Ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei?

3fba03d17cbf23f91580313f188db1f8

Din cele mai vechi timpuri, femeile au fost preocupate de modă, de haine în trend, au apreciat și au recunoscut cu ușurință materialele de calitate. Indiferent de greutățile anumitor perioade, indiferent de temperatura de afară, femeile nu au uitat să fie feminine, să se îmbrace frumos și să se îngrijească. Uitându-ne în urmă, observăm că femeile au fost mereu atrase de rochii de mătase, de decolteuri adânci și corsete strânse bine, iar mai apoi odată cu apariția ciorapilor fini și subțiri, femeile și-au etalat tot mai mult picioarele, putând opta de acum pentru rochii cât mai scurte indiferent de sezon.

Emanciparea femeii i-a adus mai multe responsabilități, egalitate în drepturi, dar și mai puțin timp pentru ea. Dornice să se afirme în cariere de succes, ele au uitat să fie femei, să fie feminine, să fie și să se îmbrace sexy. Sexy spun, și nu vulgar. O parte dintre femei au început să se preocupe tot mai mult de studii, și-au dorit o carieră de succes, altele, pur și simplu, au început să se neglijeze zi de zi, devenind astfel într-o zi o femeie gospodină, o femeie de casă, indiferentă cu ce se îmbracă, de felul în care arată.

Zicala ”nu haina îl face pe om” e oarecum demodată și depășită. Să nu uităm că la o întâlnire, aspectul fizic contează, grija pentru fizicul nostru, pentru hainele pe care le purtăm, accesoriile alese, toate spun atât de multe despre noi la o primă vedere.

Am observat că femeile uită de multe ori că sunt iubite, soții, mame. Uită că ele trebuie să reprezinte un model, uită că ele trebuie să emane feminitate, ele trebuie să rămână neschimbate în fața celor dragi. Dacă atunci când suntem tinere și la începutul unei relații, acordăm o atenție sporită articolelor cumpărate și purtate, cum se face că odată cu trecerea timpului, neglijăm tot mai mult acest aspect?

Interesul pentru propria persoană nu trebuie să se diminueze niciodată. În tinerețe, femeile își alegeau cu grijă lenjerie sexy, în culori incitante, purtau mereu doar seturi și aveau ascunse prin sertar niște dresuri pentru portjartier și nu ezitau să le poarte.

Dacă întrebi acum o femeie dacă are portjartier acasă și dacă poartă așa ceva, se va uita chiorâș la tine și îți va răspunde că nu e acel tip de femeie. Lenjeria sexy, ciorapii cu bandă adezivă, portjartierul, toate aceste articole nu trebuie să lipsească din dulapul unei femei care se apreciază și se respectă. Femeile se plâng că bărbații nu le mai consideră sexy, vor afirma că s-au îngrășat și că soții nu le mai doresc. Ei bine, eu cred că adevăratul motiv este altul, faptul că lăsăm monotonia să intre în intimitatea noastră. Indiferent de vârstă, de greutate, de probleme, femeia poate face tot ce își dorește. Bărbații nu sunt atenți la kilogramele în plus, nici la ridurile de pe față, pentru ei contează ca femeia să fie provocatoare, să fie sexy cât să-i incite. Noi suntem cele care vedem 3 kilograme în plus, ei văd rotunjimi îmbietoare, noi vedem 3 riduri, ei văd în riduri timpul petrecut împreună.

Nu mai desconsiderați puterea unei lenjerii sexy, nu subestimați valorea unei portjartier, spune NU articolelor clasice și banale de lenjerie, optează pentru acele articole, modele și culori, care te avantajează, dar care îți dau o stare de bine, care te ajută să ai o mai mare încredere în forțele tale.

Dacă nu crezi că lenjeria și dresurile au o mare importanță pentru bărbatul din viața ta, eu te provoc să-l iei cu tine la cumpărături și să-l lași să aleagă ce i-ar plăcea să porți, îndrăznește să te lași pe mâna lui, pe mâna bărbatului care te iubește.

 Foto

1 thought on “Ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei?”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.