Cum putem preveni dureroasele mușcături de țânțari?

Țânțarii sunt acele mici insecte gălăgioase și mereu însetate de sânge. Ne terorizează deja indiferent de anotimp. Am crede că nu le place frigul, și totuși ne trezim cu ei în casă, și dimineața cu mușcături de țânțari. Dacă ai o piele sensibilă și reacționezi urât, cauți soluții pentru a scăpa de ei.

Există soluții pentru a-i îndepărta, însă la fiecare funcționează altceva. Important este să știi ce opțiuni ai și în caz de nevoie, știi cum să te protejezi.

Cum putem scăpa de acele mușcături de țânțari dureroase și constante?

Pe cât posibil, încercați să eliminați habitatele țânțarilor. Adică orice apă stătătoare din recipiente, în care se pot reproduce țânțarii. Schimbați constant apa din tăvițele florilor sau apa animalelor de companie dacă le țineți în casă.

Bâzâtitul unui țânțar poate fi cel mai enervant sunet. Iar dacă vă aflați într-o zonă unde țânțarii transmit și boli, poate fi și periculos. Intenționați să campați sau să faceți drumeții, poate doar să stați pe terasă? Iată cum puteți preveni mușcăturile de țânțari.

**Trebuie să ai la îndemână un spray multi insect

Un spray Autan este recomandat să ai mereu cu tine. Dacă ești iubitor de activități în aer liber, dar vrei să ții la distanță țânțarii, ia cu tine un spray. Avantajul e că oferă protecție ridicată pentru mai multe tipuri de insecte. Fiind spray, se aplică precis, ușor, pielea rămâne uscată.

**Accesorii care țin la distanță, țânțarii

Există și accesorii care ne pot feri de mușcături de țânțari. O variantă eficientă este brățara anti țânțari, potrivită pentru copii și adulți. Brățara este realizată pe bază de ingrediente naturale, este reglabilă, reutilizabilă. Conține uleiuri esențiale. Poate fi folosită în orice momente al zilei pentru a ține la distanță, țânțarii.

**Atenție și la îmbrăcămintea purtată

Încearcă pe cât posibil să te acoperi în întregime, bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi. Poartă haine în culori deschise, cele închise atrag țânțarii, te fac o țintă mai sigură.

A purta haine care nu lasă pielea la vedere, are două avantaje. Primul, țânțarii nu pot mușca prin material. Și al doilea, previne transpirația excesivă, ceea ce atrage țânțarii. Se recomandă ca pielea ta să fie în întregime acoperită pentru a preveni mușcăturilede țânțari.

**Plante și flori care îi țin la distanță

Mirosul unor plante nu este pe placul țânțarilor. Avându-le în apropiere, putem preveni ca țânțarii să se apropie de noi. Vorbim de crăițe, lavandă, lemongrass, lămâiță, mușcate și busuioc. Chiar și frunzele de nuc pot fi de real ajutor când nu le putem avea pe celălalte.

**Achiziționează o plasă de țânțari pentru pat

De cele mai multe ori, țânțarii ne atacă noaptea. Somnul nostru este întrerupt de bâzâitul enervant, dar și de mușcături de țânțari repetate. O soluție pentru a avea un somn liniștit este plasa care se prinde deasupra patului. Va arăta chiar frumos, ca un pat cu baldachin.

*Dacă ai o piele sensibilă și știi că țânțarii trag la tine, e bine să ai la îndemână, mereu un spray Autan. Brățara anti insecte este de real ajutor. Evită zonele în care există țânțari, mai ales în plin sezon, cum ar fi lacurile pe perioada verii.

Tu prin ce metode reușești să te protejezi de mușcături de țânțari? Care a fost cea mai eficientă metodă?

6 comentarii la „Cum putem preveni dureroasele mușcături de țânțari?”

  1. Acasa avem niste plase de tantari foarte bune la geamuri, nu am avut probleme cu tantarii vara aceasta. Dar cand am fost in luna de miere in Italia am avut o gramada de muscaturi de tantari pentru ca nu stiam ca o sa fie asa multi unde vom merge si nu ne-am pregatit cu spray sau bratara anti-tantari…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.