Paşi în reamenajarea casei – Bucătăria

bucatarie

Fiecare încăpere a casei trebuie să ne reprezinte în totalitate. Un accent deosebit vreau să-l pun pe decorarea bucătăriei. Mie îmi place foarte mult să gătesc, iar pentru mine bucătăria este locul unde petrec mult timp atunci când sunt acasă. Dacă prima dată m-am gândit să facem bucătăria colorată, acum am ales să mergem pe culori deschise, alb, crem, bej foarte deschis. Mobila de bucătărie vreau să aibă corpuri până în tavan, blat de lucru suficient de mare și lung, masă pentru 6 persoane și insulă, acum ne gândim dacă e bine să fie insulă mobilă sau nu. Dacă vom opta pentru insulă mobilă, atunci mă gândesc să încorporez acolo și coșul de gunoi. Îmi va fi mult mai ușor când trebuie să curăț, legume, fructe.

6

poză(20)

Pe lângă mobila de bucătărie, un accent deosebit vreau să-l pun pe toate detaliile care ne pot face viaţa mai uşoară şi bucătăria mai frumoasă. Ca orice bucătăreasă, am nenumărate tigăi, oale, aparate electrocasnice, o mulțime de boluri și multe alte ustensile.

Pentru că în bucătărie avem un colț ce trebuie valorificat, m-am gândit să-l organizez cu numeroase sertare și mini-dulăpioare pentru diferite ingrediente, condimente, uleiuri, sosuri, borcănele.

2

Pentru tigăi, acest suport mi se pare genial. Eu am tigaie pentru clătite, tigaie grill, tigaie mică și mare pentru sosuri, urmează un wok.

1

Și cum fiecare tigaie, oală, vine cu capac, nu strică să avem un spațiu special pentru ele.

poză(19)

Pentru tăcâmuri, acest sertar bine compartimentat mi se pare ideal. M-am cam săturat de separatoarele din plastic pentru tacâmuri.

5

3

Dacă aveți numeroase borcănele pentru condimente, sticluțe cu sosuri, acest sertar vă poate fi de mare ajutor.

7

Dacă vreți să folosiți la maxim fiecare cm din mobila voastră de bucătărie, vă recomand să vă faceți un sertar pe colț, poate fi foarte util și e foarte spațios.

poză(18)

 Voi la ce fel de bucătărie visați? Ce culoare vreți să aibă mobila?  

Sursă foto Pinterest.com .

2 thoughts on “Paşi în reamenajarea casei – Bucătăria”

  1. Mobila deja o avem, noi avem o bucatarie mica si mizam pe cea suspendata, nu avem cum sa bagam o masa de 6 persoane, avem una doar de 4. Dupa ce vom rade peretii vom pune faianta and co, dam gaura pentru hota. Mult de lucru. Coloristic, mobila e pe nuante de maro si vrem faianta cu portocaliu si crem si peretii cu portocaliu. Da o bucatarie colorata. 🙂

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.