Review – Ce produse Yves Rocher recomand

rocher

Îmi place să încerc produse cosmetice noi, iar dacă primul produs încercat nu mă dezamăgește, încerc și alte produse de la acea firmă. Primul produs de la Yves Rocher, l-am primit cadou de la prietena mea dragă, era un demachiant pentru ochi sensibili. Când s-a terminat, am mers să-mi iau unul nou și am fost curioasă să încerc și alte produse, apoi am primit un card de la ei, iar acum le trec pragul lunar, de fiecare dată când primesc pliant cu ofertele lor.

rocher  altele

Demachiantul delicat pentru ochi sensibili a fost special creat pentru demachierea ochilor sensibili, dar și cu lentile de contact.  Îmi place că elimină foarte bine și cea mai mică urmă de machiaj, calmează și oferă o senzație de prospețime.

Laptele reparator pentru corp – am avut o perioadă în care nu am consumat suficiente lichide și acest lucru s-a văzut pe pielea mea. Am ales acest lapte reparator pentru corp pentru că hrănește și repară pielea foarte uscată. Am folosit-o aproape zi  de zi, iar la terminarea tubului, pielea mea era mai fină și nici urmă de piele uscată.

gel dus rocher

Când vine vorba de geluri de duș, am mai mereu 5 sau 6 începute, îmi place să folosesc de fiecare dată altă aromă. Prima dată am optat pentru gelurile de duș  din gama Les Jardins du Monde. Se găsesc atât de multe arome încât nu ai cum să nu găsești unul pe placul tău, de la dulci la fructate și  fresh. Eu am folosit cu miere bio, migdale din California, nucă de Macadamia.

vanilie

De ceva timp, a început să-mi placă tare mult aroma de vanilie așa că mi-am îndreptat atenția spre gama Les Plaisirs Nature! Am ales gel de duș și loțiune de corp cu aromă de vanilie din cultură bio.

mure

Și pentru că vara s-a lăsat prea mult așteptată, am zis că aduc eu aroma de vară în baie mea și am ales gelul de duș de mure sălbatice și loțiune de corp. Ce îmi place foarte mult la aceste produse este faptul că mirosul persistă destul de mult comparativ cu alte geluri de duș și loțiuni de corp, iar pielea mea e tot mai catifelată. Prețul produselor este corect având în vedere raportul calitate preț cantitate.

Ce alte produse ați folosit de la Yves Rocher ? Ați fost mulțumită de produse, există produse care v-au dezamăgit?

2 thoughts on “Review – Ce produse Yves Rocher recomand”

    • Cosmetice-farduri nu am luat de la ei, fondul de ten il folosesc acum de la La Roche Posay. Dar gelurile lor de dus sunt cele mai bune, acum urmeaza sa le iau la rand pe cele de la Sephora, tare multe au si ei.

      Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.