Se gândeşte cu două zile înainte sau măcar în ajun (în timpul unui ceas de odihnă) la meniul zilei următoare şi seara – dacă e posibil – pregăteşte o parte din el.
Ştie că are nevoie de circa o oră pentru pregătirea unui prânz complet; a încerca să prepari ceva într-un timp mai scurt cel mai adesea înseamnă să mergi spre nereuşită, spre enervare. A te enerva de fiecare dată când prepari un prânz înseamnă să pierzi timp, să faci treaba prost, să ai înainte perspectiva unei depresiuni nervoase.
Când se întoarce acasă de la job, aruncă mai întâi o privire prin întreg apartamentul. Nimic deosebit? Dacă e singură, ea se asigură că nu-i lipseşte nimic din ceea ce îi trebuie ca să gătească. Abia apoi se dezbracă, căci, pentru o nimic toată, s-ar putea totuşi să fie nevoită să mai facă un drum.
Intrată în bucătărie, înainte de a începe să pregătească mâncarea, aşează pe masă tot ceea ce îi este necesar: ingrediente, cartea de bucate, cuţite şi furculiţe, un vas în care va strânge resturile.
Se apucă mai întâi de mâncarea care cere cel mai mult timp de preparare şi gătit, ţine cont de curăţatul legumelor: cartofii, mazărea, spanacul care întotdeauna durează mai mult decât îţi închipuie.
Nu prevede două feluri care trebuie puse la cuptor în acelaşi timp. Un fel va fierbe cât timp se vor curăţa legumele.
Nu deschide cuptorul ca să vadă „dacă creşte” sau „dacă se rumeneşte”. Se pierde timp, se răceşte cuptorul, se naşte riscul de a strica preparatul. Din practică se ştie că e periculos să pleci din bucătărie în timp ce fierbe ceva sau se coace un fel de mâncare (dacă e vorba de 10-15 minute). E preferabil ca gospodina să rămână acolo şi să pregătească gustarea sau desertul.
O mâncare frumos prezentată este mai bună. Cea mai banală friptură la grătar devine mai apetisantă cu două-trei frunze de salată, cu trei rondele de lămâie, cu două ramuri de pătrunjel verde puse cruciş. Nu trebuie să fii artist ca să reuşeşti şi nici nu cere atâta timp încât să renunţi.
Plantează pe balcon sau chiar în casă, în ghivece pătrunjel, mărar, lueştean, cimbru. Le are astfel întotdeauna la îndemână şi mereu proaspete.
Nu se complace în rol de Cenuşăreasă, ea îi învaţă pe cei ai casei ca în timp ce ea pregăteşte mâncarea, ei (soţul, fiul sau fiica) să pună masa, să taie pâinea, să aducă apa sau vinul.
Spală vasele pe măsură ce le murdăreşte, fiindcă o grămadă de vase murdare e deprimantă, iar pe de altă parte, fiindcă ştie că, spălându-le imediat, îşi uşurează munca obositoare de după prânz şi păstrează în acelaşi timp bucătăria mereu curată şi plăcută.
Şi în fiecare zi, după fiecare masă, aranjează toate lucrurile la locurile lor.
Pentru mine a găti, reprezintă cel mai bun mod de a mă relaxa, şi apoi bucuria din ochii celor dragi când gustă din preparate, este cea mai mare încântare şi mulţumire.
