Grădinile Palatului Schönbrunn – Viena, Austria

gradini5Dacă în articolul anterior am vorbit despre ce minunăţii putem admira în interiorul Palatului Schönbrunn, în acest articol vă voi prezenta câteva detalii pe care le puteţi admira în exterior.

Menajeria – a fost fondată în anul 1752 de împăratul Franz I, ca menajerie regală. Aceasta este cea mai veche gărdină zoologică din lume, aici au fost găzduite 750 de animale sălbatice şi domestice.

Parcul Schönbrunn – este construit în stil baroc şi a fost proiectat ca o grădină mare pentru plimbări, în timpul domniei Mariei Tereza.

Palmenhaus – este o clădire impresionantă construită din oţel şi sticlă. Aceasta a fost ridicată în perioada 1881 – 1882, de Franz Xavier Segenschmid folosind tehnologia de atunci pentru a-i da aerul graţios pe care îl are şi azi. Pavilinoul central are 28 m înălţime şi are două aripi laterale.

Gloriette – minunatul edificiu cu arcade Gloriette se găseşte în vârful colinei din parc. Această clădire este opera lui Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg, în anul 1775. Stilul este neoclasic şi prima dată a fost salaă de mese, apoi obiectiv turistic, iar acum este cafenea.

Frumoasa fântână – legenda spune că împăratul Mattias în timpul unei vânători a descoperit aici un izvor natural. În anul 1630, aici a fost aşezată o fântână cu statuia unei nimfe romane, cea care a dat numele locului Schonbrunn care înseamnă „fântână frumoasă”.

Ruinele romane – construite în 1778, reprezintă habsburgii ca succesori ai eroicilor împăraţi romani. Acestea sunt folosite spentru spectacole de operă în aer liber.

Statuile mitologice – sunt realizate din piatră şi sunt în număr de 32, au fost create de Christian Beyer între anii 1753 şi 1775. statuile reprezintă o figură din mitologia greacăî sau romană.

Schlosstheater – a fost construit pe vremea Mariei Tereza, şi s-a deschis în 1747. în acest teatru, împărăteasa şi copiii săi obişnuiau să cânte pe scenă.

Wagenburg – atracţia este reprezentată de trăsura imperială cu multe ornamente. Aceasta a fost construită pentru încornorarea lui Iosif II în anul 1764, a fost nevoie de şase cai pentru a o putea trage la pas.

Grădina de portocali – a doua ca mărime din lume, este realizată în stil baroc, şi a fost folosită atât ca seră de portocali şi plante în ghivece, cât şi pentru diverse festivităţi imperiale.

Plimbare plăcută!

gradini1gradini2gradini3gradini4

2 comentarii la „Grădinile Palatului Schönbrunn – Viena, Austria”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.