Masajul facial

Masajul facialMasajul este folosit cu succes pentru prevenirea formării ridurilor, cât și pentru atenuarea și dispariția celor deja formate. Mișcările din timpul masajului vizează, în primul rând, mușchii pieloși ai feței și țesutul elastic din derm de care depinde, în cea mai mare măsură, vitalitatea pielii.

Masajul exercită următoarele acțiuni binefăcătoare: menține suplețea pielii, stimulează funcțiile glandelor sebacee, mărește tonicitatea mușchilor pieloși, ajută la prelungirea în timp a elasticității pielii, îndepărteză stratul de celule moarte de pe suprafața pielii, înlesnește irigarea cu sânge a țesuturilor, împiedică depozitarea prinosului de grăsime sub piele, acționează favorabil asupra sistemului nervos. Dar, pentru a se obține toate aceste efecte, masajul nu se face la întâmplare. Mișcările vor fi efectuate ușor, fără să întindem pielea de jos în sus. Iată o serie de mișcări specifice:

Masajul mângâietor se execută cu pulpele degetelor. Se mângâie ușor pielea obrazului, fără a o întinde. Acest masaj are acțiune asupra glandelor pielii și a nervilor, înviorând circulația sângelui.

Masajul ciupit, mișcări de scurtă durată care constau în a apuca pielea între degetul mare și arătător. Se execută cu finețe asupra mușchilor și tendoanelor.

Masajul frământat se execută apucându-se ca și cum am vrea să stoarcem un burete. Se obține o înviorare a țesuturilor și se îndepărtează surplusul de sebum din glandele sebacee.

Masajul pianotat, cu mișcări asemănătoare celor executate la pian cu toate degetele, se folosește pentru stimularea pielii ridate.

Masajul tapotat este identic pianotatului, mișcările efectuându-se însă numai cu arătătorul și mijlociul.

Masajul fricționat se execută cu mișcări de fricționare a pielii și se recomandă pentru descongestionarea țesuturilor mai profunde și în cazuri de circulație defectuoasă.

În plus, sunt indicate câteva măsuri preliminare și anume: fața va fi bine curățată, apoi unsă cu o cremă grasă sau pudrată cu talc; părul va fi legat cu o bandă, pentru a nu se murdări de cremă; durată nu va depăși 10-15 minute; mâinile vor fi perfect curate și cu unghiile scurte; mișcările vor fi făcute cu delicatețe, în special în părțile proeminente ale obrazului. Tenul uscat va beneficia de masajul mângâietor, ciupit, pianotat și tapotat, iar la tenul gras se va folosi masajul frământat, fricționat și tapotat. Obrazul care prezintă coșuri nu va fi masat.

Masajul vertical al frunții începe de la linia mediană spre marginea părului; mișcarea pornește spre tâmpla stângă, se revine la mijlocul frunții, de unde se pleacă spre tâmpla dreaptă. Exercițiul se execută cu degetul mijlociu de la ambele mâini alternativ. Tot cu ajutorul degetelor mijlocii se masează întreaga suprafață a frunții, efectuând mici semicercuri.
Masajul orizontal al frunții se efectuează prin mișcări de mângâiere executate cu degetele arătător și mijlociu de la stânga la dreapta apoi de la dreapta la stânga.

Întreaga suprafață a frunții se pianotează cu ajutorul a 4 degete, concomitent de la ambele mâini. Loviturile vor fi ușoare, ritmice și regulate. Dacă fruntea prezintă riduri orizontale, ea mai poate fi masată prin executarea de mișcări în zigzag pe întreaga suprafață a ei, folosindu-se în acest scop mâna stângă, atunci când pornim de la tâmpla dreaptă și invers.

Masajul nasului se execută cu degetele mijlocii prin alunecarea de la vârful nasului spre rădăcină.

Masajul circular se efectuează descriind mici cercuri pe aripile nasului pornind de la vârf spre rădăcină, apoi, printr-o mișcare de alunecare de-a lungul sprâncenelor, revenim la poziția inițială. Ne folosim de degetele mijlocii care lucrează concomitent.

Masajul obrazului începe prin mișcări de mângâiere, pornind de la maxilarul inferior spre aripile nasului; lucrează concomitent ambele mâini.

Masajul circular al obrajilor se execută folosind degetele mijlocii pentru descrierea de mici cercuri, pornind de la mijlocul bărbiei în sus, până cuprindem toată suprafața obrajilor.

Cu degetele mare și mijlociu se execută mici ciupituri, concomitent cu ambele mâini. Se insistă în special asupra ridurilor din șanțul nazo-labial și de-a lungul maxilarului inferior. Cu partea exterioară a degetelor, bine întinse, efectuăm, alternativ, cu ambele mâini, lovituri scurte pornind de la maxilarul inferior pe partea stângă, unde insistă mami mult. Urcăm apoi pe obraji și coborâm din nou. Reîncepem mișcările pe partea dreaptă.

Masajul circular al ochiului se începe la marginea exterioară prin tapotări foarte fine pe pleoapa inferioară, colțul interior al ochiului apoi peste pleoapa superioară spre punctul de pornire. Mișcarea se execută cu degetul mijlociu. Lucrează concomitent ambele mâini.

Masajul ridurilor laba gâștei se execută cu degetele mijcolii, concomitent de la ambele mâini, cu care se descriu cercuri mici.

Masajul buzelor se efectuează cu ajutorul degetelor arătător și mijlociu, între care cuprindem buzele.

Masajul se încheie printr-o mișcare de mângâiere a gâtului, obrajilor, regiunii din jurul ochilor și a frunții.

Masajul decolteului se execută prin mișcări de mângâiere care pornesc de la mijlocul lui în sus, spre umeri.

2 comentarii la „Masajul facial”

  1. Eu sunt ceva mai ciudata, imi place sa fac masaj dar nu-mi (prea)place sa mi se faca! :)) De masaj facial are zilnic parte iubitul meu pentru ca isi petrece intreaga zi in fata calculatorului si e benefic. Imi place sa-i fac si chiar ma gandeam sa fac si niste cursuri.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.