Proverbul românesc „Ce mi-e Rada baba, ce mi-e baba Rada” apare la turci sub forma „Ali hogea sau hogea Ali tot una este” ; „Capul plecat sabia nu-l taie” îşi are corespondentul în „Cine zice aman scapă de sabie”, iar „Te uiţi ca viţelul la poarta nouă” este similar cu turcescul „Ce te uiţi ca boul lui Ahmet?”
Paremiile se află într-o intimă relaţie cu obiceiurile, cu practicile, cu credinţele şi superstiţiile populare, atât de diverse de la un loc la altul. Un proverb ca „De la nevoiaşi nici Azrail nu ia viaţa”nu poate fi înţeles decât raportându-se la credinţa musulmanilor în existenţa unui arhanghel al morţii numit Azrail. La fel „Câinele căruia i-a sunat ceasul udă zidul geamiei” ori „Mâţa care mănâncă lumânare din geamie orbeşte” nu pot fi interpretate decât în funcţie de anumite credinţe şi superstiţii populare.
Un străvechi obicei generat de ariditatea pământului, de lipsa apei, a dat naştere unor dictoane precum: „Cuvântul este al celui mai mare, iar apa a celui mai mic” sau „De cel care bea apă nici şarpele nu se atinge”.
Sărbătorile populare tradiţionale incluse în textura proverbelor conferă acestora o notă particulară: „Celui care îşi plăteşte datoriile de bairam luna de ramazan i se pare scurtă”.
Toponimuia şi onomastica sunt de asemenea aspecte ale specificului naţional: „Şi numele meu este Yakup, dar nu este atât de lung”; „Kadîr îl chema pe tatăl meu, doar atât pot să fac eu”; „Toţi merg sper Mersin doar noi înapoi venim”; „Cămila mergând la Kaaba nu devine hagiu”; „Cerşeşte la Sultanahmet şi dă de pomană la Aya Sofia”.
Proverbele sunt expresia unei atitudini faţă de viaţă, faţă de realităţile sociale. Din ele se descifrează o adevărată condiţie umană a celor care le-au creat şi le perpetuează de milenii considerându-le pe drept cuvânt un îndreptar de conduită morală. Nu întâmplător multe dintre proverbele turceşti sună ca nişte precepte, impunând, prin tonul imperativ, anumite norme de comportament: „Nu te uita la opinci, uită-te la suflet”; „Nu se bravează cu bogăţia pierdută”; „Dă-i lapte celui care nu-ţi dă apă”; „Nu calci faţa căzută la pământ!”; „Nu intra în grădină înaintea gazdei!”.
Lăcomie
• Cine are musafir cocoş nu rămâne cu grăunţe în hambar.
• Cu mâncăul nu-i de glumit.
• Dacă n-ar fi lacomul, falitul ar muri de foame.
• Dacă pisica ar fi avut aripi, vrăbiile n-ar fi avut nume.
• De mult orz crapă calul.
• Doar pământul satură ochii lacomului.
• Lăcomia te abate din drum.
• La foc şi la mâncat nu rezistă nimic.
• Viaţa păsării de pradă este scurtă.
Lăudăroşenie
• A ajuns cocoş înainte de a ieşi din ou.
• Broasca ţestoasă îşi privi carapacea şi zice: „Ce palat mare am”.
• Cine n-a simţit pumnul altuia, crede că al său este buzdugan.
• Cine se laudă priveşte în jos, apoi.
• Cireaşa a făcut viermi că era prea mândră de frumuseţea ei.
• Când găina face un ou ştie toată mahalaua.
• E uşor să încaleci un măgar şi baţi un copil orfan.
• Nuca a ieşit din coajă şi nu i-a mai plăcut de ea.
• Nu frumuseţea calului, ci iuţeala lui se laudă.
• Unealta lucrează, mâna se laudă.
Lene
• Cine doarme în august, iarna se scarpină în cap.
• Cine se uită la gura altuia rămâne flămând.
• Cu pantaloni uscaţi nu se prinde peştele ud.
• Cu vorba nu urneşti din loc corabia încărcată cu brânză.
• Dă-i de lucru leneşului ca să-ţi dea el sfaturi.
• Mărule, coace-te şi în gură pică-mi!
• Nu te lenevi să mergi la locul invitat, nu te arăta unde n-ai fost chemat.
Măsură
• Cele două mâini sunt pentru un singur cap.
• Doi câini nu pot să împartă un os.
• Fiecare cocoş cântă în ograda sa.
• Într-un papuc nu intră două picioare.
• Mâncarea prea multă dă ori dureri de stomac, ori de cap.
• Nu din lemnul oricărui copac se face fluier.
• Nu te apleca prea mult, te vor călca, nu te înălţa prea mult, te vor spânzura.
• Nu-ţi ştii măsura, te vor face s-o afli.
• Pentru orice cratiţă se găseşte un capac.
• Potriveşte bucata după gură.
• Unde te-ai dezbrăcat, acolo să te îmbraci.
• Unde te apucă seara, acolo şi dimineaţa.
Meserii
• Cine nu vede meseria la meşter n-o învaţă.
• Croitorul nu-şi coase pentru el.
• Meseria este izvorul bucuriilor.
• Olarul bea apă din vază.
• Omul fără meserie e ca pomul neroditor.
Minciună
• A ars casa mincinosului şi nimeni n-a crezut.
• Cine-i mincinos nu trebuie să fie şi uituc.
• Dacă jur nu mă doare capul.
• E mai greu să asculţi minciuni decât să minţi.
• Lumea are sfârşit, minciuna ba.
• Unul din buzunarele mincinosului este plin de minciuni.
Minte – Inteligenţă
• Ce face capul fără minte, suportă picioarele.
• Cel care merge cu picioarele se întoarce, cel care merge cu gândul nu se întoarce.
• Mintea e averea omului.
• Mintea nu se vinde pe bani.
• Priveşte cu mintea şi ascultă cu inima!
Moarte
• Cauţi odihnă, în mormânt o vei găsi.
• De calul care nu lasă zăbala se apropie moartea.
• Lăutarul mort e dus de acasă cu muzică.
• Moartea nu are leac.
Modestie
• Briliantul se scoate din piatră neagră.
• Ceea ce străluceşte iute păleşte.
• Copacul, cât de înalt ar creşte, tot nu atinge cerul.
• Eu domn, tu domn, cine mai mulge vaca?
• Nu trebuie să spui”ce ai fost”, ci „ce voi fi”.
• Oricât de înalt ar fi muntele, drumul trece peste el.
• Şoarecele ştie gaura din care a ieşit.
Muncă
• Cine caută găseşte, cine geme, moare.
• Cine munceşte se cunoaşte după mână şi cine învaţă după limbă.
• Cine nu munceşte rămâne flămând.
• Fierul folosit nu prinde rugină.
• Iuţeala cepii o ştie nu cine o mănâncă, ci cine o taie.
• Mâna care apucă coada plugului nu rămâne goală.
• Pentru cine munceşte – bogăţie, pentru alţii – pildă.
• Piciorul care umblă se loveşte de pietre.
• Să mănânci fără trudă nu se poate.
• Via nu cere rugăciuni, ci sapă.
Musafiri
• E uşor să spui „Vino”, e greu să spui „pleacă”.
• Musafir eşti doar 3 zile.Musafirul nepoftit e întâmpinat de câini.
• Musafirul nu mănâncă ce doreşte, ci ce găseşte.
