Lumea cărților este fascinantă și ea trebuie introdusă copiilor de la cele mai fragede vârste. Cărțile deschid mintea copiilor și este modalitatea perfectă de a le modela creierul. Accesul la cărți bune pentru copii este pasul care îi aduce pe copii mai aproape de descoperirea bucuriei de a citi. Aceste cărți pentru copii îi ajută să găsească lecturi minunate necesare dezvoltării și cunoașterii.
Pentru a descoperi lumea fabuloasă a cărților, cei mici au nevoie de îndrumarea și susținerea părinților. Deși curioși de povești, nu le pot citi singuri, iar părintele îl poate introduce mai ușor în lumea fascinantă a cărților.
Cum să alegi cele mai bune cărți pentru copii?
Găsim pe piață o mulțime de cărți speciale pentru copii. Însă noi ne dorim să le oferim cărți valoroase, lecturi aparte. Recomandarea noastră include câteva detalii la care te sfătuim să acorzi o atenție deosebită când vine vorba de achiziția cărților pentru cei mici.
📕 Cărți cu ilustrații
Chiar și noi, adulții, suntem atrași de cărțile cu imagini, cu atât mai mult copiii, cei care descoperă o lume întreagă într-o carte. Puterea ilustrațiilor este că ajută informațiile să rămână mai mult timp în mintea copiilor. Pentru un impact mai mare, alege cărți care au scene bine ilustrate, cât mai realist. Imaginile trebuie să fie clare, viu colorate, pentru a capta rapid atenția celui mic.
Cărțile doar cu ilustrații, fără cuvinte, sunt un impuls pentru imaginația copiilor. Ilustrațiile le permit să perceapă povestea în timp ce aceasta se derulează. Tare iubite sunt variatele cărți Arthur, cu volume pentru toate vârstele.
📗 Cărți cu conținut adecvat vârstei
Când ești în căutare de cărți pentru copii, trebuie să știi vârsta acestuia și în funcție de acest detaliu, alegi cartea. Limbajul și ilustrațiile folosite trebuie să fie potrivite cu capacitatea creierului copilului de a procesa informațiile.
Unele cărți au un conținut prea dificil de înțeles de copiii mai mici și pot duce la confuzie. Nu cumpărați cărți care se vând bine, ci cărțile potrivite copilului și vârstei acestuia.
📘 Cărți cu conținut educațional
Ne dorim să le oferim copiilor multe jucării, jocuri și cărți. Însă trebuie să facem o selecție și să le cumpărăm doar ceea ce include și parte educațională. Cartea oferită trebuie să fie captivantă și interesantă, dar și să ofere informații care să ajute la dezvoltarea copilului. Toate lecturile din copilărie îi vor ajuta în scrierea și compunerea textelor coerente și fără erori.
Apreciatele cărți Usborne au rolul de a combina informația în limba engleză cu ilustrații vesele. Sunt printre cele mai achiziționate cărți pentru copii datorită stilului aparte de abordare a unei teme. Cărțile sunt variate ca tematică, fiind iubite de copii, părinți și cadre didactice.
📙 Oferă doar cărți cu conținut de calitate
Întotdeauna calitatea își spune cuvântul, mai ales atunci când e vorba de educația copiilor. Achiziționarea de cărți pentru copii este un proces care trebuie să includă verificarea conținutului de un adult. Chiar dacă copilul își alege o carte din librărie, părintele trebuie să verifice dacă ilustrațiile sunt potrivite, textul e coerent, fără greșeli și cu o exprimare potrivită.
Alege doar acele cărți care au material de calitate și asigură-te că acea carte este concepută pentru a educa, a îmbunătăți vocabularului și a stimula imaginația și creativitatea.
Fii un bun exemplu pentru copilul tău
Nu uita că tu ești cel mai bun exemplu pentru copilul tău. Citește și el va copia ce va vedea la tine. Iubește și îngrijește cărțile și exact asta va face și el. Citiți împreună, luați cărți în vacanțe, cumpărați cărți împreună. Bucurați-vă de ceea ce lectura oferă!
Măcar o dată pe lună le iau cărți noi.
O daaaa. Foarte bun îndemnul și recomandările tale. Mai ales la ce am văzut în ultimele zile că există pe piata sub “acoperirea” de carti pentru copii.
Foarte bune sfaturile tale! La ultimul, cel legat de exemplu, trebuie sa mai lucrez eu! 🙈
Îmi place să dăruiesc copiilor cărți, pot fi amintiri frumoase ce vor dăinui peste timp!
Eu de obicedi merg pe recomandari. Sunt diverse frupuri care te sfatuiesc sa alegi in functie de varsta