Cum să devii un om de succes ? IV

090306_gitaStabilirea obiectivelor!

În partea anterioară, am vorbit despre viziunea personală. Ei bine, mulţi oameni vor spune că o viziune este un obiectiv, şi în multe feluri, aşa şi e. Totuşi, o viziune este mai mult decât un obiectiv.

Este un mod al vieţii, şi pentru a ajunge la acea viziune ai nevoie de multe obiective. Prefer să mă gândesc la obiective ca şi la nişte paşi în drumul meu spre viziune şi de aceea stabilirea obiectivelor este atât de importantă .

Există câţiva factori care ne influenţează vieţile, şi anume:

  • Mediul nostru – Acesta se referă la mediul în care trăim acasă , şi mediul de la job. Un mediu ambiant plăcut poate însemna diferenţa dintre obiectivele pe care ajungem să le realizăm sau nu.
  • Unde trăim – dacă locuieşti într-o zonă unde economia merge bine, poţi avea obiective mai înalte decât cineva care trăieşte într-o zonă săracă.
  • Şcoala pe care am urmat-o – dacă ai urmat o şcoală bună, probabil vei avea o viaţă mai bună decât dacă ai fi urmat o şcoală mai slabă.
  • Părinţii şi familia – dacă toţi cei din jur ne sprijină, ne poate fi mult mai uşor să ne atingem scopurile decât dacă nu ai avea pe nimeni care să te sprijine.

Dincolo de toţi aceşti factori, cel mai important factor care ne conduce viaţa spre succes şi ne ajută să ne atingem obiectivele, este atitudinea pe care o avem. Cu cât ai o părere mai bună despre tine şi viaţa ta, cu atât cresc şi şansele de a reuşi şi de a avea succes. Îţi aminteşti când am vorbit despre scop? Ei bine, ştiind de ce exişti, îţi poţi crea singur viziunea. Având o viziune, îţi poţi stabili obiectivele.

Tot ce am vorbit până acum este într-o strânsă legătură. Nu este vorba doar despre aţi găsi scopul sau de a-ţi alege viziunea. Toate sunt conectate pentru a alcătui o hartă pentru a te ajuta să ajungi un om de succes şi de a ajunge la idealurile tale.

Deci, cum ne stabilim obiectivele? Prima dată trebuie să faci un „brainstorm”. Atunci când faci un „brainstorm”, scrii toate ideile care îţi trec prin minte, bune şi rele. Mai departe, depinde doar de tine să îndepărtezi ideile rele de cele bune.

Această şedinţă de „brainstorming” nu te ajuat doar să-ţi stabileşti obiectivele, ci şi să începi să sădeşti seminţele care te vor duce la viziunea ta. Înainte de a începe să vorbim despre cum poţi să ajungi să-ţi stabileşti obiectivele, trebuie să îţi spun că niciodată nu trebuie să uiţi că nu există limite în viaţa ta, decât cele pe care le pui tu.

Prioritizarea obiectivelor tale – Iată ce trebuie să faci pentru a face ordine printre obiectivele tale!

  1. fă o listă cu cât mai multe obiective la care te poţi gândi.
  2. la sfârşit, selectează 10 obiective din listă şi scrie motivele pentru care vrei să atingi în mod deosebit acele obiective.
  3. acum că ai lista făcută, selectează trei obiective care sunt cele mai importante în viaţa ta şi pune aceste obiective într-o ordine, punctual vorbind, pentru a le putea atinge.

Nu uita, împreună cu obiectivele tale trebuie să:

  • Incluzi toate informaţiile de care ai nevoie pentru obiective, indifirent cât e de mic. Cu cât înţelegi mai bine obiectivul, cu atât vei fi mai mult în stare să-l vizualizezi.
  • Când vrei să atingi aceste obiective?
  • Este acesta un obiectiv pe termen lung sau este un obiectiv de moment? De exemplu, scopul tău este să ai o afacere care să dureze peste 20 de anis au scopul tău este să-ţi cumperi o maşină noua?

Acum că ţi-ai stabilit obiectivele şi le-ai scris pe o hârtie, mai ai ceva de făcut, pentru a nu uita ce ai de făcut. Scrie fiecare obiectiv pe post stick şi lipeşte-le în locurile unde ştii că te vei “lovi” mereu de ele.

1. când te trezeşti dimineaţa, vei da cu privirea de obiectivele stabilite.

2. dacă lucrezi într-un birou, vei lipi post-stick-urile pe un perete chiar în faţa ta.

3. când te duci la culcare, mai citeşte o dată obiectivele şi gândeşte-te cât de aproape eşti de realizarea lor.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.