Despre politeţe şi eleganţă – Politeţe şi bun simţ

mixUn vechi proverb englezesc spune: „Politeţea nu costă nimic şi cumpără orice!”

Nu suntem singuri pe pământ! Trăim într-o comunitate. Indiferent de rasă sau de locul unde ne aflăm, există reguli universale de comportament în societate, care implică o ţinută morală şi o prezenţă fizică, în armonie cu mediul din jur, cu obiceiurile şi regulile generale de convieţuire, bazate pe respectul reciproc.

Felul cum ne prezentăm, cum vorbim, cum reacţionăm în toate împrejurările, ne dezvăluie mentalitatea, educaţia, cultura, caracterul nostru.

Inutil unii semeni se luptă să capete un lustru superficial pentru a da o valoare personalităţii lor, dacă nu au autenticitate, dacă fondul moral nu este cinstit, elevat, uman, fiindcă adevărul iese la iveală, la cea mai mică manifestare contradictorie a evenimentelor, la primul impas.

Trebuie să fim naturali, dar nu de o naturaleţe prin vulgaritate sau brutalitate, ci prin fineţe şi „bun simţ”, despre care Gothe spunea că este „geniul umanităţii”.

Toate acestea se obţin prin răbdare, bunăvoinţă, printr-un comportament egal, civilizat, care până la urmă intră în firesc, în obicei, în manifestarea noastră de fiecare zi. Cu cât se începe mai devreme, cu atât este mai valabil, mai bine, dar, niciodată nu este prea târziu!

Generozitatea, voia bună, politeţea, surâsul, ne crează prietenii, ne uşurează viaţa şi ne îndepărtează piedicile, alungându-ne singurătatea, evitând fenomenul de izolare, de dezinteres, de devalorizare, pe care îl au unii oameni lipsiţi de tandreţea şi de căldura celor din jur, aceasta datorându-se „ermetismului”, „agresivităţii” sau unor vechi complexe, care-i fac posaci şi, în aparenţă, cu „ţepi de arici”. În realitate ei sunt dornici să comunice, dar fie din timiditate fie din încăpăţânare sau din alte cauze psihice mai complexe, nu mai intră în fluxul viu al vieţii şi privesc prin grilajul propriei lor solitudini.

Există totuşi o solitudine a gânditorilor, a artiştilor, a cercetătorilor, care este necesară pentru creaţie. Ea este ca o „uitare a lumii”, pentru a pătrunde mai adânc în tainele pline de neprevăzut ale fenomenelor vieţii. Această singuritate este de fapt o puază pentru a absorbi mai intens „umanul” şi sublimul pentru a le reda în opere, întregind astfel afirmaţia lui Honore de Balzac: „A uita este marele secret al firilor tari şi creatoare. A uita asemenea naturii care nu cunoaşte trecutul, care reîncepe neîncetat tainele zămislirilor ei neobosite!”

Trebuie să ştim să uităm tot ceea ce ne-a durut mai mult, sau ceea ce am pierdut şi nu se mai poate reîntoarce, fiindcă altfel rămânem etern handicapaţi moral.

Viaţa este o continuă reînnoire, o surprinzătoare sursă de bucurii şi de necazuri, de greutăţi şi facilităţi, de încântări sau dezamăgiri, realizări sau eşecuri, dar nu trebuie să ne axăm pe aspectul său negativ, să-l reţinem în memoria noastră cu prea multă persistenţă, fiindcă însăşi consistenţa acestor factori este trecătoare, în ritm cu pulsaţia vieţii. Totul este tranzitoriu, etern este doar Universul cu legile sale naturale, în perpetuă mişcare.

În acest fel, nu mai privim ca o catastrofă tot ce ni se întâmplă, cu toate contradicţiile, ci învăţăm să ne întărim în faţa greutăţilor şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a le rezolva.

Astfel, vom fi încrezători în forţele noastre, vom fi dinamici, operativi, politicoşi, surâzători!

În raporturile cu cei din jur, vom fi plini de bunăvoinţă şi discreţie, cu o anumită toleranţă pentru felul de a fi al altora, integraţi într-un comportament civilizat de ţinută civică.

Bunul simţ ne obligă să nu venim la job în ţinută de bal şi nici la înmormântare în costum de carnaval.

Prin repetate porniri binevoitoare, umane şi manifestări de factură superioră, devenim sinceri cu noi înşine şi cu cei din jur şi nu avem nevoie să ne prefacem , să fim în serviciul ipocriziei, care-şi lasă lestul său de amărăciune şi dezgust.

A fi sincer nu înseamnă a spune cuiva tot ce-ţi trece prin cap, pe motiv că acesta este adevărul. Ceea ce ni se pare „adevăr” este de fapt o judecată subiectivă, cu sursă inconştientă de nedreptate, de răzbunăre, o grosolănie chiar.

Un adevăr dureros şi gratuit, fără să aibă sursă salvatoare, reparatorie care să scoată din suferinţă un om, este tot atât de nociv ca şi o otravă, mai ales când este spus într-un moment nepotrivit.

Trebuie să fim noi înşine, persoane adevărate, bune, devotate, delicate, umane! Să fim politicoşi!

Politeţea de azi este o politeţe adaptată la democraţie, la înţelegere şi la uman, care înlătură barierele dintre oameni, făcând legătura între grupările sociale diferite şi se deosebeşte de cea din trecut, care era o politeţe limitată, aristocratică, care se baza pe diferenţa de clase sociale şi sublinia o societate de avere şi ranguri, cu o aparenţă şlefuită, dar plină de ipocrizie, cruzime sau indiferenţă pentru restul oamenilor.

Politeţea menţine un climat plăcut între oameni şi pune frâu izbucnirilor răutăcioase sau brutale, prin acest „tabu” care este bunul simţ.

1 thought on “Despre politeţe şi eleganţă – Politeţe şi bun simţ”

  1. Noa zua bună şi bine v-am găst.
    Noa d-apăi când meri pe drum e bine să fi cu băgare de samă şi să dai un bună zua celui pe care-l întâlneşti. Chiar dacă nu-l cunoşti şi eşti doar tu şi el pe calea respectivă. Mai complicat este dacă te întâlneşti cu o EA şi n-o cunoşti. Te poate socoti un nesimţit şi începe a striga după ajutor. Că acum lumea-i modernă. Nu mai este ca la sat, unde fomeia dă prima “bună zua” bărbatului. Şi nu-i chică limba. Da aşe-i învăţată.
    La orăşeni moda-i alta. Ei se salută după un an de la întâlnire.
    Noa, d-apăi IO vă zâsă-i destule şi ăi vremea să plec. Noa ssserbus mă drajilor.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Voroneţ – 1488 Biserica mănăstirii Voroneţ a fost înălţată de Ştefan cel Mare, pe locul unde mai înainte se...

Close