Vacanța în Italia, doi ani la rând
Vacanța înseamnă pentru mine plajă, mare, soare. Îmi place și muntele, dar vara vacanța e la mare. Am ales și anul acesta Italia. Unii m-au criticat. ”De ce să alegi doi ani la rând aceeași destinație?” ”Există atât de multe alte locuri care merită vizitate.” În parte, au dreptate. Doar că anul acesta mi-am dorit o vacanță de relaxare și de recuperare. Nu mi-am dorit să am experiențe noi. Îmi doream să știu ce mă așteaptă la destinație. Să fiu sigură că ajung la bine. Am ales din nou stațiunea Lido di Jesolo și nu regret.
Vacanța în Italia – drumul
Am ales să mergem cu mașina. 1100 km nu e mult. Plecarea a fost la ora 4. Din cauza aglomerației, am ajuns doar la ora 20 la hotel. Vigneta pe Ungaria costă 65 lei pe 11 zile. Vigneta pentru Slovenia costă 15 euro pe 7 zile. Pe Italia există taxă pe autostradă. Până în Lido am plătit 6,80 euro.
În mare parte, am mers doar pe autostradă. Vara se lucrează la drumuri. Așa că vă sfătuiesc să aveți cu voi apă, suc, mâncare, o carte și rezervorul plin. Aerul condiționat a mers tot timpul. Pe autostradă se turna asfalt, deci nu puteam sta cu geamul deschis.
Cazare în Lido di Jesolo – Hotel Souvenir
Pentru cazare, am ales hotelul Souvenir. Fusesem acolo anul trecut. Știam cum e și nu am dorit să încercăm altceva. Camera a fost spațioasă, curată, cu balcon, aer condiționat. Nu are piscină, dar nici nu avem nevoie, Hotelul este situat pe plajă. Micul dejun și cina se pot servi pe terasă. Mâncarea are altă aromă când privești marea.
Cele 9 zile petrecute aici au fost minunate. Mâncarea deosebită, gustoasă și variată. Îmi place bufetul suedez cu legume gătite variat. Preparatele a la carte ne-au surprins plăcut de fiecare dată. Cu siguranță, vom reveni aici.
Carlo, managerul, este un om deosebit. Acordă atenție tuturor turiștilor. Se interesează dacă totul este în regulă. Sper să își păstreze bunele obiceiuri.
Plaja în Lido di Jesolo – vacanța în Italia
Plaja este curată. Marea a fost foarte caldă. Temperatura aerului era de 34°C pe plajă, 44°C în oraș. Apa mării avea 28°-30°C. Fiecare cameră de hotel are alocat două șezlonguri și o umbreluță.
Pe plajă, te poți relaxa. Poți face cumpărături: poșete de toate brandurile, accesorii, prosoape și eșarfe pentru plajă. Dar poți beneficia de un masaj de 20 de minute pentru 10 euro. Poți cumpăra felii de cocos, 1,5 euro.
Shopping în vacanța în Italia
În stațiune, sunt multe magazine cu produse de calitate. Toate brandurile italiene se regăsesc pe faleză. Aici găsiți numeroase modele de costume de plajă, șlapi, pălării. Eu am ales de fiecare să îmi cumpăr costum de baie din Lido di Jesolo. Puteți opta între United Colors of Benetton, Calzedonia, Intimissimi. Șlapi vă recomand brandul Ipanema – brand brazilian care comercializează șlapi pentru piscină.
În iulie – august, în Italia sunt reduceri de până la 70% la toate brandurile. La 40 de km de Lido di Jesolo este outletul din Noventa di Piave. Am găsit de fiecare dată multe produse la prețuri foarte bune.
Nu am fost niciodata in Italia, insa este pe lista noastra! 😀
Merită vizitată!
Hmmm, pare foarte frumos acolo, mi-ar placea sa merg. Eu anul acesta o sa merg cateva zile la munte, la noi, in Romania. 🙂
Da, e foarte frumos. Anul acesta ne-am bucurat de munte în România și de mare în Italia.
planul e sa mergem la cazane anul asta… poate la anu iesim si-n afara tarii
La Cazane vrem să ajungem și noi, nu am fost până acum.
Nu am fost niciodata in Italia. Chiar mi-as dori. Anul acesta nu am putut merge in vacanta, dar anul viitor nu mai ratam.
Noi am fost deja la marea noastra ca e mai aproape. Poate in viitor vom reusi sa ajungem si prin alte parti ale lumii daca tot a mai crescut cel mic.
Frumoasa vacanta ai petrecut! Sa iti fie de bine si sper ca te-ai intors in Romania cu forte proaspete! Eu nu am fost nicaieri vara asta (exceptand serviciul cu care am fost in toata Romania si Bulgaria si care nu se pune ca e munca…), dar mi-ar placea vreo trei zile la mare <3
A fost o vacanță de recuperare și relaxare. Nu am reușit să vizităm așa multe ca anul trecut. Vom recupera la anul.
Foarte frumos, iubesc Italia, ti-am urmarit pozele din vacanta.
Foarte frumos. abia astept in primavara sa ajung si eu in Italia.Am in plan sa vizitez multe locuri
Nu stiu daca am sa ajung vreodata in vacanta in afara tarii. Am ajuns sa renunt mereu la dorintele mele punand pe primul plan lucruri si oameni care nu merita. Daca as ajunge intr-un astfel de loc, cred ca n-as mai vrea sa vin acasa. Mai ales la cum arata plajele la ei…
Primul contact cu străinatatea e mare. E o lume diferită, totul se întâmplă așa cum e normal. Șocul cel mai mare îl ai când te întorci acasă. Din vamă, te lovește realitatea.
Marea si plaja o am la doi pasi, fiind din Constanta. As fi vrut sa plec la munte, dar vara aceasta s-au ivit niste probleme asa ca …..pas.
Foarte frumos, imi place Italia si abia astept sa merg iar 🙂
Si eu ma gaesc in aceeasi situatie, am fost doia ani la rand in Italia la plaja. Anul trecut am ales o statiune langa Pescara, iar anul acesta Venetia. Eu le-am ales deoarece transportul cu avionul era cel mai ieftin aici si voiam sa vad mai mult din Italia. Cred ca la anul ar trebui sa incerci avionul, noi 3 persoane am platit 240 de lei dus/intors.
Noi preferăm vacanța cu mașina, e mai ușor pentru noi să vizităm mai multe, în plus de multe ori rămânem peste rezervare câteva zile în plus.