De ce să vizităm județul Caraș-Severin?

7

Toată lumea vorbește despre obiectivele turistice cunoscute din țara noastră, dar mereu auzim tot de aceleași. Așa că dacă v-ați săturat de Palatul Peleș, Castelul Bran, mănăstirile din Bucovina, vă recomand să vă îndreptați atenția și pașii spre județul Caraș-Severin. De ce? Pentru că aveți atât de multe locuri ce merită și trebuie vizitate.

Știați că județul Caraș-Severin este al treilea ca mărime din România?

Vorbeam mai sus de obiectivele turistice pe care le putem vizita, acum haideți să vă spun pe scurt despre ele:

Băile Herculane – una dintre cele mai vechi stațiuni din lume, atestată documentar din anul 153 î.e.n , este situată într-o zonă pitorească, Valea Cernei.

Semenic se află la 10 km de Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.

Trei Ape – stațiune climaterică permanentă, locul potrivit pentru relaxare. Posibilitățile de relaxare sunt variate de la sporturi nautice, până la înot și schi nautic, drumeții prin satele turistice Brebu Nou și Garana, Muntele Semenic, Anina.

Dacă decideți să vizitați județul Caraș-Severin, vă asigur că nu vă veți plictisi. O plimbare prin cele două Parcuri Naționale Semenic – Cheile Carașului și Cheile Nerei Beușnița datorită peisajului de vis, vă va ajuta să uitați de probleme.

Nu ezitați să vizitați Cetatea Caransebeș – atestată documentar din anul 1289. Lacul Poiana Mărului se află la 15 km de orașul Oțelu Roșu – locația potrivită pentru plajă, sporturi acvative, plimbări cu barca, dar și pescuit. Lacul Breazova este primul lac de acumulare din SE Europei, și a fost construit între anii 1907-1909 și se află situat la 3 km de localitatea Văliug. Lacul Văliug este un lac de acumulare, folosit pentru producerea de energie electrică și pentru alimentare cu apă.

Două atracții turistice ce nu trebuie ratate sunt:

  • Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița – cuprinde colecția expusă în aer liber din 16 locomotive cu abur fabricate la Reșița, surprinzător, starea exponatelor este bună și nu se percepe taxă de intrare, și
  • Muzeul Banatului Montan din Reșița – este o instituție relativ tânără constituită în anul 1957, dar industrializarea din acea vreme a forțat Muzeul să-și mute sediul. În anul 1987 a fost finalizată în mare parte actuala construcție a Muzeului. Muzeul Banatului Montan din Reșița se poate lăuda cu un patrimoniu de 76.000 piese de obiecte de artă, etnografie, mineralogie, istorie industrială, arheologie și numismatică. Mare parte din obiecte sunt donații , așa cum este și Colecția de Artă Stendl. Familia de artiști plactici Stendl a donat 20 de picturi în anul 2007 și reprezintă cea mai importantă colecție a muzeului.

Mie îmi plac foarte mult cascadele, căderea aceea de apă, mă fascinează. Și iată că pe teritoriul județului Caraș-Severin, putem admira și vizita o frumoasă cascadă, Cascada Beușna formată pe râul Beu, și înglobează mai multe cascade, cea mai mare are o înălțime de 15m. Cadrul în care se află cascada Beușnița, face parte din rezervația naturală din cadrul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, iar cascadele Beușniței sunt monumente ale naturii, obiective turistice valoroase.

Cheile Nerei – principalul element atractiv al parcului îl constituie relieful care se impune atât prin frumuseţea peisajelor pe care le generează cât şi prin posibilităţile pe care le oferă de a fi valorificate turistic.

Dacă sunteți speologi amatori sau pasionați sau experimentați, e bine să știți că aici veți găsi numeroase peșteri renumite: Peștera Gaura Turcului, Peștera Comarnic, Peștera Liliecilor, Peștera cu Apă, Peștera Buhui, Peștera Gaura cu Muscă și Peștera Hoților, sunt doar câteva dintre ele.

Localitatea Văliug o regăsim la 30 de km de orașul Reșița, la poalele Muntelui Semenic. Stațiunea este atestată încă din anii ’60, după ce s-a construit lacul de acumulare Gozna. După 1990, stațiunea începe să se dezvolte și să atragă tot mai mulți turiști oferindu-le condiții de cazare și servicii la standarde europene.

Iar dacă ați obosit tot cutreierând în lung și-n lat, vă recomandăm să vă cazați la Pensiunea Gasthof Tirol din localitatea Văliug. Pe lânga ambianța plăcută, veți fi întâmpinați cu ospitalitate și amabilitate. Despre condițiile de cazare și posibilitatea de realizare a unui team-building , vă povestește aici Alex Moldovan.

Sursa foto 1 , 2 , 3 .

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

7 Comments

  1. Mihaela Nistor on

    Nici eu nu am știut că este un județ cu atâtea obiective turistice interesante. Ne trebuie și bani și timp și energie!

  2. Acum 2 zile a trebuit sa vizitez Comuna Sopotu Nou din Caras-Severin. Am facut de 3 ore cu masina din Timisoara, nu am oprit nicaieri pt ca a fost o calatorie in interes de servici, nu turistica, insa pentru mine (care eram in dreapta) a fost o adevarata relaxare, pentru sofer mai putin (starea drumului pe unele portiuni lasa mult de dorit) Peisajele sunt de-a dreptul minunate, am traversat M-ti Aninei de la Oravita la Bozovici, iar la intoarcere am luat-o prin Sasca Montana. Cu siguranta ma voi intoarce dar fara agenda, pix si laptop ci cu rucsac, cort si aparat de fotografiat :))

  3. Felicitări, ai ales județul meu de baștină 🙂

    Ai scăpat multe locuri frumoase și interesante fiindcă în Caraș-Severin ai multe mia multe de văzut. Mai amintesc eu aici câteva: Peștera cu Oase (în ea s-au găsit cele mai vechi rămășițe ale omului modern din Europa), Teatrul din Oravița – primul teatru din țară (copie 1:3 după cel din Viena, dar cel vienez nu mai există), minunata cascadă Bigăr, cel mai mare parc mulinologic (adică cu mori cu apă) din sud-estul Europei – Eftimie Murgu, primul tren montan din țară Oravița – Anina (funcțional), Cheile Carașovei, satele croate din zona Carașova și cele cehești de pe clisură (cel mai cunoscut este Sfânta Elena), o mare parte din Clisura Dunării, să nu uităm nici faimosul festival de jazz de pe Semenic de la Gărâna (sat original șvăbesc), etc.

    Las un singur link: complexul de mori cu apă. Pe site-ul cu obiective turistice (http://obiectiveturistice.drumliber.ro/) faceți zoom pe Caraș-Severin și mai găsiți câteva.

  4. @Florin – mulţumesc de completare, nu ştiam că sunt chiar aşa de multe şi interesante. Eu tot zic că avem încă foarte multe locuri frumoase de vizitat în România, şi totuşi mulţi preferă să viziteze obiective turistice în alte ţări. E păcat, ar trebui să descoperim ce avem noi aici frumos.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
ghivece noi de la Produse menaj
Florile tale au nevoie de ghivece noi de la Produse menaj

Florile tale au nevoie de ghivece noi de la Produse menaj Primăvara, ne duce cu gândul la activitățile de înfrumusețare...

Close