Cum a început anul 2024

Fiecare început de an înseamnă promisiuni și planuri, dar nu și pentru mine. Mie îmi place ca luna ianuarie să fie o luna în care continui munca din anul trecut. Îmi aloc timp pentru activitățile dragi mie. Ies cu sora mea și cu prietenele, pentru că socializarea este importantă.

Anul 2024 a început cu bine și sper să mă ajute să-mi îndeplinesc planurile. Nu am stabilit nimic fix, am câteva proiecte dragi în derulare. Știu ce îmi doresc să fac și să se întâmple însă nu pun limite de timp.

Tot ce e mai potrivit în anul 2024

Nu știu de ce oamenii tind să pună presiune pe noul an, mai bine zis pe ei înșiși. Majoritatea încheie anul cu promisiunea că anul viitor va fi mai bine. Poate ar trebui să ne schimbăm puțin gândirea. Anul nou nu e despre stres, presiune, termene limită pe care ni le punem singuri. Ar trebui să fie despre noi oportunități, o nouă gândire, mai mult și mai multe pentru noi, pentru sufletul nostru.

Anul trecut mi-am propus să citesc 50 de pagini în fiecare zi. Și am reușit, lucru de care sunt tare încântată. Nu mi-am propus un număr de cărți pentru că nu îmi doream asta. Pentru mine, era esențial și de mare ajutor să citesc zilnic. Mă ajuta să mă concentrez mai bine, nu iroseam timp cu telefonul, reușeam să vorbesc mai fluent și să scriu cu o mai mare lejeritate.

Timp pentru mine, timp pentru îngrijire

Cei care mă urmăriți și pe Instagram, ați observat că merg constant la masaj, la tratamente faciale, sport, ies cu fetele la cafea. Pare că așa e toată viața mea. Și așa și este viața mea, însă sunt lucruri pe care le fac pentru mine, asta nu înseamnă că nu muncesc. Despre unele proiecte pot să vorbesc, altele sunt confidențiale, sau nu doresc să discut despre ele pe social media.

Este important să avem grijă de noi, să ne respectăm corpul, părul, mintea, sufletul. Cu multă organizare, reușesc să mă împart între toate. Munca face parte din viața noastră, însă e bine să nu o facem o prioritate și să ne epuizăm. Nu vom putea fi productivi dacă nu ne acordăm momente de deconectare. Vom privi jobul ca pe o corvoadă simțind că ne epuizează. Alternează timpul alocat muncii cu timp pentru tine.

Avem nevoie de un masaj, avem nevoie de un tratament facial, avem nevoie de răsfăț pentru unghii. Trebuie să facem diverse activități care ne fac plăcere, desenat, pictat, jocuri de societate, croșetat, citit, uneori chiar și lenevit.

Organizarea timpului este esențială

Parcă și aud cum spuneți ”nu am timp pentru toate”, dar nu uita cu toții avem 24 de ore pe zi. Cum alții pot face tot ce doresc, cred că te descurci și tu doar că e nevoie de organizare.

Încearcă să identifici unde pierzi timp valoros, stat pe telefon, conversații prea lungi nevaloroase, prea mult timp la tv? Poți să te trezești mai de dimineață pentru a avea timp pentru tine.

Stabilește ce ai de făcut în fiecare zi pentru a te asigura că bifezi tot ce este mai important. Din când în când, lasă o zi liberă pentru tine, pentru activități dragi, pur și simplu o plimbare în natură, o cafea tu cu tine însuți.

Stabilește obiective realiste

Cred că aici greșim majoritatea. Ne stabilim niște obiective prea mari pentru noi într-un timp scurt de parcă dăm socoteală cuiva. La început de an, suntem extrem de entuziasmați, ni se pare că noul an este o nouă oportunitate pentru noi. Însă fiecare zi, fiecare moment reprezintă o nouă oportunitate.

Iată de ce e bine să fim realiști când stabilim obiectivele și termenele limită. Presiunea timpului ne va face neproductivi și inspirația ne va ocoli. Alternează munca cu pauze și cu timp pentru tine care știi că te ajută. Odihnește-te și adoptă o dietă sănătoasă, un desert poate face minuni pentru inspirație și pentru starea de bine.

Fii recunoscător pentru fiecare reușită

Munca noastră se împarte pe capitole, aș putea spune. Ne place să fim mulțumiți doar la final, când totul e gata. Însă cred că ne-ar ajuta mult dacă am fi recunoscători și ne-am aprecia singuri munca depusă pentru fiecare etapă în parte. Vom simți că suntem mai aproape de final cu un pas și că munca noastră prinde contur.

Cel puțin așa mi-am propus eu de ceva timp și sunt mult mai bine. Nu doar finalul merită apreciere, ci fiecare pas care contribuie la rezultatul final. Poate părea neimportant, și nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, doar încearcă. Și îți mai recomand ceva util. Seara, uită-te pe lista de ”to do” și vezi câteva puncte ai bifat. Dar completează lângă și câte lucruri ai făcut pentru că era necesar, chiar dacă inițial nu au fost trecute pe listă. Așa îți vei da seama cât de multe ai reușit să faci în acea zi. Iar dacă azi nu a fost o zi prea productivă, nu te blama singur, mâine e o nouă zi și poți remedia totul.

Anul 2024 este continuarea anului 2023

Nu am fost niciodată omul care să aștept noul an pentru a face ceva anume. Un an nou nu înseamnă că mă voi schimba radical și voi face tot ce nu am făcut anul trecut. Din contră, pentru mine e important să continui ce am început în anul trecut, să mă perfecționez, să avansez. Dar așa cum spuneam mai sus, cu obiective realiste. Știu ce vreau, știu ce trebuie să fac și îmi aloc timp și energie în funcție de priorități.

Ce m-a învățat anul 2023 a fost că pauzele sunt esențiale și după o pauză sunt mult mai productivă și creativă. Am profitat la maxim de fiecare zi și am dat tot ce am putut. Merit tot ce am pentru că e dorit și mult muncit. Sunt dispusă să-mi ofer ajutorul oricui îl solicită, chiar și în mod gratuit, chiar și dacă la final, nici măcar ”mulțumesc” nu primesc. Îmi trăiesc viața mult mai conștient și sunt recunscătoare pentru absolut tot!

Tu cu ce gânduri ai începutl anul 2024? Cum a fost anul 2023 pentru tine? Pentru cititorii acestui blog de lifestyle, vreau să vă mulțumesc că sunteți aici din 2009.

6 thoughts on “Cum a început anul 2024”

  1. Eu imi fac chiar rezolutii pentru Noul An dar nu pun presiune pe mine, ma ajuta doar sa fiu mai organizata. Te urmaresc pe Instagram si te admir pentru felul in care ai grija de tine.

    Reply
  2. Pana acum imi puneam mereu pe hartiile dorintele pentru noul an. Anul acesta nu mai vreau sa pun presiune pe mine si sa ma mai relaxez si sa ma bucur de timpul petrecut cu familia mea.

    Reply
  3. Să știi că așa am simțit și eu. Nu mai vreau să pun presiune pe mine, nu mai vreau să țin cu dinții de realizarea unor planuri, nu mai vreau să fiu cu toate ”la line”. Mi-a mers la suflet articoul tău!
    Mulțumesc!

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.