Sfântul Andrei Apostolul românilor
Sfântul Andrei, iudeu de neam, a propovăduit pe pământ românesc, la strămoşii noştri geto-daci, în zone de pe ţărmul apusean al Mării Negre.
Sfântul Andrei „cel dintâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru.
Cei doi fraţi erau originari din Betsaida, aproape de Lacul Ghenizaret (Marea Galileii), în nordul ţării sfinte. Ei erau pescari pricepuţi, alături de tatăl lor, Iona. Sfântul Apostol Andrei a fost printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu Sfântul Evanghelist Ioan, cei doi au ascultat în pustiul Iordanului pe Sfântul Ioan Botezătorul care îndemna la pocăinţă şi vorbea despre proorocia venirii lui Mesia. Alături de alţi ucenici, Andrei a fost martor la Botezul Domnului, cât şi la convorbirea dintre cei doi, Iisus şi Ioan, având astfel posibilitatea de a se convinge că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.
Alături de alţi ucenici, Andrei a fost martor la botezul Domnului, cât şi la convorbirea dintre cei doi, Iisus şi Ioan, având astfel posibilitatea de a se convinge că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.
Chemarea lui Andrei se petrece puţin mai târziu, după cum relatează Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon şi pe Andrei, fratele lui, care arunca mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele lor, au mers după El.”
Porunca Domnului de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine, Sfinţii Apostoli şi ucenicii au început să predice noua învăţătură dată de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit documentelor scrise de istorici şi teologi, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, teritoriu denumit atunci – Scythia (Sciţia), iar mai apoi pe teritorii de dincolo de Prut.
Scriitorul bisericesc Nichifor Calist relatează despre Sfântul Apostol Andrei că a plecat de la noi spre Tracia, apoi Bizanţ (Constantinopol), iar apoi spre Macedonia şi Tesalia, ajungând în oraşul Patras, în Grecia de azi. Acolo a suferit moartea martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, numită până azi „Crucea Sfântului Andrei”. Biserica a stabilit, încă din secolul al II –lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie.
Moaştele sale au fost mutate de la Patras la Constantinopol, cu prilejul sfinţirii bisericii „Sfinţii Apostoli” în anii 356-357. Sfântul Ambrozie scria că părticele din sfintele sale moaşte au fost oferite bisericilor din Milano, Nola şi Brescia, Italia.
Biserica Ortodoxă îl cinsteşte şi îl consideră „cel dintâi chemat la apostolie”, dar şi „cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri”.
În multitudinea de obiceiuri şi tradiţii de la noi, Sfântul Apostol Andrei apare aproape întotdeauna legat de cel al lupilor, animale care au adunat multe legende şi mituri în jurul lor. Cercetătorii cred că el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind admirat cu sfinţenie, tainicul Lup Alb fiind considerat căpetenia lupilor.
Evanghelia după Ioan confirmă faptul că Sfântul Andrei a fost, cronologic vorbind, primul care L-a cunoscut personal pe Iisus. Să propovăduieşti cuvântul Celui ce a schimbat lumea înseamnă să fii puternic ca un lup. Numele Apostolului Andrei provine din grecescul „Andreas” care se traduce „viteaz”, „bărbat”.
Vreau să urez „La mulţi ani”, multă sănătate şi fericire, tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei!
E eronat ca cei 2 frati, Andrei si Petru, au fost mai intai ucenici ai Sf Ioan Botezatorul. mai intai ucenici ai Sf Ioan Botezatorul au fost Andrei si IOAN, cel care apoi a scris Evanghelia a 4-a si Apocalipsa. Nu-l confundati pe Petru cu Ioan!
Chemarea lui Andrei la apostolie e descrisa corect in Evanghelia lui Ioan, cap. 1 vers. 35-42 si urm. Coroborate, marturiile din Evanghelii confirma de ce Andrei este “intaiul chemat”.
multumesc de observatie!