Mănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, România

Mănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaÎn timpul mini-vacanţei noastre prin Maramureş, am ajuns să vizităm şi Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase mănăstiri şi loc de rugăciune pe care am avut plăcerea să le vizitez până acum.

Mănăstirea Bârsana are hramul „Soborul Sfinţilor Apostoli” şi se sărbătoreşte pe 30 iunie. Primele atestări documentare datează din anul 1390, ca proprietate a familiei voievodale Dragoş.

Bătrânii povestesc că prima dată mănăstirea a fost construită pe malul stâng al Izei, şi apoi strămutată pe malul drept, în locul numit Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită pe la mijlocul secolului al XVI – lea, de către familia lui Dragoş voievod.

Mănăstirea Bârsana se află situată în comuna Bârsana, din judeţul Maramureş, la 12 km de oraşul Sighetu Marmaţiei. Aşezământul a fost construit pe la mijlocul secolului al XVI – lea şi a purtat hramul „Sfântul Nicolaie” , iar aici se afla reşedinţa episcopului Gavril Ştefanca şi, tot aici, erau şcoliţi preoţii din satele învecinate. Mănăstirea Bârsana le punea la dispoziţie preoţilor diverse cărţi, aduse chiar din Moldova şi din Ţara Românească.

În anul 1791, tristeţea se abate asupra mănăstirii, când imperiul austriac confiscă averea mănăstirii, o distruge, iar bunurile sunt duse la Mănăstirea Cernoc.

În anul 1993, Mănăstirea Bârsana a fost reînfiinţată şi se începe construcţia bisericii noi, a altarului de vară, chiliilor şi paraclisului.

Ansamblul monahal este construit din lemn, sub îndrumarea arhitectului Cordoş Dorel.

Vizita mănăstirii începe după ce treci de frumoasa poartă din lemn în stil maramureşean, admiri Turnul cu Clopotniţă, vizitezi biserica, ce are o înălţime de 57 m, nu poţi să nu remarci altarul de vară, chiliile călugărilor, capela, casa maiştrilor şi atelierul artiştilor, iar la sfârşit poţi vizita Muzeul din incinta mănăstirii, recent construit, unde poţi admira şi achiziţiona icoane şi obiecte tradiţionale româneşti.

Toate acestea sunt legate printr-o serie de alei, ce au de o parte şi de cealaltă diverse flori.

Mănăstirea Bârsana este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Maramureş şi este un loc ce nu trebuie să lipsească din niciun traseu prin Maramureş.

Mănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, RomâniaMănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, România

2 comentarii la „Mănăstirea Bârsana – judeţul Maramureş, România”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.