Femeia şi sportul III

Femeia şi sportul IIIGimnastica sportivă dă forţă, supleţe, îndemânare, echilibru, dezvoltă în mod egal toată musculatura, întăreşte articulaţiile, topeşte grăsimea de prisos, ameliorează circulaţia, respiraţia şi asigură perfecta funcţionare a tuturor organelor intrabdominale.

Probele atletice prezintă un câmp vast de activitate pentru femei. O mare parte din probe sunt accesibile: săritura la înălţime, în lungime, alergările de 100 metri sau 80 de metri garduri, aruncările de suliţă şi greutate. În orice caz, atletismul cere practicarea, în acelaşi timp, a mai multor sporturi, care să ajute la dezvoltarea calităţilor fizice, necesare probelor care sunt, pe zi ce trece, mai grele, prin creşterea rapidă a performanţelor.

Dintre jocurile sportive avem multe de ales. Voleiul este un joc plăcut, nu prea greu de învăţat, atractiv şi care nu cere un efort prea mare. Baschetul, ceva mai greu, se recomandă celor cu o statură mai înaltă şi cu o musculatură mai bine dezvoltată. Şi mai dificil  de jucat este handbalul, unde lupta cu adversarul este intensă, cere viteză mare şi o rezistenţă deosebită la efort. Toate aceste jocuri, practicate de plăcere, sunt atractive şi formează un spirit de echipă, loialitate, curaj, dârzenie, dorinţă de a învinge.

Un alt sport agreabil, dar care cere o cheltuială mai mare de energie, este canotajul. Alunecarea pe apă a echipajului, în strigătul ritmatic al cârmaciului, nu face impresia că pretinde un efort mare. Totuşi, canotajul face parte dintre sporturile mai grele, nu atât prin mişcarea care se execută, ci prin distanţele mari care se parcurg într-un ritm foarte viu şi cu efort maxim. Canotajul făcut de plăcere procură însă linişte sufletească, echilibrează sistemul nervos şi ajută la cheltuirea surplusului de energie. Se recomandă celor care doresc să slăbească, să tragă la rame şi, după încetarea efortului, să caute să se menţină în limitele regimului alimentar. Rezultatul este rapid, dacă persoanele respective au forţa necesară să se abţină de la excese gastronomice.

Indiferent care este sportul preferat, se recomandă deprinderea unui grup de mişcări pentru respiraţie.

Să vorbim acum puţin despre sporturile care se contraindică femeilor. Există şi femei cu o constituţie robustă, masculinizate, cu o mare masă musculară, puternice. Din fericire, asemenea exempalre sunt rare pe la noi şi astfel suntem scutiţi de a vedea un meci de box între femei, lupte greco-romane, ridicare de haltere sau fotbal feminin. Cred că numai enumerarea acestor sporturi este de ajuns ca să nu tenteze nicio femeie care aspiră, cât de puţin, să fie admirată pentru cochetărie şi feminitate.

Fiecare a participat la defilarea sportivilor la o manifestaţie sau la demonstraţiile de gimnastică executate de ansambluri mari de sportivi. Este o privelişte impresionantă, nu numai prin furmuseţea şi plasticitatea mişcărilor, prin sincronizarea perfectă şi variaţia tematicii, ci şi prin faptul că putem vedea un număr foarte mare de tineri şi tinere bine dezvoltate,  cu un trup armonios şi mişcări demne de surprins în marmură.

După acumulări cantitative, vine marele salt calitativ: maturitatea. Femeia matură nu cunoaşte oboseala, imposibilul, are impresia că poate muta munţii. Într-adevăr trecerea anilor nu înseamnă în sine nimic, dacă ştim să ne păstrăm prospeţimea sufletească şi trupească timp cât mai îndelungat. Să nu ne lăsăm pe tânjală, deoarece altfel într-adevăr vom îmbătrâni foarte repede. Există multe femei mai în vârstă, deosebit de agreabile, care în excursii ţin pasul cu cei mai tineri, creează în jurul lor o bună dispoziţie contagioasă şi sunt solicitate să participe cât mai des la plimbări, ascensiuni. Cu corpul îngrijit, suplu în pofida anilor, vioaie, totdeauna bine dispuse, aceste femei fac să se uite părul lor alb şi să simţim faţă de ele o caldă camaraderie, de parcă ar face parte din generaţia noastră.

2 comentarii la „Femeia şi sportul III”

  1. “Femeia matură nu cunoaşte oboseala, imposibilul, are impresia că poate muta munţii. ” – mi-a placut, aici imi doresc eu la ajung, la aceasta “culme”, sa fiu matura pentru a nu mai cunoaste oboseala, fizica si psihica!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.