Pregătiri pentru primăvară –
ce semințe de legume plantezi în grădină?
Mai este puțin și sezonul în care toți aleargă prin piețe și magazine după semințe de legume pe care să le sădească în grădină, va începe. Primăvara este așteptată de agricultori, mai ales din acest motiv, pentru că își pot relua activitățile de grădinărit. Peste tot se vor găsi semințe în plicuri de tot felul, de la cele mai colorate la cele mai diverse. În funcție de ceea ce preferă fiecare, vor alege soiurile de legume, tipul de verdeață de creșterea cărora mai apoi să se ocupe.
În funcție de suprafața de teren de care fiecare dintre noi dispune în acest sens, va trebui realizată și parcelarea, pentru a avea spațiul necesar pentru a planta semințe din fiecare. Achiziția semințelor de legume trebuie făcută responsabil și nu de oriunde, mai ales că astăzi se găsesc tot felul de produse care se dovedesc la vremea roadelor departe de ceea ce ar fi promis că vor fi.
De preferat, este ca achiziția să o faci de la producător sau cel puțin de la un furnizor de încredere, care dispune și de diversitate de opțiuni. Dacă deja ai colindat magazinele din împrejurimi și nu ai reușit încă să găsești ceva promițător, un magazin online în care găsești semințe de legume profesionale este Nuoricum.ro.
Despre această categorie a semințelor profesionale, vei auzi multe pentru că au apărut destul de recent pe piață, dar mai ales pentru caracteristicile lor.
Semințele profesionale de legume
Dacă în cazul semințelor uzuale, deja știm foarte bine cum stau lucrurile, cum se comportă în funcție de zona geografică și de alți factori, lucrurile stau puțin diferit în cazul celor profesionale.
Dacă te pregătești deja cu stocul necesar de semințe pentru primăvara ce urmează, e bine să fii în temă legat de această categorie și avantajele lor.
Pentru început, să ne concentrăm asupra părții calitative. Este ceea ce interesează pe oricine, iar în cazul lor vorbim despre caracteristici optime în materialul generic omogen, fiind rezultatul unei combinații și încrucișări dintre diverse tipuri de semințe.
Legat de acestea, vei observa că lucrurile vor sta diferit în privința lor chiar de la un an la altul. Evoluția pe care o înregistrează stârnește curiozitatea agricultorilor. La fel ca și pretențiile publicului, și acestea vor prezenta alte cerințe cu privire la culoare, formă, gust, dar și uniformitate. Nivelul lor de producție poate fi mai crescut sau, din contră, mai scăzut, în funcție de cât respecți pașii de plantare și îngrijire ulterioară a culturilor.
Prin faptul că poți avea culturi de calitate, te avantajează personal, mai ales dacă te interesează să faci o mică afacere din vânzarea lor.
De obicei, acest soi vine cu avantajul unor fructe bogate și frunze modice, astfel încât tu să te bucuri de roade frumoase și sănătoase, dar și să ai mai puțin de muncit la culturi și la întreținerea lor. Descoperă diversitatea tipurilor de semințe profesionale de legume pe care le poți planta în primăvară în cadrul site-ului nuoricum.ro și comandă produsele dorite.
Mereu mi s-a părut mișto micro-agricultura … cred ca oamenii sunt foarte impliniti când ajung să mănânce roșiile lor.
Voi recomanda site-ul părinților mei, ei au gradina și în fiecare an pun răsaduri! Mulțumesc de pont!
Zicea o vecină zilele trecute că ar vrea să încerce din nou să planteze legume în grădină.
A venit la fix acest articol.
Mulțumim pentru recomandări
Da, asa este! Daca nu apelezi la semine profesionale nu ai cum sa ai recolta buna!
Asa mi-as fi dorit sa stau la curte și sa am o mica gradina. Din păcate stau la bloc și sunt destul de limitata.
Nu mi-aș dori o afacere, doar ceva pentru mine și familia mea. Orice leguma sau fructate crescuta în gradina ta, este cât de cât mai sănătoasă decât ce găsești în comerț.
Eu nu am gradina pentru ca locuiesc la bloc, dar mi-ar placea si as planta: ardei, ceapa, morocovi.
Tare mult mi-ar placea sa am o gradina! Cred ca as planta o sumedenie de verdeturi, condimente si legume.
Doamne deci ii invidiez maxim in sens pozitiv pe cei care au gradina, ador sa merg la tara si sa mananc rosii direct din gradina
Dezavantajul de a locui la bloc. Daca as avea un balcon mai mare cred ca mi-as planta cateva legume.
Mi-am adus aminte de copilarie, atunci luam rosii din gradina, le stergeam si le mancam acolo. 🙂
Trebuie sa dau site-ul tatălui meu, el se ocupa de gradina. Azi mâine începe, ii va fi de folos.
Nu stau la casa, dar daca as avea gradina as planta rosii, castraveti, salata verde, ardei gras, morcovi, ceapa, ridichi, capsuni. Ma rog, capsunile nu sunt legume dar dintre fructe imi plac cel mai mult, in afara de banane.
nu ma pricep deloc la capitolul seminte. Eu iau de la cineva de la tara cateva seminte de legume pentru ce cultiv in mica mea gradina.
Din pacate locuiesc la bloc, dar o sa ii recomand site-ul surorii mele. Eu doar voi manca roadele, cand merg in vizita.
Nu am o gradina, din pacate stau la bloc si nu am spatiu. Din fericire totusi ma bucur de produse bio de la mama care sta la casa si cred ca ii recomand site-ul
O las pe mama mea sa se ocupe de gradina pentru ca ea este responsabila de aprovizionarea mea cu rosii si cu verdeata pe perioada verii, iar eu voi pune in curte doar fructe de padure gen zmeura, capsuni si as vrea si niste coacaze rosii. Asta ar fi planul si sper sa-mi iasa
In ceea ce priveste agricultura sunt usor nepriceputa. Asta poate si pentru ca stau la bloc. Eu am pus accent pe cateva ghivece cu legume
Si eu mi-as dori sa am o gradina si sa plantez legume, pare o activitate interesanta.