Costa Brava a devenit o destinație tot mai solicitată și este considerată una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din Spania.
Lloret de Mar este unul dintre cele mai mari centre turistice de pe Costa Brava și se află situat la 68 km nord de Barcelona. De-a lungul timpului, fostul sat pescăresc a fost transformat într-un centru comercial prin anii 1950, casele vechi au fost dărâmate pentru a face loc marilor hoteluri și urbanizării.
Lloret de Mar este un oraș vechi de peste 1000 ani, cu un bogat patrimoniu natural și cultural. Așezările iberice, castelele medievale, capelele și grădinile dezvăluie originile orașului. Ca și peste tot în Catalania, în Lloret de Mar limbile oficiale sunt catalana și spaniola, dar o dată cu fluxul de turiști au învățat engleza și franceza, iar în restaurante și baruri, meniurile sunt disponibile în mai multe limbi.
Clima este ideală, mediteraneană, cu temperaturi moderate pe tot parcursul anului, iar plaja are o lungime de 1.600m și lățime de 45m.
Principalul oraș turistic, Lloret de Mar are o ofertă variată de cazare, dispune de hoteluri de 4-5 stele, apartamente, case de oaspeți și locuri de campare. A doua activitate importantă a orașului o reprezintă comerțul. Numeroase magazine pun la dispoziția turiștilor o gamă largă de produse.
Muzeul în aer liber din Lloret de Mar vă delectează cu diverse locuri de interes istoric, cultural și natural. Acest muzeu deschis, fără ziduri, găzduiește mai multe locații pe întreg teritoriul și vă permite să aflați mai multe despre istoria și originea orașului. Locurile în care au acces turiștii sunt prevăzute cu panouri ce oferă informații suplimentare. Puteți descoperi mici colțuri magice de pe Costa Brava, pete de frumusețe ferite de agitația de zi cu zi a orașului.
Orașul Lloret de Mar are diferite capele și biserici. Principalul Festival al Orașului pe 24 iulie se sărbătorește în capela Santa Cristina. Biserica Parohială este una dintre atracțiile orașului ce trebuie vizitată când ieșiți la o plimbare prin centrul vechi al orașului. Lloret de Mar este stațiunea preferată a turiștilor tineri, stațiunea oferă o viață de noapte palpitantă.
Tossa de Mar – una dintre stațiunile liniștite din Costa Brava, perfectă pentru familiile cu copii sau cuplurile ce își doresc o vacanță liniștită. Orașul se află la 33 km de Barcelona și se poate mândri cu străduțe pietruite, un castel antic magnific, peisaj de vis.
În apropiere de granița cu Franța și Munții Pirinei, se află două orașe Port Lligat și Cadaques, unde au locuit renumiții artiști Salvador Dali, Joan Miro și Pablo Picasso.
Printre principalele atracții din Costa Brava se numără Triunghiul lui Dali, turiștii pot vizita locurile unde s-a născut și a trăit Salvador Dali.
Muzeul Figueres Dali este al doilea cel mai vizitat muzeu din Spania după Prado din Madrid.
Marineland – unul dintre cele mai frumoase parcuri acvative din Costa Brava. Parcul are un program de spectacole cu delfini, lei de mare, păsări aexotice, flamingo și pinguini. Un alt punct de atracție în Costa Brava este Water World, alt parc acvativ unde turișii pot profita de piscine, topogane înalte, curse acvatice pe râuri artificiale, dar și locuri de joacă pentru copii.
Costa Brava se poate lăuda cu găzduirea celui mai mare parc de distracții din Spania, Port Aventura. Are o suprafață de 34.000 mp, împărțit în 5 zone: China Imperială, Vestul Sălbatic, exotica Polinezia, Mexic și Mediterania.
Vila Vella enceinte este singurul oraș medieval de pe coastă ce poate fi vizitat, și este format din zidurile cetății, 4 turele, 3 turnuri cilindrice cu parapeți, iar Mănăstirea Santa Maria de Ripoll – monument istoric – era amplasat într-unul dintre cele mai înalte puncte ale centrului vechi.
Farul Santa Sebastia – aveți nevoie de 30 minute să ajungeți la far, pe un drum prin pădure, dar odată ajunși acolo, veți avea parte de o priveliște de vis.
Parcul Natural Cap de Creus (cea mai mare rezervație naturală din Spania, peste 13.000 hectare) și Parcul Natural Aiguamolls de L’Emporda sunt locurile unde putem admira specii de plante și păsări deosebite!
Ce frumos! Am fost la Port Aventura ! E super! Frumos articoulul!