Poeziile lui ion Minulescu îmi vor aminti mereu de perioada liceului. Profesoara de limba română ne-a recomandat să ne delectăm cu poeziile lui Minulescu, de care urma mai târziu să ne îndrăgostim. Timpul a trecut şi am uitat de frumoasele lui poezii, până când, într-o seară frumoasă de vară, mi-au fost şoptite la ureche câteva versuri din binecunoscutele lui poezii.
Îţi mulţumesc că mi-ai amintit de … Ion Minulescu.
Poet şi prozator român, Ion Minulescu s-a născut la 6 ianuarie 1881 şi a fost un reprezentant renumit al Simbolismului românesc. Deşi s-a născut la Bucureşti, el a copilărit în Slatina, oraşul natal al mamei sale. Îşi începe şcoala la Piteşti, bacalaureatul îl susţine la Bucureşti, iar în anul 1897 apar primele creaţii poetice ale lui Minulescu în revista “Povestea vorbei”, iar în anul 1898, scrie din nou pentru revista “Foaia pentru toţi”. Deşi pleacă la Paris pentru a studia dreptul, poeţii francezi îl determină să se dedice în totalitate poeziei! Minulescu se întoarce în ţară după 4 ani şi compune poezie şi proză, publică fragmente din proza “Jurnalul unui pribeag” .
În anul 1906 începe să scrie primele versuri ce vor face parte din “Romanţele pentru mai târziu”. Minulescu a debutat ca şi autor dramatic cu piesa “Pleacă berzele” şi comedia “Lulu Popescu”.
Renumitul roman “Roşu, galben şi albastru” apare în anul 1924, şi reprezintă unul dintre romanele de succes ale acelor timpuri.
La 11 aprilie 1944, Ion Minulescu se stinge din viaţă, dar opera lui va rămâne mereu vie şi ne va încânta inimile.
- Romanţa cheii
Cheia ce mi-ai dat aseară –
Cheia de la poarta verde –
Am pierdut-o chiar aseară!…
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară –
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Şi-am rămas în turnul gotic –
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare…
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi m-am coborât pe scară…
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns –
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!…
- Romanţă fără muzică (Că ne iubim ştie lumea toată)
Că ne iubim – şi-o ştie lumea toată –
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti…
Şi nu va şti-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.
Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc…
Şi ne-am iubit!…
Ţi-aduci aminte?…
Bluza –
Ah!… Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!…
Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!…
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim…
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!…
- Romanţa fără muzică (În tine-mi pun toată speranţa)
În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
– De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul –
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri…
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom –
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări…
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!…
Iată că am ajuns şi la articolul cu numărul 500 şi pentru că mi-am dorit să fie unul special, am ales să vă vorbesc despre poeziile mele de suflet, poeziile lui Ion Minulescu!
Mai multe din poeziile lui, puteţi citi aici !
