Pregătiri pentru Sărbătoarea Pascală și pentru masa de Paști
Mai avem câteva zile până la Sărbătoarea Pascală. Listele de cumpărături sunt lungi. Încet, încet, bifăm de pe ele câte ceva. Masa de Paști trebuie să fie bogată. Așa ne-au învățat bunicii și părinții noștri. E un obicei al românilor. Masa trebuie să fie îndestulată. Fiecare musafir trebuie să găsească produse tradiționale.
Iubesc sărbătorile pentru că aduc familia împreună. Este momentul când bunicii și părinții se bucură de familia reunită. Și își amintesc cu drag de tinerețea lor. E plăcut să-i asculți, în zi de sărbătoare, cum deapănă amintiri. Amintiri de neprețuit!
Ce nu trebuie să ne lipsească de pe masa de Paști?
O masă festivă trebuie să aibă preparate delicioase, dar să nu uităm nici de decorațiuni.
-
Ouă roșii
Ouăle vopsite nu pot să lipsească de pe masă. Cât mai colorate, cât mai numeroase, într-un coș decorat cu iarbă verde și flori de primăvară. Masa începe cu ciocnitul ouălor.
Eu prefer ouăle roșii. Când eram copil, făceam cu mama ouă vopsite în coji de ceapă. Era o adevărată provocare, vânătoarea de frunze cât mai deosebite. Obțineam mereu ouă cu forme interesante. Anul acesta mi-ar plăcea să le fac din nou, ca în copilărie.
-
Preparate tradiționale
Gospodinele se întrec în preparate tradiționale variate și delicioase. De pe masă, nu va lipsi drobul de miel, ciorba de salată cu carne de miel și friptura minunată de miel cu fire de usturoi.
Pentru că toate aceste preparate sunt destul de grele la stomac, nu uitați de crudități. Roșiile, ridichile, ceapa verde, castraveții nu trebuie să lipsească de pe masă. Friptura de miel merge de minune cu o salată de salată verde sau salată de varză crudă.
-
Deserturi tradiționale
Nicio masă festivă fără desert. De Paști, vom avea pe masă cozonaci, pască din brânză dulce de vaci. Pentru cei mai pretențioși, platoul de prăjituri va cuprinde și prăjituri cu ciocolată!
Ar fi bine ca pe masă, să fie și un bol cu fructe. Portocale, mere, banane verzi, căpșuni te vor ajuta la digestie și reprezintă un desert sănătos.
-
Varietate de băuturi
O masă festivă începe cu un aperitiv pentru a stimula pofta de mâncare. Dacă se servesc brânzeturi, atunci această băutură nu trebuie să lipsească de la masă. Ea poate fi servită și lângă desert. Se potrivește de minune.
De lângă carne, nu va lipsi un pahar de vin bun. Nu uitați pentru doamne, băuturi mai ușoare. Iar pentru domni, tradiționala țuică sau pălincă. Dacă se reunește toată familia la masă, e motiv de sărbătoare. Putem deschide chiar și un vin spumant.
Pentru a evita aglomerația din magazine, puteți comanda băutura de aici. Mult mai simplu și mult mai eficient.
Nu uitați de băuturile non-alcoolice, carbogazoase sau nu, apa minerală și plată.
-
Decorațiuni specifice
Dacă e sărbătoare, nu uitați și de decorațiuni cu tematică. Va face masa mai ispititoare. Copiii vor fi atrași de ele și vor sta la masă mai mult. Putem opta pentru buchete de flori colorate, ouă de decor, mici iepurași. Puteți împodobi câteva crenguțe de pom cu panglici colorate și ouă mici de ciocolată.
Nu uitați de șervețele cu tematică de Paști sau de primăvară. Vor înfrumuseța și înveseli masa!
Ador mesele în familie!
Ador mesele în familie. E un moment de reunire și relaxare. Acel moment când ne bucurăm de fiecare membru al familiei. Savurăm în liniște preparate delicioase fără stresul caloriilor. Bucuria celor mici alături de bunici ne umple sufletul de energie! Cum să nu iubești mesele de sărbătoare în familie?
eu sunt innebunita dupa oua si drob. in rest, mai putintel. miel nu mananc… cred ca o sa fac cateva sarmale in foi de vita. si cam atat. mai putine, pentru ca mergem la restaurant anul asta 😀
Ce idei bune pentru masa pascala. Si noi abia asteptam sa sarbatorim Pastele. Ouale colorate si cu modele de frunzulite nu vor lipsi nici de la noi de pe masa. Apoi vreau sa fac sarmalute, friptura si ciorba radauteana. Un drob as face de asemenea daca imi mai permite timpul iar pasca in 3 culori nu se poate sa lipseasca nici ea. Legat de bautura, nu prea ne dam in vant dupa ea avand in vedere ca suntem doar noi doi. Dar avem un limoncello pus deoparte. Va fi interesant oricum.
Personal, pe masa de Paste vreau sa am mancaruri mai putin grase, dar e greu cand iti face cu ochiul un drob
Oua rosii , pasca poloneza pe care o fac si salata beouf sunt top 3 preparate de Paste
Si mie imi plac mesele in familie si imi plac si decoratiunile de Paste, ai enuntat cam tot ce e nvoie pentru o sarbatoare reusita.
Noi nu mancam miel asa ca il inlocuim cu pui si porc dar in rest nu ne lipsesc de pe masa de Pasti ouale rosii, cozonacul, pasca, sarmalele, ciorba radauteana, tartele cu fructe, vinul, sucul si berea.
Ouale rosii si preparatele traditionale chiar ca nu trebuie sa lipseasca la fel cum nici compania buna nu e de prisos 🙂
Ai prins esența: familia! Și mie îmi place la fel de mult să fim cu toții în aceste zile de sărbătoare. De aceea nici nu plec de acasă, în afară de părinți sau copii, adică tot în familie.
Fac din toate câte puțin, dar ”vedetele” preferate sunt pasca (fac una numai cu brânză) și cozonacul. Îmi place să respect tradițiile și fac totul în casă, cât se poate de natural. Am grijă să nu dăm peste cap ficatul, prin urmare îmbin în așa fel meniul încât să fie bun și sănătos.
Si noua ne plac mesele in familie. Avem de toate, oua rosii, cozonaci si mancaruri traditionale.
Anul acesta cred ca o sa sarim peste preparatele din miel deoarece nu toti din familie agreeaza aceasta carne si atunci munca in bucatarie se dubleaza. Iti doresc sa ai o sarbatoare luminata si fericita!
Sincer si noi tot acestea le punem pe masa. Sarbatorile Pascale ne prind si pe noi anul acesta cu familia 🙂
Pasca si ouale rosii sunt obligatorii. Restul mai pot lipsi, dar astea nu. 😀
Sper sa reusesc sa fac tot ce mi-am propus. Am niste planuri asa mari …
Ouale rosii sunt de nelipsit de pe masa. Ca sa nu mai vorbesc despre produsele traditionale gen drob, friptura de miel si cozonac
anul asta a fost ultimul in care am mai vopsit ouale cu vopsea din comert. Nici nu ies prea grozave culorile si se mai si iau colorantii dupa ele cand te apuci sa le cureti, de murdaresti tot albusul de vopsea. La anul cu foi de ceapa le fac, promit!