Vizita la medic face parte dintre obiceiurile sănătoase ale unui om politicos. Cu toate astea, ar trebui să se ştie că nu e politicos să-ţi cauţi medicul în permanenţă fiindcă ai impresia că trăieşti un anume simptom. Într-adevăr există persoane ipohondre, dar asta nu le scuză comportamentul.
Suntem mai mult decât obsesia unor simptome fabulate şi dacă suntem puţin atenţi la propria persoană, în postură de observator, vom vedea că există situaţii grave care necesită apelarea medicului.
Există două idei ce trebuie reţinute: prima ar fi să nu cerem consultaţii prin telefon deoarece un diagnostic se pune pe baza unui cumul de informaţii luate prin discuţie, examinare şi analize de laborator. Ultimele două nu se pot face niciodată prin telefon. Aşadar, sfaturile şi diagnosticele se pun în cabinet. O a doua idee se referă la invadarea spaţiului şi timpului personal ale unui medic. Dacă se întâmplă să întâlniţi un medic la evenimentele la care participaţi, nu tăbărâţi pe el pentru a cere sfaturi sau şi mai rău pentru a vă plânge ori vorbi de rău un alt medic.
Vizita la medicul stomatolog nu e scutită de indicii politicoase. Ce ar trebui să faci?
1.Să ajungi la timp sau dacă nu reuşeşti să anunţi din timp. Gândeşte-te
că în timpul în care tu lipseşti, medicul poate trata pe altcineva, care poate are o urgenţă. Deci nu uita să fii punctual.
2. Dacă eşti doamnă, e indicat să te demachiezi, mai ales în zona buzelor, pentru a nu îngreuna alegerea culorii.
3. Regulile de igienă se referă şi la spălarea părului, căci cele ale dinţilor sunt implicite. Înainte de a petrece câteva ore la medicul dentist gândeşte-te dacă ţi-ar plăcea să fii obligat să stai cu nasul într-un păr neîngrijit.
4. Abţine-te să fumezi înainte de şedinţa de stomatologie.
Ideea general valabilă e să nu intervii cu sugestii legate de tratament fiindcă medicul ştie bine ce are de făcut.
Pentru mai multe articole despre bunele maniere, vă invit să citiți și site-ul ManierArt.