O nouă iniţiativă culturală face furori în rândul clujenilor.
Este o iniţiativă venită din partea, Peace, Action, Trainig and Research Institute of Romania, mai exact Patrir, un ONG cu o bogată istorie în Cluj-Napoca. Patrir este câştigătorul anului 2011 a World Vision International Peacebuilding Prize, un premiu venit să arate eforturile duse de Patrir în lupta împotriva violenţelor, în menţinerea păcii şi în educarea a mii de oameni în ceea ce înseamnă activismul social.
De ce multiculturalism?
Nepal, Oaxaca (Mexic), Sudan, Moldova, Crimea (Ucraina), Irlanda de Nord, Israel-Palestina, Iraq, Burma, Somalia, Liberia sunt locaţiile pentru care Patrir a depus eforturi pentru menţinerea păcii, dezvoltarea acestor zone şi prevenirea violenţelor. Cu această experienţă, Patrir vine să completeze cadrul cultural al Clujului prin prezentarea a mai bine de douăzeci de etnii. Multiculturalism înseamnă şi un mix social, un mix în care se întâlnesc ani de istorie, ani de dezvoltare culturală şi ani în care s-a încercat prezervarea acestei culturi. Convieţuirea în acelaşi habitat social duce la nevoia cunoaşterii semenilor şi la relaţionarea dintre ei. Perfectarea nivelului de cunoaştere se poate realiza doar prin implicarea socială şi culturală în activităţile comune.
De ce multiculturalism? Pentru că interrelaţionarea directă implică într-o societate civilizată anumite norme de conduită şi de respect reciproc. Comunicarea se realizează de multe ori deficitar, condiţionată de limitele impuse de limbile vorbite. Nu este necesar să se cunoască limba maternă a interlocutorului, dar este ideal să se cunoască anumite aspecte culturale care ar putea să influenţeze pozitiv relaţionarea.
Multiculturalism şi diversitate
Într-un mediu social complex, se întâlnesc în număr mare diferite culturi, ori prin reprezentanţii lor, ori prin structura arhitecturală sau organizaţională. Fie că sunt biserici, catedrale, moschei, muzee, magazine specifice anumitor zone, baruri sau restaurante, toate aparţin de o construcţie societală pe care o folosesc toate persoanele care o formează. Fiecare dintre aceste persoane reprezintă un individ luat singular, sau o componentă a societăţii dacă dorim să îl privim prin prisma muliculturalităţii. Diversitatea Clujului este dată de numeroasele etnii care locuiesc aici, etnii care pe zi ce trece sunt tot mai multe. Sunt studenţi care învaţă aici, sunt persoane rezidente, sunt angajaţi ai unor companii, sunt comunităţi stabilite de generaţii. Toţi suntem nevoiţi să interacţionăm ca şi membri activi ai aceleiaşi societăţi. Clujul ca şi comunitate multiculturală este formată din mai multe etnii de membri activi: armeni, chinezi, egipteni, evrei, germani, ivorieni, japonezi, marocani, maghiari, basarabeni, palestinieni, polonezi, rromi, rusi, turci şi ucraineni.
„Cluj-Napoca este al patrulea oraş din România în ceea ce priveşte diversitatea etnică. Realizarea Festivalului Artelor şi Multiculturalismului Cluj-Napoca este un eveniment necesar pentru comunitatea clujeană care poate să aducă beneficii tuturor participanţilor. FAM Cluj-Napoca aduce un exemplu pozitiv de implicare a tuturor grupurilor cetăţeneşti în realizarea unui eveniment socio-cultural divers şi important pentru comunitate.” a spus Mihai Pop, coordonatorul acestui proiect.
Program şi activităţi
În cadrul primei zile a festivalului, 14 octombrie, va avea loc o Masă Rotundă cu tematica: Proiecţii pentru Cluj-Napoca – Oraş Multicultural 2020. Aceasta va fi moderată de către un reprezentant al Naţiunilor Unite în România, la care vor lua parte reprezentanţii oficiali ai comunităţilor prezente, alături de reprezentanţii autorităţilor locale din Cluj-Napoca, ai sferei de business şi ai mediului academic. Temele de discuţii vor viza: Provocările şi oportunităţile proiectului 2020 Cluj-Napoca Capitală Europeană şi Multiculturalismul în Cluj-Napoca: istorie, prezent şi proiecţii pentru viitor.
În celelalte două zile, 15 şi 16 octombrie, vor fi prezentate costume şi porturi populare, bucătărie multiculturală din partea comunităților: armeană, ucraineană, maghiară, marocană, palestiniană, japoneză, chineză; tradiţii şi obiceiuri, ritualuri (istorice sau contemporane), cărţi, expoziţii de fotografie, pictură (artiştii Azaduhi Varduca, Nastasia Vdovkina, etc), sculptură şi meşteşuguri, reprezentaţii de muzică şi dansuri.
Festivalul Artelor şi Multiculturalismului pentru Cluj este un moment cultural, o gură de aer proaspăt pentru comunităţile ce aparţin oraşului.
“Energiile pozitive, disponibilitatea pentru colaborare şi numărul mare al partenerilor (16 comunităţi), reprezentanţi ai comunităţilor etnice participante în cadrul Festivalului, ne oferă un imbold nemaipomenit pentru organizarea acestui eveniment în Cluj-Napoca. Dorim totodată să oferim publicului un motiv de celebrare a multiculturalismului şi diversităţii prin descoperirea avantajelor şi potenţialului pe care această realitate a Clujului ne-o poate oferi tuturor!” – Mihai Pop, coordonator al proiectului.
Frumos, buna initiativa :).
Distractie placuta! si sa ne aduci poze 😉
Da, este o iniţiativă excelentă. Sperăm să aibă destui participanţi şi mai ales, având în vedere că se va desfăşura în aer liber…să fie vreme frumoasă!
Minunata idee, felicitari celor ce au venit cu initiativa.