Acel Martie de Olivia Odăianu recomandare lectură

Vara, în vacanțe, reușesc să citesc destul de mult. În fiecare vacanță, iau cu mine două sau trei cărți. Îmi place mult să citesc pe plajă pentru că mă relaxează. Sunt recunoscătoare că în vacanțele mele la mare, și anul acesta, am reușit să citesc mai mult decât mi-am propus.

În bagajul meu pentru vacanța în Italia, am pus și cartea Acel Martie de Olivia Odăianu. Citisem câteva recenzii despre carte, coperta mă atrăgea enorm și m-am bucurat când comanda cu cartea a ajuns la mine fix înainte să plec în concediu. Acel Martie a fost prima carte citită în vacanța mea. În câteva ore, o citisem pe toată, iar acum mă bucur să vă pot povesti despre ea.

Acel Martie, carte de debut

Întotdeauna tindem să alegem să citim cărți ale unor autori renumiți. Eu am fost curioasă mereu de autorii la început de drum. Prima dată pentru că știu că e nevoie de curaj să scrii și să publici o carte. Iar apoi pentru că știu cât de multă susținere au nevoie autorii noi!

Povestea lui Anabel implică dezamăgire, dar și puterea de a merge mai departe pentru că ea este o tânără ambițioasă. Proaspăt venită din vacanță, descoperă într-un mod neplăcut că iubitul ei se întâlnește și cu altă femeie. Este dezamăgită că a crezut în el, că se vedea întemeindu-și o familie cu el. Surprins asupra faptului, el încearcă să neagă, iar apoi îi spune cu zâmbetul pe buze, să nu uite că și rochia de pe ea, e din banii lui. Într-un moment de furie și orgoliu, își sfâșie rochia minunată roșie și fără niciun regret, îi inapoiază rochia!

Acel Martie recomandare lectură

Câteva minute mai târziu, un domn galant îi oferă sacoul său pentru a încheia spectacolul clienților din local asupra corpului Anabelei. O scapă din priviri pentru scurt timp, cât preia un telefon și Anabel se face nevăzută cu tot cu sacoul lui, cel care conține un stick cu informații prețioase. Și așa începe aventura tuturor, Vladimir disperat să o găsească pentru a recupera sacoul cu prețiosul stick, dar și aventura lui Anabel.

Viața ne ia prin surprindere, Acel Martie este dovada

Îmi place să cred că fiecare experiență din viața noastră are un rol important. Cele negative sunt bune lecții de viață. Cele pozitive sunt răsplată că am trecut cu bine prin cele negative. Probabil că dacă Anabel nu ar fi primit un telefon prin care să afle despre partenerul infidel, nu ar fi avut șansa să aibă aventura vieții ei și nu și-ar fi dat seama cât de puternică și de curajoasă este. În plus, când ceva ce credeam că e frumos se termină dovedindu-se a fi fost ceva urât, cu siguranță ceva mult mai frumos ne așteaptă.

Mi-a plăcut ritmul cărții, aventura prin care trece Anabel cu Vladimir te ține în suspans, motiv pentru care am și finalizat cartea în câteva ore. Concluzia la final de lectură a fost că suntem mai puternici decât credem și că trebuie să avem mai multă încredere în destin.

Încurajează și susține autorii români la început de drum. Citește-le cărțile, recomandă-le și altora. Felicitări, Olivia, pentru carte, o aștept pe următoarea!

6 thoughts on “Acel Martie de Olivia Odăianu recomandare lectură”

  1. Și mie îmi place să citesc mult în vacanțe. Chiar îmi amintesc ce mirare a fost din partea învățătoarelor copiilor când am fost împreună în Grecia. 🙂
    Revenind la recomandarea ta, am notat titlul și autorul, deoarece consider important să citim și noii cititori români.
    Mulțumesc!

    Reply
  2. Sunt de acord cu concluzia mentionata de tine la finalul articolului. Wow…nu am mai citit o carte in cateva ore de foooarte mult timp…mereu am altceva de facut. Dar poate voi remedia situatia totusi. 🙂

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.