Venirea pe lume a bebelușului înseamnă multe cumpărături pentru nevoile lui, dar și ale proaspetei mămici. După decorarea camerei copilului, achiziționarea de mobilă, urmează și cumpărarea unui cărucior, iar mai nou am observat că părinții optează pentru carucioare 3 in 1, îmbinând utilul cu plăcutul.
Căruciorul 3 în 1 înseamnă că avem cărucior, scaun de mașină și landou, toate extrem de necesare din primele zile de viață ale bebelușului. Până copilul este mic, el poate fi purtat cu landoul, la scurte plimbări și mersul cu mașina. Când crește, vom folosi scaunul de mașină atunci când ne deplasăm cu mașina, și vă recomand să-l utilizați chiar și pe distanțe scurte. Nu uitați, siguranța copilului dvs este mai importantă decât orice. Căruciorul poate fi folosit chiar și când copilul este mai mare. Este ideal pentru plimbări lungi sau scurte, poți să mergi la cumpărături și nu mai e nevoie de pungi, ai un suport sub cărucior extrem de încăpător.
Știați că primul landou a fost construit în 1733 de către arhitectul William Kent, ca o modalitate de a-i distra pe copiii ducelui de Devonshire. Landoul era de fapt un coș de răchită instalat pe un cadru de lemn, avea 4 roți și un ham pentru a putea fi tras de ponei sau câini. După o perioadă de timp, au pus accentul pe design și s-au introdus 2 mânere, astfel încât un adult s poata plimba căruciorul, producătorii lansând pe piață și cărucioarele cu două sau trei roți. Însă majoritatea schimbărilor de design și utilitate au avut loc după Primul Război Mondial, iar Owen Maclarent a făcut un cărucior din aluminiu, care putea fi pliat și transportat mult mai ușor.
Vă recomand ca atunci când vreți să cumpărați un cărucior să fiți atenți să aibă:
- mânere reversibile – sunt foarte utile mai ales cand e vânt afară sau vrei să-l pui pe bebeluș cu fața la tine
- centura să fie prinsă în minim 3 puncte, după ce mai crește bebe, el va încerca să se ridice, va dori să se miște și să fie în siguranță, să nu existe riscul să cadă,
- roți rezistente, destul de solide, de preferință mai mari,
- spătar rabatabil care să se lase chiar și la orizantală ca să poată să doarmă într-o poziție sănătoasă, corectă,
- o geantă pentru mămici, un coș încăpător dedesubt pentru că vei avea nevoie de o mulțime de lucruri când ieși la plimbare.
Când sora mea căuta cărucior pentru Karina, am studiat zile în șir ofertele site-ului Noriel, am analizat toate caracteristicile și am luat în considerare partea practică și de siguranță, și abia apoi am ales în funcție de model și culoare. Pentru că, da, este important ca obiectele pe care le cumpărăm să fie practice și îmbine mai multe nevoi, să aibă un preț bun, dar trebuie și să arate frumos!
Voi ce cărucior ați ales pentru copilul vostru? La ce caracteristici ați fost atente?