Unde e orașul meu frumos, Cluj-Napoca?

11742753_10207090919331981_1459278082860332678_n

M-am născut, am crescut, am studiat și trăiesc în orașul minunat, Cluj-Napoca. L-am văzut transformându-se și dezvoltându-se în fiecare an, sperând și visând la ceva mai bun de fiecare dată. Deși fiecare primar a încercat să-și lase amprenta asupra orașului, el s-a încăpățânat să-și păstreze personalitatea.

Cluj-Napoca, orașul meu frumos care a adoptat o mulțime de studenți, devenind un oraș multicultural deosebit.

Din păcate, în ultimul timp am observat că se dorește transformarea lui, dar mi se pare că durează prea mult și nu chiar toate se îndreaptă în direcția bună.

Nu mă deranjează că orașul a fost spart pentru a fi reparat și modernizat, mă deranjează că se lucrează de mântuială, atunci când se lucrează. De prea puține ori, am văzut muncitori lucrând după-masă sau seara. Termenul de finalizare a fost depășit cu câteva luni, cine a fost pedepsit?

Nu mă deranjează că s-au distrus vechile trotuare pentru a fi modificate, dar chiar era necesar să se facă deodată pe ambele părți, astfel încât pietonii să fie nevoiți să-și distrugă pantofii, iar magazinele să riște falimentul? În Viena, când s-au reparat trotuarele, pe Mariahilferstrasse, era pusă mochetă verde pe trotuare pentru ca pietonii să poată circula liniștiți și să aibă acces la magazine.

Nu mă deranjează că se distrug locuri de parcare sau se îngustează trotuarele și/sau benzile pentru a crea piste de bicicliști, mi-aș dori doar ca șoferii să-i respecte mai multe, mi-aș dori totodată ca bicicliștii să folosească aceste piste create special pentru siguranța lor și să nu se mai încăpățâneze să circule pe partea carosabilă.

Nu mă deranjează că primăria dorește să închidă anumite străzi pentru a avea un centru pietonal mai mare, aș accepta chiar și o taxă pentru cei care doresc să intre în centru cu mașina.

Mi-aș dori totuși mai multe locuri de parcare, chiar și parcări cu plată, așa cum se practică în toate marile orașe.

Mi-aș dori ca centrul să fie mult mai animat, mult mai curat și mai bine organizat, și să nu fie împânzit de magazine second hand și casinouri ieftine.

Obiectivele turistice ar trebui mult mai mult promovate și îngrijite, susținute financiar și mediatizate pentru ca turiștii și chiar locuitorii să afle de ele.

Mi-aș dori ca locuitorii atât cei permanenți, cât și cei temporari, să contribuie la curățenia orașului și menținerea lui frumos.

Mi-aș dori ca piața Matei Corvin să fie stilizată și îngrijită puțin mai mult, oamenii legii să se ocupe de cei care vandalizează și distrug piața, băncile, fântana și chiar pavajul din piață.

Mi-aș dori să avem mai multe parcuri și spații verzi, locuri de joacă pentru copii, iar toate acestea să fie întreținute pentru a ne putea bucura cât mai mult de ele.

De sărbători, mi-aș dori să fie mult mai luminat și mai accesorizat orașul acesta minunat! Dar parcă, an de an, sunt tot mai puține instalații luminoase, nu știu unde dispar cele din anii trecuți.

Cluj-Napoca rămâne orașul meu de suflet, nu de puține ori, ies seara cu soțul meu la plimbare, deși pietonala e destul de mică, ne place să ne pierdem pe străzile înguste ale orașului, să descoperim localuri drăguțe și mici magazine simpatice.

Și mi-ar mai plăcea ca lumea să fie mult mai veselă, mult mai optimistă și să se bucure mai mult de acest oraș minunat, și nu în ultimul rând, să învețe să-l aprecieze și să prețuiască fiecare clipă petrecută aici!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.