Ce înseamnă să fii un pescar pasionat

M-au fascinat întotdeauna bărbații pasionați de un hobby. Pot să vorbească și să ofere detalii la nesfârșit. Sunt dispuși să facă unele sacrificii, pe care în alte circumstanțe, nu le-ar face. Îi înțeleg pe deplin. E nevoie ca fiecare dintre noi să avem o pasiune pentru o anumite activitate. Eu îi apreciez pe cei care își cultivă hobby-urile și le păstrează întreaga viață.

A fi un pescar pasionat înseamnă a avea capacitatea de a face unele sacrificii. Dar e un hobby interesant, implică ieșire în natură, relaxare, concentrare, răbdare. Și se crează legături între pescari pentru schimb de informații.

Ce înseamnă să fii un pescar pasionat?

Deși îmi place mult peștele, recunosc că nu aș avea răbdare să merg la pescuit. Mi-ar plăcea să mă plimb și să mă relaxez pe o barcă gonflabilă, citind, cât timp partenerul pescuiește.

** renunță la orele de somn în weekend

Pescarul care iubește cu adevărat această activitate, se culcă devreme ca să se poată trezi foarte de dimineață. Deși am putea crede că după o săptămână lungă, va fi grea trezirea, ne înșelăm. Pescarul este conștient că trebuie să fie devreme pe lac. Și îi apreciez pe cei care pot renunța la somn pentru pasiunea lor.

** mereu la curent cu noutățile din domeniu

Un pescar pasionat trebuie să fie mereu la curent cu noutățile în materie de gadgeturi. Acestea îi pot face activitatea mai frumoasă, și mai productivă. Când spun gadget, mă gândesc la un sonar pescuit cu multiple funcții și beneficii pentru pescar.

Cu siguranță, el va putea aprecia la maxim orice noutate și îmbunătățire a tuturor ustensilelor pe care le folosește. Va analiza ce e nou pe piață și va putea aprecia ce merită să cumpere și ce nu.

pescar pasionat

** poartă echipament special

Deși cu greu convingem un bărbat, să-și cumpere lucruri noi, când e vorba de echipament pentru pescuit, se va duce cu entuziasm. Ei știu că este important să aibă îmbrăcăminte și încălțăminte special pentru pescari. Nu vor ezita să își cumpere ce e mai potrivit. Și mai important, vor purta cu drag!

** capacitate mare de concentrare și multă răbdare

Cred că așa aș defini un pescar pasionat, cu foarte multă răbdare, atenție, putere ridicată de a se concentra la detalii. Fiecare pasiune implică atenție și răbdare, dar parcă la pescuit e nevoie de ambele la cote înalte.

** face parte din grupuri de specialitate

Grupurile care reunesc pasionați dintr-un domeniu mi se par fascinante și extrem de utile. E frumos să poți să împărtășești reușite, să contribui cu informații. Aceste grupuri adună detalii importante, necesare tuturor celor din grup. E mai simplu să întrebi într-un grup de cunoscători decât să cauți informațiile necesare pe zeci de site-uri.

Pescarii sunt niște norocoși!

Mă veți întreba de ce și o să vă spun. Ei au posibilitatea de a admira cele mai spectaculoase apusuri și răsărituri de soare. Se bucură de liniște, natură ore întregi și se pot relaxa în adevăratul sens al cuvântului.

Ai și tu un prieten care e pescar pasionat? Se încadrează în cele de mai sus?

7 thoughts on “Ce înseamnă să fii un pescar pasionat”

  1. Multă vreme nu i-am înțeles pe cei care au această pasiune. Cu timpul însă am realizat că e o pasiune care într-adevăr cere sacrificii, dar oferă și o mare plăcere. Nu doar aceea de a avea o captură mare la sfârșitul unei reprize de pescuit, ci liniștea, povestea, ”comunicarea” cu natura.

    Reply
  2. Da, cunoastem! 🙂 chiar barca nu cred ca si-ar cumpara, dar daca-i arat articolul, iar se duc banii pe chestii de pescuit! :)) bine, mai aduce si peste acasa, deci este iertat.

    Reply
  3. Oh, da! Intr-adevar! Stiu pescari care fix asa fac! Am fost odata cu prieteni care aveau niste undite si niste “aparatura” de ultima generatie. Cum se apropia pestele incepeau sa sune niste fluierase si ei erau prezenti!

    Reply
  4. Socrul meu e un pescar de ocazie, insa are toate sculele necesare, ca sa zic asa. Banuiesc ca vineva pasionat are si mai multe. 😂

    Reply
  5. Buna! Tatal meu mai merge la pescuit, acum multi ani m-a luat si pe mine, dar nu am prins nimic. :-))) Cred ca exista mai multe tipuri de pescari, nu stiu si sa gasesti un client seamana cu a pescui dar nu implica sa te duci dis de dimineata pe lac insa 😛 Si sa alegi o experienta e ca si cum cineva te-a pescuit. Intrebarea e ce efecte are asupra pestelui pescuitul. Cred ca merg departe cu analogiile si subiectul articolului e altul. Mi se pare o munca de mare rabdare, sa ai momelile potrivite, sa sti cum sa misti undita ca sa nu scape pestele. Nu stiu daca as avea rabdare, desi ar putea fi distractiv 😛 Iti las o melodie care ma distreaza https://www.youtube.com/watch?v=-ixXYOazzwI The Four King Sisters sing “Some Days There Just Ain’t No Fish” (1950) pup

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.