Aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, Ştefan Hruscă porneşte prin ţară, la colindat.
Mie îmi plac multe colindele, în special cele cântate de Ştefan Hruscă.
Artistul, Ştefan Hruşcă, s-a născut la 8 decembrie 1957, în Maramureş, şi deşi este cântăreţ de muzică folk, el este cunoscut şi iubit de public în special pentru colinde. De la debutul său, în anul 1981, până în anul 1984 a susţinut 1000 de spectacole alături de Cenaclul Flacăra, cel care l-a şi lansat.
Deşi este stabilit din anul 1991 în Toronto, Canada, el revine în România în fiecare an pentru a susţine concertul de colinde de Crăciun şi pentru a petrece sărbătorile creştineşti în Maramureş, ţinutul copilăriei sale.
Când apare prin oraş afişul cu Hruşcă ce anunţă concertul de colinde anual, încep să simt că sărbătorile sunt tot mai aproape.
Mie cel mai mult îmi place colinda „Când fost-a micuţ prunc Isus”, iar dacă nu o cunoaşteţi, aveţi aici şi versurile :
„Când fost-a prunc micuţ Issus
În grădiniţă el şi-a pus
Un trandafir cu gând curat
Să poartă flori încununat
Un trandafir cu gând curat
Să poartă flori încununat
Când trandafirul înflorea
Aiude prunci se năpusteau
Asupra trandafirilor,
Rupând de zor podoaba lor
Asupra trandafirilor,
Rupând de zor podoaba lor.
Mai vrei să porţi cunună, vrei,
Strigară ceata de iudei
Şi în loc de trandafir curat
Cu spine l-au încoronat.”
Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).
Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:
• Categoria I 70 lei.
• Categoria II 50 lei.
Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj – Napoca, marţi, 13 decembrie, ora 20.
Un comentariu la „Concert de colinde – Ştefan Hruşcă – 13 decembrie – Cluj-Napoca”