Copilul invizibil de Gáspár György recomandare lectură

18

Copilul invizibil de Gáspár György – un nou concept de parenting

În cadrul unui eveniment, am primit o carte a acestui autor. Nu auzisem de el, deși e originar din Cluj și are câteva cărți publicate. Am citit prima carte și am fost atrasă de explicațiile clare și generoase la o poveste. Mi-am dorit să îi parcurg toate cărțile. Așa că iata-mă la început de an, am în mână, una dintre cărțile sale. Copilul invizibil de Gáspár György  a fost alegerea mea și mi-am alocat timp pentru a o putea citi în liniște.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Libris. Regăsiți în categoria Educație psihologie, cartea autorului. Cărțile lui sunt cărți de citit și analizat, de avut în bibliotecă și de oferit cadou celor dragi!

Copilul invizibil de Gáspár György – invitație la analiza copilăriei

Nu știu copilăria voastră cum a fost. Însă cred că știți cât de importantă e pentru adultul de azi. Adânc în sufletul meu, mi-a fost frică să parcurg această carte. Eram sigură că mă va răscoli. Dar știam că sunt un om puternic, că e nevoie de o analiză a copilăriei și că mă va ajuta să înțeleg unele lucruri. Înțeleaptă decizie. Vă îndemn să faceți la fel.

Copilul de azi va ajunge adultul de mâine și e nevoie ca el să fie împăcat și fericit cu el însuși. Da, e un proces greu, însă consider că e extrem de necesar. Părinții generației noastre au dus o viață grea. Ei nu au avut timp să se gândească la parenting. Considerau că e suficient să ne asigure hrană, greu în acele vremuri și să ne trimită la școală.

Frustrările lor – revărsate pe noi

Nu îi condamn, nu îi judec. Cred că au făcut atât cât au știut pentru acele timpuri. Și cartea încearcă să ne învețe să acceptăm trecutul. Analizarea lui și acceptarea ne poate face oameni mai buni. Frica ne poate distruge viața, capacitatea de a socializa. Trebuie să învățăm să luptăm cu ea până când ajungem să o controlăm.

Copilul invizibil de Gáspár György

capacitatea de a fi mai prezenți în propria viață

Această parte mi-a plăcut extrem de mult și m-a pus pe gânduri. Suntem într-o fugă continuă. Nu mai reușim să ne trăim viața, să trăim emoții. Risipim inutil clipe prețioase și vom ajunge să ne întrebăm cum a trecut viața, când au crescut copiii.

Oprește-te din ceea ce faci și respiră. Analizează care experiențe din trecut te-au marcat și încearcă să faci pace cu trecutul. Prețuiește fiecare clipă și acceptă că mai am de învățat despre cum să faci asta.

Copilul invizibil este mai mult decât ce v-am povestit eu. Din acest motiv, vă invit să citiți toată cartea și să reveniți cu un comentariu! O carte de citit în liniște, de reluat după o perioadă, vă va face mult bine! 

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

18 Comments

  1. Pare sa fie o carte foarte interesanta. Trec printr-o perioada in care am nevoie sa imi lamuresc unele lucruri, iar recomandarea ta, Copilul invizibil, se potriveste la fix. Merci!

  2. cristina dragomir on

    Am tot citit si eu in ultimele doua saptamani, dar nu reusesc sa ma mobilizez sa si scriu despre lecturile mele. Cu greu imi intru in ritm anul asta….

  3. Foarte tare cartea! Știu pe pielea mea cum este sa ai o copilărie mai nefericita , dar am înțeles motivele acum când am devenit părinte , chiar dacă mai demult înțelesesem și nu îi judecam. Am parcurs multe introspecții care m-au ajutat sa trec peste unele frustrări ale copilăriei !
    Chiar o sa caut aceasta carte sa văd” ce îmi poate oferi!
    Pupici

  4. Si mie imi este frica sa o citesc. Mi-e frica ca o sa descopar ca am multe rani din copilarie pe care adultii mi le provocau cu sau fara voia lor. Si imi este si mai frica sa nu fac aceeasi greseala cu copilul meu.

  5. foarte multe recomandări de lectură pe care le-ai făcut s-au dovedit a fi pe gustul meu. Și aceasta este una pe care mi-o voi nota și îmi doresc să o citesc cât mai repede. Motivul este evident.
    Mulțumesc!

  6. O recenzie frumoasa, intensa si emotionanta, ai transmis foarte bine ce ai simtit citind cartea asta, ce mesaj ai desprins dintre randuri. Imi place mult ce ai scris, cred ca mi-ar placea cartea, multumesc de recomandare!

  7. Din păcate, mulți părinți nu își dau seama cât de mult pot influența copii și implicit viitorul lor. Este o carte interesantă și am pus-o deja pe wishlist.

  8. Chiar pare o carte din care am avea de invatat cu totii. Cred ca oricat ne-am chinui sa fim cei mai buni parinti, uneori pur si simplu nu stim cum sa ne comportam si ne lasam coplesiti.

  9. Eu am avut o copilarie relativ fericita. Dar as vrea sa citesc aceasta carte pentru ca am un baietel si vreau sa aibe o copilarie frumoasa. Intotdeauna este bine sa inveti si din greselile altora.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
pantofi noi
5 semne că ai nevoie de pantofi noi

Bucuria de a cumpăra pantofi noi O pereche de pantofi noi este un motiv de bucurie pentru femei. Dar cred...

Close