Supraviețuitorii de Georgia Hunter recomandare lectură

Supraviețuitorii de Georgia Hunter un roman captivant

Supraviețuitorii de Georgia Hunter cred că va rămâne mult timp în sufletul meu. Povestea a fost captivantă, minunat scrisă. E evident că nu am mai putut să o las din mână. Fiecare pagină îmi aducea ceva nou, bun sau rău. Autoarea scrie frumos, te atrage să citești povestea. Deși cartea prezintă o poveste tristă, nu este greu de parcurs. Nici nu știu când am citit peste 500 de pagini. Noroc cu nopțile lungi și pauzele de curent.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Libris. Dacă o comandați rapid, puteți beneficia și de reducere. Aruncați o privire și pe alte titluri interesante din categoria Beletristică. Doar vine iarna și vom avea timp pentru citit.

Supraviețuitorii de Georgia Hunter povestea unei familii de evrei polonezi în timpul războiului

În primele pagini, vom găsi arborele genealogic al familiei Kurk. Fiind o familie numeroasă, având acolo numele, ne va fi mai ușor să facem legături. Viața familiei Kurk este frumoasă și prosperă. Părinții au muncit pentru a oferi copiilor condiții bune de trai. Dar și o educație aleasă. Copiii cresc, fiecare cu pasiunile lui. Unii reușesc să-și întemeieze familii, alții pleacă în alte țări la studii. Viața lor frumoasă va fi distrusă odată cu începerea războiului.

La început, speră că totul e trecător și războiul nu va dura mult. Însă fiecare zi, acțiunile împotriva evreilor, sunt mai multe și mai violente. În primă fază, li se dau noi locuri de muncă pentru a ajuta armata. Apoi li se cere să lase casa armatei și ei se mută într-un apartament mic, în zona impusă de nemți. În toată această învălmășeală, unii copii reușesc să fugă în orașele apropiate. Însă ce soartă îi așteaptă?

Supraviețuitorii de Georgia Hunter

Fiecare membru al familiei trece diferit prin experiența războiului. Dar în fiecare moment greu, toți se gândesc la familie. Părinții la copii, nepoți. Copiii la părinți și la zilele bune din trecut. Așteaptă vești unii de la alții. Încearcă să dea unii de alții. Caută diverse soluții pentru a-i scoate pe cei ajunși în lagăr.

Legătura puternică din familie își spune cuvântul

Am admirat mereu aceste familii mari foarte unite. De fiecare dată grija ce și-o purtau, m-a impresionat. Îmi dau seama cât de greu trebuie să fie să ai inima împărțită. Să-ți dorești copiii acasă, dar să știi că acest lucru e prea periculos. Și să încerci să-i convingi să stea departe de țara în război. Din păcate, războiul a destrămat multe familii. Iar cei care supraviețuiesc, au datoria de a păstra vie amintirea celorlalți.

Câți din membrii familiei Kurk vor reuși să supraviețuiască? Ce preț vor plăti unii pentru libertate?

20 de comentarii la „Supraviețuitorii de Georgia Hunter recomandare lectură”

  1. O carte interesanta, un subiect interesant si trebuie sa recunosc, chiar mi-as dori sa o citesc.
    P.S. Ai citit-o foarte repede, mai ales ca, cu o zi in urma imi am vazut prezentarea pe instagram.

    Răspunde
  2. Cuvintele nu cred ca potdescrie vreodata toata durerea pe care a provocat-o razboiul in randurile evreilor. Si in Se numea Sarah, o carte pe care am citit-o de curand, am gasit multe pasaje care m-au facut sa plang. Este incredibil ce fac oamenii oamenilor.

    Răspunde
  3. Experienta razboiului ste una care marcheaza pe oricine, distruge si cladeste deopotriva. Vazusem, recent “The attonement” care pur si simplu mi-a deschis ochii despre cat de norocosi suntem ca este pace.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.