În ape adânci de Paula Hawkins recomandare lectură

13

În ape adânci de Paula Hawkins – o altfel de lectură

În ape adânci de Paula Hawkins a fost compania mea de seară. Aleasă după copertă, a fost o lectură alertă. Știam despre autoare că scrisese, Fata din tren. Ambele cărți ale autoarei sunt tare lăudate. Așa că i-am dat și eu o șansă și bine am făcut.

În ape adânci de Paula Hawkins poate fi comandată de pe site-ul Libris. Cartea se găsește la categoria Literatură universală. Veți găsi multe titluri atractive în această categorie. Nu uitați, niciodată nu avem prea multe cărți!

În ape adânci de Paula Hawkins – thriller alert, captivant

Nel Abbott este fascinată de apele întunecate ale râului. Dar și de victimele pe care acest râu le face. Își dorește să înțeleagă de ce femeile sunt atrase de aceste ape. De ce decid ca acolo să încheie socotelile cu viața?

Începe să scrie o poveste despre apele acestui râu. Dar nu reușește să o finalizeze, fiind chiar ea înghițită de ape. Oare a fost decizia ei sau altcineva a luat decizia pentru ea?

Lasă în urmă o fiică și o soră îndepărtată

În urma ei, rămâne o fiică care pare să accepte totul fără să pună întrebări. Însă sora ei, Jules, suferă cumplit, fără să înțeleagă decizia lui Nel. Deși nu au avut o legătură foarte strânsă, Jules este măcinată de gânduri din copilărie. Ar fi vrut atât de multe să o întrebe pe Nel. Au rămas atâtea lucruri nespuse. Niciun moment nu s-a gândit că mesajele lăsate de Nel puteau fi atât de importante!

Înaintea lui Nel, a mai murit o fată. Chiar prietena cea mai bună a fiicei lui Nel. Tot înecată în apele râului. Pare sinucidere, părinții își doresc să fie crimă. Ca să aibă pe cine să învinovățească.

Oare să fie legătură între cele morți? Una mai suspectă decât cealaltă. Oamenii își pun întrebări. Trag concluzii fără să știe detalii importante. Însă fiecare știe câte o mică parte din viețile celor două femei moarte.

În ape adânci de Paula Hawkins

O poveste captivantă, un mister, multe păreri

Cartea are multe personaje, e important să le țineți minte. Astfel veți face mai ușor legătura dintre personaje și acțiune. Nu ai cum să te plictisești citind această carte. Numărul de personaje te poate irita la un moment dat. Dar fiecare are partea lui de vină privind aceste morți. Chiar merită să faceți efortul să memorați numele fiecărui personaj.

Povestea ne atrage atenția asupra vieții. Avem oameni în jurul nostru despre care nu știm nimic. Credem că știm totul, dar de fapt nu e așa. Trebuie să avem mai multă răbdare unii cu alții. Și să fim mult mai îngăduitori și mai deschiși!

Citește cartea și află dacă a fost sinucidere sau crimă! Descoperă un roman captivant, un thriller care să te țină în priză!

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

13 Comments

  1. Am citit prin vara ambele carti ale autoarei. Nici nu pot spune care mi-a placut mai mult. In opinia mea, Fata din tren este mai greu de digerat deoarece personajul principal nu este facut pentru a fii indragit. Chiar daca Rachel este alcoolica si nu un personaj model, mi-a placut foarte mult cartea. Plot twist-ul de la final a fost uimitor.

  2. Sunt de acord ca nu putem sa cunoastem un om intr-o viata, mai ales daca el nu vrea sa ne dezvaluie ce gandeste si ce simte cu adevarat.

  3. Sigur asta este o carte pe genul meu. Am tot zis sa citesc si Fata din tren, dar am vazut deja filmul si iti dai seama ca nu mai are aceleasi efect acum. Ma bucur ca ai schimbat putin registrul si ai abordat si thrillere. Cred ca acum o iau eu pe urma ta si o dau in carti ceva mai spre drame.

  4. Nu am citit niciuna dintre cărțile autoarei amintite dar mi se par interesante. Cred ca le voi cauta cât de curând pentru ca vara citesc mai mult.
    Mulțumesc pentru recomandare!

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
parfumul preferat
Parfumul preferat, Guerlain Insolence, la 135 lei pe Notino

Parfumul preferat, Guerlain Insolence, de nelipsit Când vine vorba de parfumuri, cele de la Guerlain, sunt preferatele mele. Însă dintre toate,...

Close