Am citit atât de multe cărți despre ororile Holocaustului și tot nu mă pot sătura de acest subiect. Probabil pentru că are capacitatea de a mă face să fiu recunoscătoare pentru tot ce am în viața mea. M-am întrebat mereu care ar fi vârsta potrivită a unui copil pentru a începe să-i spui despre acest subiect. Cred că nu există un moment potrivit și prin lecturi mai simple, ei pot înțelege ce s-a întâmplat. Îi va ajuta să conștientizeze toate bogățiile din viața lor.
Geamantanul Hanei de Karen Levine este o carte pe care o am în bibliotecă de mult timp. Nu știu de ce până acum nu am citit-o. O pusesem în living, într-o vitrină ca decor și uitasem cumva de ea. Lângă ea, am mai descoperit câteva comori literare pe care abia aștept să le citesc. Această carte deși are doar 100 de pagini și este scrisă lejer, poate fi o bună lectură de început pentru mai micii iubitori de carte.
Geamantanul Hanei, recomandare lectură
Ororile Holocaustului sunt o lecție de viață despre care cu toții ar trebui să citim. Știu că este o recomandare lectură mai greu de digerat, dar este benefică.
Vorbim de o poveste adevărată dintr-un trecut ce nu trebuie uitat. Geamantanul Hanei ajunge într-o zi la centrul educațional despre Holocaust, pentru copii din Japonia. Copiii se arată extrem de suprinși, dar și de entuziasmați de a afla povestea fetiței care a avut acest geamantan. Coordonatoarea acestui centru este Fumiko și ei îi revine datoria de a afla detalii despre proprietara acestei valize.
Când geamantanul a ajuns la centru, avea menționat doar numele, Hana Brady, data 16 mai 1931 și cuvântul ”orfan” în germană.
Provocarea de a afla cine a fost Hana Brady
Fumiko este susținută în demersul ei de copiii curioși să afle despre Hana. Coordonatoarea încearcă să afle detalii trimițând scrisori și solicitând detalii despre Hana. Singurul lucru bun din acea perioadă este faptul că nemții erau extrem de organizați. Notau totul pe liste și în registre, astfel multe detalii au ieșit la iveală. Vă las să le descoperiți citind această recomandare lectură.
E fascinant că acești copii erau interesați de ceea ce s-a întâmplat cu Hana. Descoperind povestea ei, li s-a dezvăluit o parte a istoriei destul de crudă, dar necesar de știut și conștientizat. Adevărul adevărat nu îl vom ști în întregme niciodată. Însă e bine să aflăm frânturi pentru a avea un tablou cât mai complex.
Mi-ar placea sa citesc si eu cartea, indiferent cat de dureros ar fi subiectul
Si eu am citit destul de multe carti si povesti adevarate despre Holocaust si sunt toate foarte dureroase dar si pline de speranta. Multumesc pentru recomandare.
Interesanta carte, chiar cautam recomandari si as vrea sa dau o noua comanda de carti.
Imi place genul acesta de carte, care imbina realitatea istorica si fictiunea. O voi cauta!
Intr-adevar tipul acesta de cărți impresionează și atrag, oricât de mult ai citi. Cred ca asta se datorează faptului ca au fost atât de multe povesti de viață, câți oameni au fost supuși atrocităților vremii.
Mulțumesc pentru recomandare, mi-am notat!
Ma infioara cartile pe acest subiect, dar e important sa cunoastem ororile holocaustului