Dupa primele 2 parti pe tema autostopului, spre ca o parte dintre voi vedeti putin altfel aceasta metoda alternativa de transport. Aici voi prezenta cateva intamplari traite de mine in calatoriile cu autostopul. Probabil momente care m-au marcat, ca ce e banal nu merita spus. Numai bune de spus nepotilor.
Cazul 1. Vin din Franţa, ajung usor la granita cu Italia.
Scot foaia cu RO, ca doar am si eu putin noroc si stiu ca e ruta romanilor ce transporta marfa intre Spania si tara noastra. Nu trec multe minute si un tir opreste, cu gandul ca ma duce o bucata din drum. Dupa vreo jumatate de ora soferul s-a lamurit ce fac eu si ca sunt o companie buna la drum si ma anunta ca el vrea sa mearga cat mai mult posibil fara pauza, sa ajunga si el acasa mai devreme. Cam ilegal, dar partial pot sa il inteleg, nu e foarte placut sa fii singur pe drumuri, fara sa interactionezi prea mult cu oamenii, mai ales cand gandul ti-e la casa. Singurele pauze au fost pentru mersul la toaleta, pentru a cumpara ceva mancare din benzinarii sau cele 2 ore de somn cand nu mai putea conduce de oboseala. Era prima data cand eram intr-un tir timp de 24 de ore. Soferul era un om de nota 11, a fost o placere sa conversam atata timp. A fost o zi foarte faina.
Cazul 2 cu cele 5 minute de morcoveala si altele 24 de ore intr-un tir.
2 saptamani mai tarziu de la intamplarea de mai sus, cu 2 zile inainte de Craciun, tot din Franta ma intorceam, dar pe o ruta in prima parte putin diferita. Un turc mi-a demonstrat expresia “te intelegi ca si cu turcul”. Cu multe scheme abia l-am lamurit ca avem timp pana la anuntata ora de inchidere a tunelului Frejus (un tunel de 13 km intre Franta si Italia, ce stabate Alpii) sa ajugem la tunel si sa il si strabatem. Reusesc sa il lamuresc, si mai prin semne, mai prin schite, ne intelegem. El ma duce pana la Torino, iar de acolo merg cu alt tir, cu un ungur ce transporta marfa pentru Waberers (o companie mare din Budapesta de transport rutier). Ungurul meu opreste la Milano, astepta sa il sune seful si sa ii spuna de unde sa incarce marfa. Cum deja mergeam de cateva ore, aveam incredere in el si in uriasa parcare de la Milano mi-am lasat lucrurile in cabina, pentru a schimba doua vorbe cu soferii romani de acolo. Chiar daca era 23 decembrie, era amiaza si soare, iar eu eram doar in polar si tricou, nu aveam nevoie de mai multe haine. Toate bune pana m-am intors la camion sa vad ce face soferul, daca l-a sunat seful si stie unde va merge.
Atunci m-am vazut fara geaca, fara rucsac, fara aparat foto si telefoane. Tipul plecase si eu eram la Milano, imbracat subtire si cu o noapte in fata. Macar buletinul il aveam in buzunarul pantalonilor, deci daca ajungeam la granita Romaniei, puteam intra in tara
Continuarea articolului o gasesti pe site-ul drumliber.ro!
