Iubitoare de lectură, îmi doresc să am suficient timp pentru a citi toate cărțile pe care mi le doresc. În rutina mea zilnică, am introdus în acest an, lectura zilnică a minim 50 de pagini. Nu o simt ca pe o obligație, ci ca pe un moment de relaxare mult meritat.
Copilul care a găsit soarele noaptea de Luca di Fulvio am achiziționat-o la recomandarea unei iubitoare de lectură. Era o lectură lăudată pentru povestea în sine, dar și pentru multitudinea de învățături. Urma să o citesc și să îii dau dreptate. Îmi place să-mi notez cele mai importante citate din cărți și să le împărtășesc cu voi. Fiecare lectură este specială și ne poate învăța multe. Trebuie doar să fim dispuși să înțelegem și să reținem.
Copilul care a găsit soarele noaptea
Povestea ne duce în lumea Alpilor Orientali, într-un mic sat unde oamenii se împărțeau între nobili și șerbi. Viața era grea, condiții minime de trai, însă dorința de putere tot mai mare. Marcus al II-lea devine Mikael în doar câteva minute când familia lui este ucisă și el e salvat de o fetiță.
Pentru un copil de rege, crescut în condiții bune, e dureros să-și vadă familia ucisă la doi pași de el, și totuși îi e imposibil să-i apere. Este salvat de o fetiță pe care cu puțin timp în urmă o alungase. Acea fetiță avea să devină iubirea vieții lui.
Mikael se adaptează foarte greu vieții de șerb, lipsit de mâncare, căldură, confortul unui pat, dragostea unei familii, respectul tuturor. Însă fire puternică și răbdătoare, va trece prin etapele vieții și va dovedi că merită să fie stăpân, că îi este scris să conducă.
Tu ești creatorul propriului destin
Învățătura de bază din această poveste este că doar tu poți să fii creatorul propriului destin. Uneori e nevoie de sacrificii imense pentru a ajunge unde meriți. Destinul nostru ne definește și este ceea ce merităm.
Mânat de dorința de schimbare, de a face bine și de a învinge nedreptatea, își riscă viața de mai multe ori. Însă dragostea pentru Eloisa îi va da putere și va dovedi prin fapte și decizii că este fiu de împărat.
Are multe momente în care se îndoiește de puterile sale, de deciziile sale, însă are răbdare să le analizeze. Alegerile nu sunt niciodată ușoare, însă dorința de a face dreptate se regăsește în lectură.
Citate cu care am rămas din lectură și pe care îmi doresc să le împărtășesc cu voi
”Ce-ai făcut ca să te vindeci? Nimic. Nimic, doar i-ai dat timp timpului.”
”Dragostea e lucrul acela dulce care te face să te simți curajos ca atunci când urăști?”
”Rebelii…sunt oameni care găsesc soarele noaptea.”
”Dacă e așa greu, vreau să reușesc.”
”Caută adevărul… Ascultă adevărul…învață adevărul…iubește adevărul…spune adevărul…ține-te de adevăr…apără adevărul până la moarte…fiindcă adevărul te va face liber…”
Bucuria unei lecturi deosebite
Pentru mine, fiecare lectură este specială. Am învățat să citesc, lectura este pentru mine mod de relaxare, mod de dezvoltare. Fiecare poveste are atât de multe să ne învețe doar să fim dispuși să evoluăm.
Cărțile au puterea de a ne transpune într-o altă lume, nu mai bună, nu mai rea, ci într-o lume diferită. Iată de ce e bine să citim cu mintea deschisă.
O poveste deosebita, mi-a plăcut mult!
Foarte interesantă cartea, o sa o citesc împreună cu fetița.
Ce frumos, sunt o persoana care este atrasă de lecturi care au legătură cu partea asta de divinitate, optimism, putere de a merge mai departe.
Nu stiu cartea, insa citatele expuse imi da sentimentul ca este o carte care merita citita!
Suna tare bine cartea asta 😍 am trecut-o pe wishlist 👌
Nu mai știu unde văzusem această carte și-mi doream să o citesc și eu, dar uitasem de ea. Acum mi-am amintit din nou despre ea! 😀