Cum ne pregătim pentru începerea anului școlar

Vara este asociată cu vacanță, relaxare și încărcarea bateriilor. Este perioada cea mai așteptată din an, după sărbătorile de iarnă. Toamna este despre începerea anului școlar, adică noi provocări și multe cumpărături. Îmi aduc aminte cu drag că luna septembrie însemna achiziția de rechizite, ghiozdan nou și haine de toamnă.

Fiecare ghiozdan nou era o bucurie pentru mine. Îmi făcea plăcere să pun coperte noi la fiecare caiet și fiecare carte. Și acum mirosul rechizitelor noi mă transpune în urmă cu mulți ani, pe băncile școalii. În fiecare an, când începe școala, îmi place acea forfotă de copii cu ghiozdane și buchete de flori. Mi-ar plăcea să înțeleagă mai bine cât de valoroasă e școala.

Pregătiri pentru începerea anului școlar

Pentru școlari, pregătirile reprezintă o bucurie, iar pentru părinți, o sarcină de îndeplinit. Dar pe lângă caiete și cărți, lista de rechizite e tot mai lungă și mai variată. În plus, multe rechizite sunt necesare în casă, oricum.

** imprimantă multifunțională și hârtie copiator

O imprimantă cu scaner și funcție de copiere este necesară în fiecare casă. Însă e bine să nu uităm de consumabile și să ne facem stoc din timp. Este necesar să avem în casă hârtie copiator imprimantă și cartuș alb/negru și color. Alături de hârtie, pune pe lista ta și dosare, folii transparente, ace și agrafe.

**rechizite școlare cu întrebuințări multiple

Cred că cu toții ar trebui să avem în casă, capsator și perforator, o foarfecă bună și rezistentă, cutter. Sunt acele rechizite de care școlarii au nevoie, dar sunt și bune de avut în casă, la îndemână.

**instrumente de scris și colorat variate

Lista de instrumente de scris cred că este cea mai lungă și mai variată. Este necesar un stilou bun și un creion mecanic, dar și creioane colorate, carioci profesionale, pixuri și corectoare. Textmarkerele mi se par utile și practice, de mare ajutor în procesul de învățare.

Un penar bine dotat, frumos compartimentat nu trebuie să lipsească niciunui școlar. Acolo trebuie să aibă stiloul, dar și rezerve pentru el, creionul mecanic, dar și creioanele clasice, o radieră, o ascuțitoare, liniar, corector. Tot acolo e bine să aibă un loc și pentru orar pentru a-i fi mereu la îndemână.

**nu uita de aceste rechizite școlare

Aș pune pe lista de cumpărături, bandă adezivă, rezerve diverse (stilou, creion), markere, caietele atipice, blocul de desen și acuarele cât mai pigmentate. Lista va varia în funcție de vârsta copilului și cerințele de la școală. Dar e bine să achiziționezi din timp ceea ce e necesar tot timpul. Iar după începerea școlii, doar să completezi în funcție de ce cere școala.

începerea anului școlar

Alege cu atenție, ghiozdanul

Alocă timp și răbdare pentru a alege ghiozdanul potrivit. Dacă va fi nevoit să îl ducă singur, mai bine alegi o variantă de troller. Îi va fi mult mai comod celui mic, mult mai practic pentru el. Nu înțeleg de ce, dar an de an ghiozdanele sunt tot mai grele, au tot mai multe de dus cu ei la școală. Din păcate, sistemul românesc nu prevede dulăpioare în școli unde, copiii să-și poată lăsa cărțile și caietele.

Cel mai bine ar fi să mergi cu copilul să-și aleagă singur, ghiozdanul. Astfel te asiguri că îi place și îl va purta cu drag. Pune preț pe calitate și rezistență, dar și pe design. Este un aspect important ca el să arate bine, să fie frumos.

Cum este pentru tine începerea anului școlar? O adevărată provocare, multe cumpărături? Sper ca articolul de pe acest blog de lifestyle îți este de folos!

8 thoughts on “Cum ne pregătim pentru începerea anului școlar”

  1. De carioci, markere, pixuri si agende sunt mereu entuziasmata. Chiar imi refac stocul in perioada aceasta cu toate ca am destule. E o placere sa imi iau produse noi de papetarie atunci cand se apropie septembrie.

    Reply
  2. Chiar dacă entuziasmul e de scurtă durată, există cu siguranță atunci când vine vorba despre noutățile în domeniu de pregătire a noului an școlar. Iar varietatea gamei de produse în acest sens va satisface gusturile și exigențele tuturor.
    Mulțumesc pentru recomandări! Le voi transmite mai departe.

    Reply
  3. Inceperea anului scolar vine la pachet cu un mare stres. Pentru mine cam asta reprezinta scoala pentru ca am multe de pus la punct, trebuie sa fac teme si sa fac tot felul de chestii pe care nu mi le doresc neaparat.

    Mi-am luat o mare parte din rechizite. Mai trebuie sa ma duc sa rezolv si cu uniforma si cam asta e

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.