Automatizarea porţilor: moft sau necesitate?

automated-wood-gate

Întotdeauna am spus că trebuie să profităm de tehnologia care ne poate face viaţa mai frumoasă şi mult mai uşoară!

Automatizarea porţilor şi uşilor de garaj nu mai reprezintă demult un moft, ci vorbim de o necesitate. Nu e nimic mai neplăcut decât să pierzi timp atunci când te grăbeşti cu deschisul şi închisul porţilor, sau dacă plouă, cu murdărirea pantofilor. Noi cel mai mult am apreciat sistemul de automatizare în zilele ploioase, friguroase şi în special dimineaţa când ne grăbim să ajungem la job.

Firma pe care am ales-o noi şi care are produse de calitate se numeşte FAAC. Pentru că timp de 5 ani, cu uşile de garaj nu am avut nicio problemă, am ales şi pentru porţi tot firma FAAC. Pentru că porţile noastre sunt destul de mari, am ales varianta de automatizare porţi batante, dar puteţi opta şi pentru automatizare porţi glisante, doar că aveţi nevoie de unele elemente în plus, şi este necesar să aveţi un spaţiu pe lângă gard unde să gliseze poarta, ori la noi acest lucru nu era posibil. Preţul unui astfel de sistem poate ajunge până la 800-1000 euro. În perioada în care noi ne interesam de automatizări, la ExpoTransilvania era târg cu produse pentru construcţii, locuinţe. Avantajul de a cumpăra de la târguri o reprezintă posibilitatea de a negocia preţul, de aceea i se zice târg, nu? Pentru un sistem de automatizare cum aveam noi nevoie, preţul era mai mult decât corect, adică 500 euro, cu garanţie de 5 ani pentru piese.

Vă recomand să nu vă zgârciţi când vine vorba de instalarea sistemului de automatizare a porţilor, deşi instalarea costă aproximativ 800 lei deoarece  ea include şi garanţia sistemului pentru 5 ani. Instalarea sistemului nu pare la prima vedere a fi ceva complicat, dar un singur fir pus greşit, poate să ducă la deteriorarea sistemului pe loc sau în timp, şi evident, pierderea garanţiei.

Din punctul meu de vedere, automatizarea porţilor nu este un moft, pentru noi este o necesitate! Voi ce părere aveţi?

8 comentarii la „Automatizarea porţilor: moft sau necesitate?”

  1. Categoric este o necesitate ! Consider că ne-am mai deschis la minte cu toţii şi nu mai considerăm această automatizare un ….moft ! Mi-ar place şi mie , dar la bloc …..:)

    Răspunde
  2. @Gigi – ai fi surpins cât de multă lume consideră această automatizare un moft, că vorba aceea ”cât de greu e să închizi și să deschizi porțile?” dar ei locuiesc la bloc, tare le-aș dori să trebuiască să închidă/deschidă când e frig și plouă, atunci ar înțelege.

    Răspunde
  3. Alex – ai mare dreptate, dar există o categorie de oameni care nu își permit și atunci spun că nu merită, sau cei care locuiesc la bloc și merg cu busul la job, le consideră inutile. De câte ori nu mi s-a spus că sunt ”fițoasă” că am automatizări la porți și la uși! :))

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.