Festival Orchestra Vienna revine la Cluj cu ocazia sărbătorilor de iarnă!
Vienna Classic Christmas ne va ajuta să intrăm mai repede și mai frumos în atmosfera de Crăciun, printr-un program ce va cuprinde celebre valsuri şi polci ale familei Strauss, precum şi cu lucrări ale altor compozitori vienezi, şi ca invitată specială o au pe soprana Irina Iordăchescu.
Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în anul 1978 de dirijorul Peter Guth, despre care ziarele scriau că Guth este artistul cel mai apropiat de Strauss în zilele noastre. Ansamblul se poate lăuda că are în componență muzicieni desăvârșiți, acesta este motivul principal pentru care Orchestra Strauss Festival este apreciată și reușește să se mențină pe cele mai înalte cote artistice între numeroase ansambluri de acest gen.
Invitata specială în concertul Vienna Classic Christmas este soprana Irina Iordăchescu, descendentă a dinastiei lirice Iordaăhescu, soprana este recunoscută pe plan național și internațional pentru calitățile vocale și interpretative remarcabile.
“De la Callas nu am mai auzit o astfel de voce, o astfel de interpretare! (…) Soprana are un glas special, lucrat, dar lucrul s-a făcut pe un suport deja existent, pentru că Irina are ceva în interior, se simte la momentele cheie: nuanțe fine, un gen de puritate a cantului cum rar întâlnești, mai ales în aceste vremuri”. declară Mihaela Dordea Cronica la spectacolul “La Traviata” de G.Verdi, pe scena Operei Naționale București.
Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) și Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).
Preţul unui bilet variază în funcție de categorie:
Categoria I – 200 lei.
Categoria II – 150 lei.
Categoria III – 100 lei.
Categoria IV – 80 lei.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Național Cluj – Napoca, luni, 17 decembrie, ora 19.
Ne vedem acolo!