Împreună putem fi mai puternice

Acesta este mesajul meu pentru ziua de 8 Martie. Întotdeauna această zi mi s-a părut specială și m-am simțit mult mai puternică. Mi-am dorit să am acest sentiment în fiecare zi, nu doar de 8 Martie. Am analizat ce anume se întâmplă în această zi. Mesaje frumoase vin toate părțile, flori, adică arome și culori ne năpădesc. Zâmbetul celor din jur este mai larg, mai blând.

Ni se spune că suntem frumoase, că suntem puternice. În ultimul timp, am observat că femeile încep să se suțină tot mai mult, lucru care mă bucură din suflet. Iva Berghmann spunea în pandemie, în timpul video-urilor, ”Împreună putem fi mai buni”. Am învățat multe de la ea, dar aceste cuvinte mi-au rămas întipărite în suflet. Exact așa e!

Împreună putem fi mai puternice

Mult timp, noi, femeile, am fost dezbinate, și nu am înțeles niciodată de ce. Energia noastră era canalizată spre invidie față de alte femei, în loc să fie de admirație. Ce câștigi prin invidie? Energie negativă, energie risipită. Prin admirație, te încarci cu energie bună, te motivezi, te ambiționezi să faci mai mult, mai bine.

Dacă am fi unite, am putea face lucruri mărețe. Admir femeile care se susțin, necondiționat. Mi se pare o dovadă de empatie supremă să susții alte femei. Avem nevoie de sprijin, zi de zi. Și da, este important să vină din toate părțile. Te poți simți compleșită la un moment dat, dar este un sentiment extrem de plăcut.

De ce bărbații se susțin mai mult?

Am sesizat că între bărbați există un tip de susținere unic. Nu este nevoie să ceară sau să insiste, ajutorul între ei este necondiționat. Probabil pentru că ei sunt extrem de raționali. Pentru ei, lucrurile sunt simple și am apreciat mereu acest lucru la ei. Cred că am avea multe de învățat de la ei.

De 8 Martie, primim flori,

mesaje, energie bună

Anul acesta de 8 Martie, am primit multe mesaje frumoase de susținere. M-am bucurat tare mult, am simțit cum fiecare cuvânt frumos mă încarcă cu energie bună. Și mi-am dat seama cât de minunat ar fi să primim cuvinte frumoase în fiecare zi, nu doar de 8 Martie. Cât de bine ne-ar fi, cât de bine ne-am simți dacă am avea parte de încurajări constant.

Împreună putem fi mai bune, mai puternice. Dacă ne-am susține, noi, femeile, am avea o viață mai frumoasă, am avea mult mai multe realizări, cu mai puțin efort. Contează enorm să ai susținere, să știi că te poți baza pe cineva de încredere. De multe ori, avem nevoie și de inspirație. Anturajul este cea mai bună sursă de inspirație, de energie bună.

Uneori nici nu e nevoie de prea multe, doar de un cuvânt bun, de un zâmbet, de o îmbrățișare.

Aș vrea acest gând să vă însoțească mereu. Împreună putem fi mai puternice, mult mai bune, mult mai creative!

8 thoughts on “Împreună putem fi mai puternice”

  1. Ai dreptate! Și pe mine mă emoționează și mă încarcă fiecare cuvânt pe care îl simt că vine sincer, din inimă.
    Măcar de-ar înțelege cât mai mulțe dintre noi!
    Hugs & kisses!

    Reply
  2. Asa este, e important sa oferim mai multe cuvinte frumoase, sustinere si ajutor, chiar si intr-o zi normala, fara probleme. Barbatii chiar se ajuta mai mult intre ei. 😂

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.