Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne naştem. Noi învăţăm să comunicăm. De aceea trebuie să studiem ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri.
La locul de muncă, fenomenul comunicării trebuie studiat ca relaţie interumană, ca o formă specifică de interacţiune. Orice activitate pe care o desfăşurăm presupune schimbul de informaţii, adică procese şi relaţii de comunicare.
Pe de altă parte, comunicarea înseamnă şi ascultare. Superiorul trebuie să fie dispus să-i asculte pe cei din jurul său. De asemenea, el trebuie să fie capabil să înţeleagă mesajele care i se transmit şi să ofere feed-back-uri. Este important pentru un angajat ca în momentul în care primeşte o sarcină să i se ofere explicaţii, iar în momentul în care o îndeplineşte, superiorul său trebuie sa aibă timpul necesar pentru a discuta pe baza ei.
Pentru o bună comunicare într-un colectiv, este foarte important pentru noi să ştim să acceptăm şi conflicte care pot să apară. Deşi pare greu de crezut conflictul are şi efecte pozitive, cum ar fi creşterea motivaţiei pentru schimbare, îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor, oferă oportunitatea de cunoaştere şi dezvoltarea de deprinderi, dezvoltă creativitatea. În cazul în care conflictul este negat, reprimat, poate să scadă implicarea în activitate, diminuează sentimentul de încredere în sine şi duce la formarea de coaliţii. Pentru a evita astfel de situaţii, este necesar să ascultăm activ, să utilizăm întrebări deschise pentru clarificarea mesajelor.
Consider că o bună comunicare, în orice colectiv, trebuie să fie deschisă şi onestă, făcându-ne să avem încredere în noi şi să câştigăm respectul celor din jur.
Exprimarea emoţiilor şi gândurilor trebuie să o facem într-un mod în care ne satisfacem nevoile şi dorinţele, fără a le deranja pe cele ale interlocutorului., conversaţiile să le menţinem şi să le încheiem într-un mod plăcut. Trebuie să ştim să solicităm sau să refuzăm cereri, în concordanţă cu respectarea drepturilor celorlalte persoane şi a sarcinilor de serviciu.
Trebuie să învăţăm să nu răspundem prin agresivitate indiferent de situaţie. Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt, încalci regulile impuse de autorităţi, eşti insensibil la sentimentele celorlalţi, rezolvi problemele prin violenţă, eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare. Adeseori, acest tip de comunicare defectuoasă este întâlnit la locul de muncă, dar singurele consecinţe pe care le produce sunt cele de inhibare a celor care ascultă şi vor duce în mod sigur la conflicte.
eu sprijin uneori comunicarea agresiva, de multe ori e singura modalitate de a te descarca, cu atat mai mult cu cat la serviciu iti petreci uneori mai mult timp decat acasa. nu inteleg asta prin a te lua la pumni cu colegii – el mi-a dat de m-a julit, eu m-am chinuit foarte mult timp ca sa fac antebraţul ăsta, el mi-a dat de m-a julit – in fond mai bine comunicare agresiva decat nici un fel de comunicare sau refularea excesiva cu pericol de explozie pe alta parte.
anyway astea-s doar vorbe si cum se zice vorba multa – saracia omului.
Noapte buna!
La fiecare loc de munca exista comunicare…intr-un fel sau altul…”comunicare deloc” nu se poate, pentru ca rolul pe care il avem noi la serviciu ne obliga cel putin sa vorbim cu colegii / superiorii / clientii etc, deci sa interactionam…….dar, aceasta este fie eficienta, fie ineficienta (deseori asta inseamna agresiva). Numai bine, Clau!