Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee recomandare lectură

Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee – un altfel de roman

Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee a fost o carte pe care am tot așteptat-o. Parinoush Saniee are câteva cărți deosebite. Tratează subiecte profunde, cu mult tact. Fiecare carte a ei mi-a ajuns la inimă. Îmi place cu cât calm abordează teme sensibile. Și de data aceasta, a ales un subiect actual, atât de dureros.

Vă recomand toate cărțile autoarei. Le puteți comanda de pe site-ul Libris, de la categoria Literatură universală.

Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee – despre exodul migrației

Membrii unei familii nu ar trebui niciodată să fie despărțiți. Însă oamenii și-au dorit mereu liniște, pace și prosperitate. Așa se face că în timpul Revoluției Islamice din 1978-1979, multe familii s-au destrămat. Cei tineri și mai puternici, au părăsit țara în plin război și au migrat în America.

Dokhi este o adolescentă, rămasă fără părinți, în grija bunicilor. Ea face acum un drum lung pentru a revedea familia din America. Călătoria cu trenul este fascinantă, dar și obositoare. Nu știe cum va fi reîntâlnirea cu rudele. De o mare parte, nici nu își aduce aminte prea bine.

Cei rămași îi judecă pe cei plecați

Reîntâlnirea pe peronul gării este emoționantă. Se lasă cu multe lacrimi și emoții, dar și nume noi multe, greu de reținut. Sunt cazați într-o vilă albă pe plajă mării. Se împart cadouri și se servește mâncare tradițională. Amintirile îi fac să râdă. Iar de aici până la ceartă, e scurt drumul. Cei rămași ajung să îi critice pe cei plecați. Îi văd ca pe niște lași care și-au abondonat patria în vremuri grele. Cei plecați le reproșează celor rămași în țară că nu luptă suficient pentru liniștea patriei.

Reproșurile continuă și pe tema educației copiilor celor plecați. Cei rămași sunt revoltați că cei plecați uită de limba lor, de tradiții și de obiceiuri. Le reproșează că sunt prea libertini și nu pot accepta acest lucru.

De ce Dokhi cea tânără preferă să rămână în țara-mamă?

Cum să-ți abandonezi țara, poporul? Cum să uiți de tradiții, de rădăcini, de tot ce însemni TU? Războiul politic ar trebui să unească oamenii, nu să-i despartă. Însă uneori e mai ușor să fugi și să-ți vezi de binele tău, nu-i așa?

Membrii unei familii ar  trebui să lupte să fie împreună tot timpul. Din păcate, unele mame ajung să-și vadă copiii când sunt deja maturi, la casele lor. Altele, mor fără a-și mai putea vedea copilul. Însă nu întotdeauna fuga în altă țară este soluția.

În caz de instabilitate politică în țară, ai alege să pleci într-o țară unde e liniște? Sau ai avea puterea de a rămâne și a lupta pentru patria ta?

Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee

33 de comentarii la „Cei rămași și cei plecați de Parinoush Saniee recomandare lectură”

  1. O carte cu un subiect serios la care ar trebui sa ne gandim bine. Eu sunt de parere ca e bine sa lupti pentru patrie, chiar nu stiu ce as face la moment de rascruce. Singur in niciun caz nu as pleca! O sa retin recomandarea ta. 😘

    Răspunde
  2. Pare interesantă cartea… eu am ales deja sa plec…nu sunt extrem de mândra de alegerea acesta, însă timpul m-a împins spre acesta decizie ..

    Răspunde
  3. Pff, nici nu vreau sa ma gândesc ca as putea fi pusa vreodată in fata unei asemenea alegeri… 😔 Interesanta cartea, nu ar face parte din alegerile mele uzuale.

    Răspunde
  4. De la Parinoush Saniee am citit doar Tatal celuilalt copil si mi-a placut destul de mult stilul, deci nu as spunea nu unei alte carti de-ale sale.

    Răspunde
  5. Subiectul cartii este unul extrem de actual, care se transmite la nivel psihogenealogic din generație în generație, prin ADN. Reproșul este o “boala” (sigur, impropriu spus, mai mult un obicei dăunător care poate fi, desigur, somatizat și transformat apoi în dureri și chiar cancere) datorata incapacității de a comunica eficient propriile frustrări la momentul potrivit. Într-o situație atât de grea precum cea trăită de personaje era oarecum firesc ca ea sa iasă la suprafață. Când te prinzi de propria poveste și nu ai capacitatea de a vrea măcar sa vezi perspectiva celuilalt (ca aici este vorba despre o alegere voluntara, conștientă, oricât ne-ar plăcea noua sa dam vina pe subconștient sau, și mai rău, pe inconștient), atunci tot ce ai mai bun este reproșul.
    Nu citesc în general beletristica. Mi se pare un fel de “moartea pasiunii”. Prin prisma meseriei trăiesc și asist zilnic la atât de multe drame încât ultimul lucru pe care îl mai vreau când ajung acasă sunt poveștile altora de viata 😅. Prefer lecturile de specialitate tocmai pentru ca îmi oferă ocazia de a învata ceva… Dar uite cum de fata aceasta, citind recenzia ta, am realizat ca ma înșel amarnic. Și din beletristica putem sa învățăm atât de multe… Mai ales despre noi înșine.
    Putem sa ne atasam de personaje și sa le imitam comportamentul, sau putem sa învățăm din greșelile personajelor și sa ne adresam mai multe întrebări cu privire la oamenii și situațiile din viata noastră. Beletristica aparent chiar ne ajuta sa păstrăm o perspectiva obiectiva și neutra (practicata cu succes și în terapie) și sa vedem unde greșim și noi și cum am acționa noi dacă ne-am afla în afara situației și am observa tot teatrul ca pe un eveniment neutru, independent de emoțiile noastre subiective.
    Mulțumesc pentru ocazia de a-ți reciti, de data aceasta cu mai mare atenție, recenzia. Uneori am mai mult timp la dispoziție pentru a comenta, alteori mai puțin. Dar sa știi ca și când am mai puțin, admir și apreciez munca ta în egala măsură 🤗.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.