Cum ne organizăm bagajul de vacanţă?

holiday-packing-suitcase

Vacanţa – acel moment mult aşteptat după un an de muncă.

Primul pas este alegerea destinaţiei, al doilea pas important pentru o vacanţă minunată este organizarea bagajului. Mulţi oameni mărturisesc că au tendinţa de a-şi pune prea multe lucruri cu ei în bagaj, multe dintre lucruri nefolositoare.

Cu fiecare vacanţă petrecută, am învăţat de ce anume am nevoie, de ce lucruri mă pot lipsi, cam câte îmi sunt necesare. De cele mai multe ori, mergem în vacanţe cu maşina şi atunci nu este o problemă cu bagajul, cât de mare e, dacă depăşeşte gramajul acceptat, şi chiar dacă am luat prea multe pentru vacanţă, nu e o problemă, doar maşina le duce. Dar atunci când zbori cu avionul, e o adevărată provocare să-ţi iei cu tine doar lucrurile necesare pentru a nu depăşi limita de kilograme impusă de aeroport.

Anul acesta, pentru a ajunge la destinaţia de vacanţă, vom zbura cu avionul, aşa că o listă cu lucrurile necesare în această vacanţă se impune. De cele mai multe ori când plec în vacanţă, îmi fac liste pe categorii de lucruri: îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice, medicamente.

Niciodată din bagajul de vacanţă, nu îmi lipseşte pachetul de medicamente, acesta trebuie să cuprindă medicamente pentru diferite afecţiuni, fiecare ştie la ce fel de probleme să se aştepte. Vă recomand să aveţi în trusa medicală:

  •  aciclovir – pentru herpes;
  • algocalmin, no-spa – dureri de cap;
  • dicarbocalm, probiotice – dacă aveţi probleme cu stomacul;
  • furazolidon, smecta, imodium – pentru diaree;
  • parasinus – pentru forme uşoare de răceală şi gripă, mai ales pentru cei care sunt sensibili la aer condiţionat;
  • voltaren, nurofen forte – pentru dureri de spate, dinţi;
  • pansamente, cremă de gălbenele.

medicamente

Geanta de cosmetice nu e întotdeauna suficient de încăpătoare pentru câte produse am eu nevoie, zi de zi:

  • şampon, balsam, gel de duş, loţiune de corp;
  • demachiant, cremă de ochi, cremă de faţă, cremă de mâini, spray pentru picioare;
  • deodorant, parfum;
  • cremă de plajă, loţiune după plajă;
  • periuţă, pastă de dinţi;
  • dischete demachiante, beţişoare de urechi, absorbante;
  • trusa de manichiură, pensetă, lac de unghii, perie de păr;
  • balsam de buze;
  • produse de make up: fond de ten, pudra, rimel, fard de pleoape, creion dermatograf, luciu de buze.

Niciodată nu plec în vacanţă fără 2 cărţi, pantofi de casă, soluţie de dezinfectat baia.

bagaje

La categoria îmbrăcăminte şi încălţăminte, recunosc că uneori exagerez, dar îmi place să am de unde să aleg. Pentru vacanţa la mare, din bagaj nu vor lipsi:

  • 2,3 rochii pentru cină şi sandale cu toc;
  • 2,3 rochii pentru mers la plajă, mai ales că la prânz nu eşti acceptat în restaurant în costum de baie;
  • costume de baie, pălărie de soare, ochelari de soare;
  • balerini, şlapi de plajă, pantofi de casă (din aceia gen tălpici, ocupă puţin spaţiu);
  • 1,2 pijamale;
  • neapărat un jerseu mai gros, eşarfă/eşarfe, o pereche de blugi – vremea e schimbătoare, e bine să avem şi haine mai groase, just in case;
  • lenjerie, şosete;
  • câteva bluze/tricouri şi o fustă de blugi;
  • câteva bijuterii potrivite cu destinaţia.

În geanta de mână, am mereu agenda şi un pix, o carte din care să citesc în avion şi/sau în aeroport, gel dezinfectant pentru mâini (nu mereu ai acces la o baie unde să te speli pe mâini), şerveţele umede şi batiste de hârtie, aparatul foto şi încărcătorul de la telefon.

carti

Înainte de a pleca de acasă, mai verific o dată bagajele, actele – carte de identitate sau paşaport, şi biletele de avion şi voucherele, dar şi asigurările de sănătate! Sper că nu am uitat nimic, şi dacă am uitat, îmi voi cumpăra de acolo!

Oare am uitat să pun ceva pe listă? Voi ce puneţi în plus în bagaj?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.