După o săptămână obositoare, am decis cu prieteni dragi nouă să ieșim să ne relaxăm plimbându-ne prin împrejurimile Clujului. Ne-am gândit să luăm prânzul la Cabana Moților din Mărișel, apoi să vizităm Cascada Valul Miresei din Răchițele.
Am avut noroc de o zi frumoasă, cu soare și temperaturi de primăvară. Ne-am luat ochelarii de soare, aparatul foto și am plecat la drum. Am ales să mergem spre Cabana Moților prin Someșul Cald, Mărișel. Drumul este destul de rău, foarte rău, distrus și niciodată refăcut în totalitate, doar peticit. Sebi de la Cabana Moților ne spunea că drumul beneficiază de mici reparații când e raliul Transilvania Rally, dar atât. Peisajul este superb, zona este liniștită, doar infrastructura lipsește.
Cabana Moților ne-a primit, ca de fiecare dată, cu drag, bucate alese, zâmbete, cuvinte frumoase, un peisaj de neuitat. Am ales de data această să mâncăm plăcinte moțești cu smântână de casă și dulceață de afine.
După ce am mâncat pe săturate și ne-am distrat făcând poze, am plecat spre Răchițele, prin Beliș, Dealu Negru, Călățele, Mărgău. Din păcate, drumul este foarte rău, pe unele porțiuni este loc doar pentru o mașină.
Despre casacadă, puteți citi aici , noi am rămas dezamăgiți că un astfel de obiectiv turistic nu este suficient promovat și îngrijit, nu ai posibilitatea să te așezi undeva și să admiri cascada, să savurezi o cafea, un ceai, o prăjitură. Niciodată nu am înțeles de ce aceste superbe obiective turistice sunt pustii, de ce găsim, în cazul fericit, doar un afiș cu câteva detalii, iar în rest delăsarea și indiferența își spun cuvântul…
Pentru că nu ne place să ne întoarcem pe drumul pe care am venit, iar varianta prin Huedin nu ne încânta, am ales să venim spre Cluj prin Râșca, drumul este spectaculos, în stare foarte bună.
Ați fost la Cabana Moților și/sau Cascada Vălul Miresei? Vă place zona Mărișel, Beliș?