nu de puține ori i-am furat mamei sticluțele frumoase cu ojă și am pictat și m-am pictat pe unghii și pe lângă unghii. Pentru mine era o mare tragedie că la școală nu aveam voie cu unghiile lăcuite. Mi-am promis că atunci când voi fi mare, voi avea mereu unghiile lungi și lăcuite, și așa e. Am trecut prin toate etapele, unghii lungi naturale, unghii lungi cu ajutorul tipsurilor, iar acum am unghiile lungi datorită gelului. Am umblat prin mai multe saloane până am găsit manichiurista perfectă, și nu exagerez deloc. De când merg la ea, nu am avut nicio problemă un unghiile, nicio unghie crăpată, pușcată, ruptă, și nu, nu stau un unghiile în vitrină, ci gătesc, fac curățenie, mă ocup de grădină, spăl vase și da, rezistă!
Ea este Andra, manichiurista mea și o ador, e mereu veselă, e foarte atentă și devotată muncii, care e marea ei pasiune.
Dar ne mai și distrăm!
O lungă perioadă de timp, am avut unghiile pătrate, apoi am trecut la rotunde puțin ascuțite, de la culori calde până la culori tari, în funcție de eveniment, anotimp, stare de spirit!
Andra nu se pricepe foate bine doar la manichiură, ci și la pedichiură, după fiecare pedichiură spa realizată de ea, am impresia că am cele mai îngrijite, sănătoase picioare. Dacă aveți nevoie de relaxare, vă sfătuiesc să vă programați la ea la o pedichiură, iar dacă vreți să vă răsfățați, programați-vă la o manichiură!
Iar dacă rămâneți fidele unghiilor naturale, atunci vă recomand să încercați noua gamă de culori de la Farmec. Pentru că vin sărbătorile, Farmec vine în întâmpinarea iernii cu 7 nuanțe noi, “de gheață” care vor completa perfect ținutele de sărbătoare sau vor fi magia serilor alături de prieteni.
- Wilted Rose și Hot Wine Punch sunt nuanțele agreabile pentru această toamnă târzie într-o atmosferă cu aromă de ceai fierbinte
- Dă unghiilor tale un efect glaciar cu noile culori Cozy Raincoat, Pumpkin Pie și Muddy Boots
- Pentru seara de revelion vei avea deja primul accesoriu: lacurile Joyful Elf și Silent Night care te vor ajuta să devii cu adevărat „Queen of the night”
Cred că știu ce voi pune sub brad anul acesta pentru prietenele mele! Pe voi ce nuanță vă tentează să o încercați?
Mie imi place mult mov-ul, nu vad acolo nuanta de mov, insa as incerca verde, roz si chiar albastru 🙂 Imi place Farmec, cand am fost acasa mi-am cumparat cateva nuante si sunt frumoase si neasteptat de rezistente. Adoooor sa-mi cumpar oje,am cam 40 acasa, adooor sa am unghiile mereu colorate si ingrijite. Nu-mi prea place sa-mi tin unghiile lungi, insa micute, ingrijite si mereu nuante noi, in functie de imbracaminte, sezon, tendinte, etc. Eu sunt fericita maxim cand imi o oja noua! 🙂 🙂
Ioana – si mie imi place mult movul, dar uneori simt nevoia de o schimbare, si trec la alta cuoare, total opusa! Si eu aveam multe oje, acum nu mai am nevoie de ele, doar pentru vara le mai tin pentru pedichiura!
Imi place foarte mult unghiile tale, iti sta foarte bine atat cu nuante inchise cat si deschise. A cincea poza de la coada ori lumina din ea ori oja iti lumineaza fain pielea.
Mihaela – am un format frumos la unghii, mi-au tot zis manichiuristele care s-au ocupat de ele, cât despre culoarea pielii, sunt o norocoasă, iarna este un măsliniu discret, îmi păstrez destul de mult peste an bronzul de vară.
Eu sunt cu unghiile naturale, poate pentru ca mi se par un pic mai usor de intretinut si pentru ca nu prea am rabdare sa stau la salon la manichiura, insa tie iti sta foarte bine cu unghii gel. Culorile Farmec sunt minunate, ca sa nu mai zic de rezistenta. Top quality, I say!!!
Wow, unghiutele mov imi plac cel mai mult. 😀
Ioana – uneori nici eu nu am răbdare să stau 2 ore acolo, dar gândul că pe urmă 3,4 săptămâni nu mai au nevoie de ajustări sau îngrijire, mă consolează.
Roxana – Ești cu movul? Eu am trecut la albastru și rosu mai nou!