Deşi a devenit un act mecanic, mersul estetic ne obligă să păstrăm tot timpul controlul asupra poziţiei corpului, a mişcării braţelor, a lungimii pasului, a felului cum rulăm talpa.
În timpul mersului, trunchiul se menţine într-o poziţie dreaptă cu capul sus, privirea înainte, umerii înapoi, abdomenul supt, iar braţele fac o mişcare liberă pe lângă trunchi mai mult articulaţia cotului, fără a exagera balansul. Păstrând astfel o poziţie corectă, câştigăm în înălţime 2-3 cm, pe care într-un mers necontrolat (cu spatele rotund, abdomenul proiectat înainte) îi pierdem.
Când mergem, lungimea pasului nu trebuie să depăşească linia bustului (privind în jos, vârful piciorului abia să se zărească). Trecerea greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt (în înaintare) se face cu o mişcare spre lateral, cum mai obişnuiesc unele femei mai ales cele corpolente, de unde şi mersul legănat.
Când transportăm o greutate, e bine ca aceasta să fie trecută simetric dintr-o mână în cealaltă, pentru a nu crea asimetria umerilor şi de aici a coloanei. Orientarea în spaţiu în mers se face doar printr-o uşoară întoarcere a capului spre stânga sau spre dreapta, nu cu corpul în întregime.
Pentru a ne forma obişnuinţa de a avea o ţinută estetică în timpul mersului, putem face un exerciţiu pregătitor foarte simplu: lipim călcâiele, spatele, şi omoplaţii de perete, facem un pas înainte, revenim şi verificăm dacă acestea şi-au modificat poziţia; repetăm apoi acelaşi exerciţiu, de data aceasta făcând mai mulţi paşi prin cameră şi, în plus, cu o carte pusă pe cap pentru a menţine capul sus.
Deci abdomenul supt, spatele drept şi mai ales capul sus.
